LONE [mature h.s]

Capitolul 2

Niciodată nu am venit la evenimente sportive organizate de școală atât de des precum ceilalți, doar atunci când am fost nevoită --mai precis când Charlie m-a târât cu el pentru a o vedea pe iubita lui, Martha, făcându-i pe toți praf, ea fiind căpitanul echipei de volei. A fost a naibii de bună. În alte circumstanțe, aș fi fost la vreun eveniment școlar pentru că a fost ceva interensant sau trebuia să particip.

Mulțimea vorbește voioasă iar vibrația scaunelor îmi aduce aminte de acele persoane care bat din picior pe ritmul beat-ului. La Brown, baseball-ul e centrul atenției anul acesta. Am ajuns la această concluzie văzând mulțimea parcă fără sfârșit, populând scaunele stadionului Murray. Niciodată nu a fost atât de mare sau popular, dar timpul a schimbat asta.

Eram așezată lângă Deborah pe scaunele care erau destul de aproape de teren. Mâinile mele au strâns jacheta verde mai tare în jurul meu, simțind o briză rece trecând scurt. Zgomotul era asurzitor, dar i-am făcut față mulțumită ibuprofenului pe care îl aveam în geantă. Jocul trebuie să înceapă în orice moment.

"Vezi numărul patruzeci și patru?" Deborah spune peste mulțimea ce vorbește. Mâna ei se ridică, iar degetul ei arată spre o zonă din teren, mijesc ochii, urmărind locul. "El. Acela e iubitul meu. Cel mai bun aruncător al echipei." Pare că îl laudă puțin cam mult, dar într-un mod vesel care e greu de considerat a fi ceva răutăcios. Am observat că de fapt, Deborah e chiar o persoană draguță, în felul ei.

Am aprobat din cap. Iubitul ei, numărul patruzeci și patru, este scund și musculos, momentan el fiind singurul cel care face puțină încălzire pentru echipă. Își leagănă mâna cu care aruncă în față și în spate, antrenându-și corpul. Părul său este un negru închis, tenul său având o nuanță aurie. Din poziția în care stăteam, puteam să-i vad micile detalii faciale.

"Numele lui e Cassiel. Dar noi îi spunem Casey," mă informează, iar tot ce pot să fac e să aprob. Deborah își întoarce figura în așa fel încât să-și fixeze privirea pe mine. Am privit-o după ce m-am mai holbat la echipă pentru alte câteva secunde. "Și? Ești într-o relație?"

Îmi scutur capul. "Fără iubiți. Încă din ultimul an de liceu."

Ea dă afirmativ din cap. "Ești în anul doi aici, nu?"

Cu o altă aprobare de a mea, îi răspund silențios înainte să mă uit la teren din nou. Ochii mei urmăresc unul dintre jucătorii care se alătură încălzirii, legănându-și corpul cu precizie în timp ce stă într-o poziție favorabilă pentru a lovi. Deborah pare că îmi urmărește privirea, ochii ei fiind acum pe numărul douăzeci și opt.

"Harry. Căpitan și de asemenea vedeta show-ului," spune. "Este în ultimul său an aici. Ar putea foarte ușor să intre în marile ligi dacă ar vrea."

Îl recunosc ca fiind tipul cu care am făcut schimb de priviri ciudate mai devreme, în bibliotecă. Părul său șaten îi înrămează fața până deasupra obrajilor, o barbă ușor nerasă de-a lungul maxilarului său. Arată nervos, sprâncenele sale fiind unite într-o încruntătură. Concentrarea este vizibilă pe fața lui, maxilarul încordându-se în timp ce mestecă gumă. Ochii mei se plimbă în jos pe corpul lui, observând picioarele lungi, coapsele solide și puternice și înapoi în sus la brațele sale tonifiate, un singur tatuaj făcându-și loc de sub uniformă. Lanțul în formă de cruce atârna în jurul gâtului său, exact sub gulerul jachetei.

"Arată foarte bine," îi spun fără reținere.

Deborah, luată prin surprindere de cuvintele mele, își lasă maxilarul în jos iar un chicot îi iese printre buzele ei despărțite. "Nu credeam că vei spune asta. Dar da, sunt de acord. Totuși, este destul de tăcut. Nu-i place să socializeze la fel de mult ca înainte."