LONE [mature h.s]

Capitolul 8

"Un filosof grec din perioada antică, a spus o dată: Nu-i cu putinţă o viaţă plăcută fără a trăi cu înţelepciune, cumsecade şi cu dreptate. Cine nu posedă ceea ce este necesar pentru o viaţă dusă cu înţelepciune, cumsecade şi cu dreptate, acela nu poate duce o viaţă plăcută." Citează profesorul Howard cu convingere, pași grei auzindu-se cu ecou în sala de seminar. Își încleștează pumnul și îl ridică în aer în timp ce vorbește:

"Epicur, un filisof a cărei ideologii s-a bazat în cea mai mare parte pe viața umană. Vreau să avem un minut de gândire cu toții...corelați acest citat cu societatea din zilele noastre. Să vedem ce idei aveți."

Nu durează mult până ce mintea mi-e invadată de idei, precum mulți alții din această clasă. Mai multe minți puse la contribuție duc la o baterie de voltaj mai mare.

O mână este ridicată de undeva din spatele clasei, "Se referă la faptul că o viață bună este bazată pe înțelepciune, dreptate și onoare. Și are sens. Dacă îți lipsește oricare dintre acestea, este foarte probabil să ajungi la eșec, așa lucrează karma."

"Crezi în karmă?" Un puști din spate o batjocorește.

"Cred că fiecare primește ceea ce merită. Dacă duci o viață bazată pe înțelepciune, dreptate și onoare, inevitabil vei avea o viață plăcută. Astea sunt regulile karmei," explică, "Ideile variază."

Seminarul s-a terminat și sunt mai mult decât ușurată că pot în sfârșit să plec. Am avut câteva cursuri azi, dar abia aștept să ajung acasă. Îmi ajustez geanta pe umăr și oftez în sinea mea. Nu l-am văzut pe Harry toată ziua, iar ideea de a da ochii cu el după acea seară de sambătă îmi dai emoții și mă face să-mi transpire palmele. E tot la ce mă gândesc de fiecare dată când mă las puțin distrasă. Ultima dată când am luat cina cu mama mea, m-a prins zâmbind la orezul din farfurie și a insistat să nu mă mai joc cu mâncarea.

Chiar nu știu de ce mă comport ca o preadolescentă care nu a mai atins niciodată mâna unui băiat. De fapt, știu de ce — cred că deja s-au format mici sentimente de euforie și admirație. Dar tot nu înțeleg de ce este atât de evident. Charlie mă șicanează, mama îmi tot pune întrebări...până acum listă e scurtă.

Coridoarele sunt umplute de voci și conversații fără rost, profesori grăbiți care lovesc studenții frustrați cu gențiile lor de laptop, și lumina de la capătul holului care licăre neîncetat pentru că n-au reușit să o schimbe încă de săptămâna trecută. Nici nu știu de ce am observat asta. În câteva minute, coridoarele se golesc.

" Știam eu că aici te găsesc."

Nu rămân surprinsă când îl aud în spatele meu, având în vedere că mă aflu la unul dintre locurile unde ne întâlnim mereu. Sunt doar două. Librăria, și bineînțeles, faimosul tonomat. Buzele mele schițează un mic zâmbet și refuz să mă întorc, pentru a nu face evident faptul că m-am gândit la el în ultima perioadă poate puțin prea mult.

Îmi despart buzele apoi șoptesc, "Mă întreb cine ar putea fi în spatele meu?.."

Întind mâna să apăs butonul pentru Chips Ahoy, dar un mic rânjet se formează pe fața mea când Harry apasă din spatele meu pe tasta B5 pentru mine.

Harry șoptește cu o voce răgușită, " Întoarce-te și vei afla."
Nu spun nimic și pufnesc în glumă, îndeajuns de tare încât să mă audă. Mă aplec să-mi iau fursecurile dar emoțiile mă cuprind când corpul meu se freacă de-al lui. Regretabil — fundul meu a atins materialul din denim care-i acoperă partea inferioara a corpului. Nu mi-am dat seama că este atât de aproape de mine. A vorbit atât de încet încât aș fi zis că e o distanță mai mare între noi. Simt instant cum obrajii îmi iau foc când realizez ce tocmai s-a întâmplat, iar șocul de pe fața mea este proeminent atunci când suspin în momentul în care mâna lui Harry mă apucă de șold și mă întoarce cu fața către el fără un pic de efort. Spatele meu se presează ușor de tonomat în momentul în care Harry se lipește de mine. Îl împing ușor, mâna mea făcându-și loc pe pieptul lui iar el rânjește subtil. Apuc cu încredere materialul tricoului său la mine în pumn, trăgând-ul din nou aproape.