Regasirea

Capitolul 1 - Cassie POV

   De fiecare dată când închideam ochii, îmi aparea chipul drag al prietenului meu cel mai bun. Totul a început cu ultimul apel primit – vestea disparitiei ciudate, de nedescris, a lui David mă cuprindea ca într-un coşmar din care nu mă puteam trezi.

   Au trecut zile bune de cand au inceput cautarile, dar inca nu stiam nimic despre el. La scurta vreme dupa aceea, masina a fost gasita intr-un lac la o distanta mare de locuinta lui, dar niciun alt indiciu unde s-ar putea afla. Ancheta este inca deschisa deoarece nu au gasit nicio explicatie pentru ceea ce se intamplase. Corpul nu i-a fost gasit in lac, dar sperantele ca acesta sa mai fie in viata scadeau simtitor. Politia ne-a sugerat mai mult sau mai putin direct sa ne pregatim de ce ar putea fi mai rau – dupa parerea lor era mort, cu toate ca nu rostisera aceste cuvinte. Aceasta concluzie m-a afectat enorm si m-a impins sa petrec o buna perioada in casa, departe de toti.

   Nu am mers la servici în aceste zile, pentru ca nu m-am putut dezlipi de pat. Chiar si aseara l-am visat: fie zambindu-mi fericit, ca intotdeauna, fie cerandu-mi ajutorul. Din nefericire, habar nu aveam unde era sau daca il voi mai vedea vreodata. 

   Cand il visam, incepeam sa alerg la el pentru a ma asigura ca era acolo. Atunci ma trezeam gafaind si ramaneam cu acelasi gust amar si cu inima zdrobita. Încercam apoi să mă ciupesc, pielea începand să mi se învineţească, însă nimic. Totul era la fel, realitatea la fel de crudă. Încă nu imi venea a crede că nu era de gasit şi că poate nu voi mai avea niciodată ocazia să îi vorbesc. Priveam în jur, camera atât de familiară mie mă privea rece, cu nepăsare, mi se parea goală, mai pustie ca niciodată. Tristeţea mă apasa şi lacrimile au început a-mi curge lin pe obrajii deja iritaţi. Telefonul a inceput sa sune, dar nu am răspuns. Nu ma simteam in stare sa ma ridic. Nu vroiam sa vorbesc cu nimeni...lacrimile inca erau uscate pe obraz. Răspunzand robotul, cu o voce plânsă, ruptă parcă de durere, mama m-a anunţat data înmormântării... – peste 2 zile – 31 martie. O inmormantare fara corpul celui ingropat...

   Fără nicio intentie, mi-am luat din cui cheile de la maşina mea – un Volkswagen tip ,,broscuţă” – m-am urcat şi am pornit motorul. Sunetul acestuia m-a trezit din transă şi mi-a dat o idee. M-am întors în casă, mi-am luat bani si primele haine care mi-au venit la mana – câteva tricouri şi nişte pantaloni cu ştrasuri pe care mi-i cumpărasem de curând, dar nu avusesem ocazia să îi port, şi am pornit la drum. Nu eram adepta rochiilor şi a îmbrăcăminţii elegante, de aceea de câte ori puteam, preferam să îmbrac haine lejere: tricourile erau la ordinea zile, iar blugii făceau parte din stilul meu casual. Nu aveam o destinaţie anume, doream să uit ce s-a întâmplat, iar cel mai bun mod era îndepărtarea, chiar şi pentru o scurtă vreme. Nu am anunţat pe nimeni, dar ii voi spune lui Louis, iubitul meu, care avea sa ajunga acasa in cateva zile.

   Am condus vreme de câteva ore fără oprire, fără să realizez încotro mă întrept. Drumul curgea neintrerupt asemeni unui şarpe prin iarba verde a unei păduri ecuatoriale, mereu acelaşi, fara nimic care sa-mi atraga atentia. Nu mai fusesem pe aici de mult, dar mi-ar fi placut să vin din nou cu grupul meu de prieteni. Mai trec câteva ore, peisajul s-a schimbat din ce în ce mai mult, vegetaţia s-a rărit şi a fost în curând înlocuită de un nisip fin şi doar din loc în loc se puteau zări nişte arbuşti pitici. Am citit în cele din urmă un marcaj – Arizona. Da...era şi asta ceva. Mi-au dat lacrimile din nou. Fără să fi vrut ajunsesem în locul unde trebuia să mergem în excursie eu, David şi câţiva prieteni mai apropiaţi peste aproape 2 luni de ziua mea de naştere.

   TRESAR. Telefonul mobil de care uitasem complet a inceput sa vibreze. Era soră-mea, Katie. 

   – Alo. Hey sis. 

   – În sfârşit dau de tine Cassie!!! Ştii câte griji ne-am facut pentru tine, eu şi mama? Unde te-ai ascuns? Am trecut azi pe la tine, dar nu erai acasă. Prietenul tău, Louis nu ştie nimic de tine, şi cum tu nu răspunzi de obicei la telefon... Nu e prima dată când încerc să te sun. Unde eşti?