Regasirea

Capitolul 2 - Cassie POV

    Nu aveam timp de pierdut, asa ca am ales sa îl sun pe Jake. Caut numărul si dupa cateva tastari il gasesc. Sun, dar nu răspunde.

    Haide Jake...Spune-mi că eşti încă treaz...Jake.... 

   – Alo.., se aude vocea obosită a lui Jake.  

   – Jake, ce bine îmi pare să te aud! 

   – Cassie...Eşti în regulă? Pari speriată... 

   – Chiar sunt. Am nevoie de ajutor. Nu am prea mult timp la dispoziţie să îţi explic. Are legătură cu David. Nu ştiu dacă ai aflat, dar am plecat pentru câteva zile să uit de tensiunea ultimelor întâmplări. Sunt în Arizona, la Hotelul Pheonix...şi ghici peste cine am dat...peste nişte tipi care îl cunosc pe David. 

   – Uau... Cum ai aflat asta? Vin şi ei la înmormântare?

   – Poftim? Nu, sigur nu. I-am auzit vorbind despre el...şi despre noi. Vor să scape de mine astă-seară şi apoi de voi ceilalţi. Tot ce te rog este să ai grijă de Katie, ştiu cât de mult o placi.

    O liniste mormantala dainuia de partea cealalta a firului. Ii intelegeam frustrarea. Cu totii banuiam simpatia lui pentru sora mea geamana, numai ea era prea aiurita ca sa-si dea seama. 

   – Rămâneţi împreună orice s-ar întâmpla. Îţi aminteşti ultima dată când am stat de vorbă cu David, până să dispară? Ne spunea de descoperirea făcută cu grupul de la facultate...Cred că tipii aştia doi erau şi ei acolo.

    Am rostit aceste cuvinte fara nicio pauza. Asa se intampla mereu cand aveam ceva de povestit. Ce sa fac - era mosternire de familie. 

   – Stai puţin! Ia-o mai incet! Cum adică să scape de tine? Eşti sigură că despre asta e vorba? Tu nici măcar nu îi cunoşti. 

   – Da, ştiu. Cred că David cunoştea ceva despre ei şi se tem că ne-au spus şi nouă si acum încearcă să scape de martori. Spuneau ceva de adevărul legat de moartea lui David. Ultima dată când discutam cu el, zicea ceva de o peşteră ascunsă în stâncă şi despre o legendă ...nu-mi amintesc exact.

   – Da, aşa e. Ajungem şi la asta. Până atunci trebuie să găsim un loc unde să fii în siguranţă. Cunosc pe cineva în Arizona, un prieten mai vechi care te poate ajuta şi te va scoate de acolo.

   – Bine atunci. Grăbeşte-te numai. Dacă nu apare în maxim o oră plec pentru că nu am încredere în nimeni de aici.

   – O să ajungă, nu-ţi fie frică. Îl cheamă Jim Clancy – este înalt, brunet, bine-făcut, are o înfăţişare calmă, caldă şi în acelaşi timp puternică, uşor de observat. O să îl recunoşti fără probleme.

   – Mersi mult, Jake. Sper să ne vedem cât ma curând. Spune-i lui Louis că o să întârzi Găseşte tu ceva. Nu vreau să îl îngrijorez.

   – Fii fără grijă, mă descurc. Te sun după ce intru în contact cu Jim. Ai grijă! Ciao. 

   – Ok. Pa!

    Mă aflam în camera mea mică de hotel, în siguranţă deocamdată. Mi-am adunat lucrurile şi am aşteptat, asamblând un mic plan de evadare în cazul în care Jim, prietenul lui Jake nu va ajunge la timp. Trebuia să fiu pregătită pentru orice eventualitate. Trebuia!  

                                                                                       ***

    Nu a trecut mult pana am auzit o bataie in uşă. Oare cine mă cauta? Jim nu putea fi...Doamne să nu fie ei...

   – Da...