Regasirea

Capitolul 11 - Cassie POV

   Am plecat cu avionul împreună cu tata spre Canada, în locul unde a trăit până acum. Mi-a povestit pe drum că:

  - În ziua în care am disparut am aflat de fapt că fratele vostru Mike trăieste şi am încercat să îl găsesc. M-am stabilit în Canada, deoarece familia care îl adoptase de la răpitori locuia aici şi am făcut tot posibilul să îl recuperez, dar fără şansă. Tatăl adoptiv m-a urmărit într-o noapte când mă întorceam spre apartamentul în care stăteam şi m-a bătut până aproape m-a omorât; dacă nu m-ar fi găsit o femeie şi ar fi chemat ambulanţa. Cu siguranţă aş fi murit dacă nu ar fi fost ea. Aveam de gând să mă întorc acasă, dar din acea noapte am suferit de o lungă amnezie. Nimeni nu se aştepta să-mi revin, să îmi aduc aminte de voi, de mama voastră, de Mike sau de tot ce i se întâmplase. Am stat la femeia care m-a găsit, Cassandra, timp de mai mult de 15 ani, chiar ea îţi poate confirma asta. La început a avut grijă de mine din milă, deoarece nu aveam pe nimeni alături, dar apoi a început să ţină la mine şi chiar să mă iubească. Şi eu aveam sentimente pentru ea, dar ceva din mine lipsea, ceva nu era bine, nu era complet. Voi lipseaţi, voi şi mama voastră. Voi sunteţi viaţa mea, universul meu. Chiar dacă ea ar fi dorit să ne căsătorim, nu am făcut-o, iar acum ştiu că a fost alegerea corectă. Atunci nu ştiam absolut nimic despre mine...nici măcar cum mă cheamă...nimic. Nu aveam nicio idee unde mă aflam sau ce făceam acolo unde mă găsise.  

   Urmând terapia pe care mi-o recomandase medicul, puţin câte puţin mi-am amintit frânturi din vechea mea viaţă: zâmbetul mamei tale, ieşirile din parc şi noaptea naşterii voastre din spital – am realizat atunci că inima mea aparţinea altcuiva...dar cui? Asta nu ştiam şi au trecut ani buni până am aflat. Numele meu a fost printre ultimele lucruri pe care mi le-am amintit, deşi alte nume îmi răsunau adesea în minte precum numele tău Cassie, vocea ta şi a surorii tale. Inima mea prindea viaţă când retrăia amintirile, simţeam că îmi lipsiţi, dar mă durea că nu puteam să vă găsesc. I-am spus Cassandrei aceste lucruri şi s-a bucurat că făceam progrese, dar se întrista de asemenea, deoarece ştia că mă pierdea din ce în ce mai mult şi nu putea să oprească acest lucru. Nici nu îndrăznea măcar să o facă pentru că m-ar fi rănit pe mine şi aceasta era ultima ei dorinţă, să-mi facă rău.

   Anul trecut în toamnă ştiam aproape totul, chiar şi despre Mike. Am încercat să îl găsesc...Am aflat că tatăl lui adoptiv a murit într-un accident de muncă, iar mama lui era din ce în ce mai bolnavă de la moartea soţului ei. Am vorbit cu ea şi şi-a cerut scuze pentru ceea ce-mi făcuseră – era sigură că Dumnezeu îi pedepsise din plin pentru asta.

   Mike abia împlinise 22 de ani când l-am revăzut. Viviana, mama sa adoptivă îi povestise deja că era adoptat, lucru care l-a îndepărtat foarte tare de ea. A cerut foarte multe detalii despre părinţii lui naturali – dacă mai erau în viaţă, de ce îl părăsise...Vroia cu adevărat să ne cunoască pentru a ne pedepsi cel puţin pentru ceea ce făcusem şi pentru a se împăca cu sine însuşi. Am vorbit cu el şi i-am povestit despre răpirea lui de la spital şi despre cum medicul ne spusese că a murit la scurt timp după naştere, deşi părea perfect sănătos când îl ţinuse mama lui în braţe pentru câteva minute. Nici nu se punea problema că nu l-ar fi vrut – era unicul lor copil pe atunci.

   I-am spus că după ce l-am găsit l-am cerut înapoi, dar că am fost refuzat de părinţii adoptivi, care îl vedeau acum ca pe propriul lor copil.

   Ne-am întâlnit de mai multe ori în diverse locuri, dar nu are încredere în mine nici acum. Te-am chemat aici, deoarece vreau sa vorbeşti tu cu el. Te rog, Cassie. Semeni leiti unul cu altul, iar amândoi sunteţi copii ale lui Hailey. Doamne, cât dor îmi este de ea!

   I-am spus lui Mike că te voi aduce să îl vezi şi spre surprinderea mea a fost cu adevărat curios să te cunoască. Sper doar că nu îl vei refuza..