Moarte pentru prieteni! [TERMINATĂ]

La mulți ani, Maya!

      - Te iubesc, Alex! Spun hotărâtă.
     Asta am simțit să spun. Nu mai puteam sățin în mine totul.
      - Și eu te iubesc Maya! Spune la fel de hotărât.
     Mă sărută cu foc apoi mă las moale pe pat. Ce mă buncur că simte la fel ca mine. Stau și privesc tavanul alb si simplu.
     - De ce trăim Alex? Îl întreb curioasă sã îmi dea un rãspuns.
    - Trãim fiindcã trebuie să trecem prin viață, să profităm de fiecare clipă pe care ne o oferă destinul. Suntem făcuți să experimentăm senntimentele și minunile vieții! Spune clar si rar.
    - Dar de ce viața nu poate fi frumoasă?
    - Este frumoasă dar noi suntem prea orbi să vedem partea bunã a lucrurilor!
    - Nu cred. Dacă ți se întâmpă ceva rău cum sã fie frumos?
    - Acel rău ți se întâmplă cu un motiv. Destinul a ales ca ție să ți se întâmple acel rău!
    - Și dacă nu e de vinã destinul? Ce faci?
    - Toate lucrurile sunt din cauza destinului! Indiferent cine le face toate astea sunt planificate de desitin dinainte de a se întâmpla!
    - Poți schimba destinul?
     - Normal! Dar pentru asta trebuie să fii foarte puternic, să ai voință, să fi dur și pregătit pentru necunoscut!
      - Ce s-ar întâmpla dacă aș schimba destinul?
     - Poți schimba destinul dar trebuie să știi cum. În cazul în care faci un pas strâmb totul se poate duce de râpă!
     - Și dacă stau și nu fac nimic și las totul să se întâmple?
    - Dacă lași totul să ți se întâmple e posibil sã pierzi! Trebuie să lupți pentru ce îți dorești Maya! Indiferent cât de greu sau obositor ar fii!
      Mă întorc cu spatele la el și adorm.
*****
 
- Maya! Trezeștete! Îl aud pe Alex spunând.
   -Haide Maya nu avem toată ziua.
     O a doua voce se aude. Deschid încet ochii si îi văd pe Lili și Alex în fața mea.
    - Heii somnorici! La mulți ani! Strigã ei la unison.
     Mă ridic în șezut și îi privesc comfuză.
    - Heiii! Spun după ceva timp.
    - Maya e ziua ta! Ai uitat? Mă întreabă Lili.
    - Offf doamne am uitat. Am fost atât de distrusă încât am uitat.
    Îl văd pe Alex punând o tavă cu clătite în fața mea.
     - La mulți ani, iubito! Spune si mă sărută.
     - Mulțumesc mult.
    - Și asta nu e tot. Vom petrece în seara asta. Tu te duci cu Lili să cauți ceva frumos de îmbrăcat iar eu îi chem pe ceilalți. Poate vor venii. Spune Alex și schițează un zâmbet.
    - Minunat. Haideți mâncați cu mine.
    După ce mănânc mă duc și fac un duș în timp ce Lili a insistat sã aranjeze puțin camera. Mã schimb cu o pereche de blugi si un tricou și plec cu Lili la cumpărături. E deja ora 11. Ajungem în maxim treizeci de minute si ne învârtim prin magazin în căutarea unei rochițe.
    -Ce ai făcut aseară? Mă întreabã Lili.
    - Am stat cu Alex. Spun în timp ce privesc o rochiță rosie.
    - Aha. Altceva?
    - A rămas la mine peste noapte. Nu am vrut să rămân din nou singură.
    - Vați culcat împreună? Întreabă Lili șocată.
    - Nu Lili am dormit împreună.
    - Am crezut că.... Încearcă ea sã spună
    - Nu. Chear nu mă pot gândi la așa ceva. Acum.
     - Îmi pare rău pentru tot ce ti se întâmplă. Spune si mă ia în brațe.
    - Mulțumesc că nu mai abandonat ca ceilalți.
    - Pentru ce sunt prietenii.
   
    Am mai pierdut vreo trei ore până am găsit o rochiță neagă destul de drăguță dar care îmi vine perfect. Apoi am mers la cuafor si mi-am făcut un coc elegant. Era deja seară. Lili a zis că ea nu poartă rochii. A zis că o să poarte blugi. Am aceptat până la urmã.
      -Lili crezi că ceilalți vor veni? O întreb încercând să zâmbesc.
     - Sigur căvor venii. Sunt prietenii tăi. Spune si mă ia în brațe.
     Ajungem acasă și eu urc la etaj să mă schimb si sã fac un duș iar Lili a rămas să îl ajute pe Alex. După ce fac un duș si îmbrac rochea decid să cobor în sufragerie.
   Cobor încet scările si privesc în sufragerie. Pe o măsuță era așezat frumos un tort si câteva băuturi. Era decorat totul foarte drăguț. Iar lângă masã singurii care erau era Lili și Alex. Pe fața lor se citea dezamăgirea. Stiu deja care era cauza. Ceilalți nu veniseră. Încep sã plâng si sar în brațele lor.
      Nu pot sã cred că m-au abandonat. Doar pe ei îi mai am. Plâng în hohote și de fericire dar mai mult de tristețe. Aud și alte suspine nu numai ale mele.
    Îmi îndrept privirea spre ceilalți și îi văd plângând. Sigur nici ei nu se așteptau la asta. Îi îmbrățișez mai strâns si mă las în jos. Ne așezăm pe parchetul rece si continom a plânge. Nici eu nici noi nu ne mai putem abține. Am suferit destul si nu mai pot să ascund asta.
      După încă câteva minute ne despărțim din îmbrățișare și îi privesc. Pe chipul lor apare un zâmbet forțat.
     - Vă mulțumesc. Spun printre lacrimi.
     - Ne pare rău Maya că nu au venit si ceilalți! Am făcut tot ce am putut. Spune Alex ștergânduși lacrimile.
     - Nui nimic. Spun si mă ridic în picioare.
      - Gata frumoaso nu mai plânge! Spune Alex si îmi sterge lacrimile.
      -Azi ar trebui să fie cea mai frumoasa zi. Nu ai voie să plângi! Continuo Lili si chicotește.
      - Aveți dreptate. Nu trebuie sa plâng din cauza lor. Poate că au avut ceva mult mai important de facut.
     Încerc eu să le găsesc o scuză dar nu prea îmi iese.
    - Hai! Să sufli în lumânări. Spune Lili.
     Mă așez pe un scaun din fața  tortului frumos prnat si Lili si Alex încep să cânte " La multi ani". Șuroaie de lacrimi își fac apariția pe fața mea. Suflu în lumănări si apoi îi îmbrățișez pe cei doi.
     - E acum e acum. Spune Alex și ea frișcă de pe tort si mă înjește pe fața.
      Continuă si Lili să facă același lucru. După ce termonă tai câteva feli si mâncãm.
    - E delicios.
    - Alex l-a făcut. Țipă Lili.
     - Srios?
     Îl aud pe Alex mormăind un " îhî" apoi așează farfuria pe masă.
    - Noi avem o surpriză. Spune Alex si se ridică de la masă. Lili se ridică si ea si fac si eu acelasi lucru.
    Ei se duc și se așează pe canapeaua din fața televizorului. Mă duc și mă așez lângă ei și îi prind de după gât trăgândui mai aproape.
      Alex deschide televizorul si pe ecran apare scris La muli ani Maya!
     Apoi o melodie lentă se aude si o imagine apare. Eram toată gașca la ștrand. Îmi amintesc perfect. Ream mai mici aveam vreo 12 ani. O lacrimă își face apariția pe fața mea. Apoi altă poză apare. Eram noi fetele puse pe un pat macheate ca naiba si jucam adevăr sau provocare. Ne jucasem înainte un joc în care trebuia să te lasi macheat de un alt partener legat la ochi. Îi arunc o privire lui Lili care are lacrimi în ochi dar tot zâmbește. Apoi o imagine cu noi la o petrecere. 
       După ce aceste poze se termină mă uit la cei doi care plâng la fel ca mine.
     - Când a trecut tot timpul ăsta? Îi întreb pe cei doi plângând.
    - Parcă ieri aveam 10 ani si ne băteam cu noroi.
    -Au trecut șase ani de atunci. Șase ani pline cu bune și cu rele dar mereu am fost uniți si o familie. Scot din buzunar brelocul ce eu le-am facut tuturor cadou la ziua lui Lili. Apoi și Alex și Lili scot exact acelasi breloc. Le unim fiecare cu mare atenție si privim acel ,, Best friends forevăr''.
     - Prieteni pentru totdeauna! Spun eu.
     - Prieteni pentru totdeauna! Spune si Lili.
     - Prieteni pentru totdeauna pe draqu! Nu vedeți că ne-au abandonat ca pe niște nimicuri? Ăia nu se numesc prieteni. Dacă ar fi fost prieteni ar fii aici cu noi! Țipă alex si o lacrimă îi apare pe obraz.
     - E numai vina mea! Dacă nu as fi fost eu acum erați cu toți prieteni fără griji si probleme! Spun si încep din nou să plâng.

Heii! Trist....
   Păreri!
     Chear m-am străduit să iasã bine! Sper sã vă placă si sã citiți în continoare povestea. Oricum vă anunț că această poveste este pe sfârșite și abea aștept să o termin!