Moarte pentru prieteni! [TERMINATĂ]

Întâmplare sau blestem?

    Și atunci cu cea mai sinceră privire îmi spune:
  - Te iubesc Maya. Te iubesc și nu știam cum să-ți spun. Îmi era teamă să nu râzi de mine. Și nu eu te făceam să te jenezi. Mereu când vroiam să  mă apropii de tine tu mă respingeai. Spune cu o privire sinceră.
    Nu știu ce să zic. Nu mă așteptam la asta. Chear deloc. Ce să îi spun? Nu pot să îi spun că nu simt nimic pentru el. Aș fii prea nesimțită și aș minți.
   - Nu știu ce să zic! Si eu te plac dar nu ți-am spus fiindcă mereu mă gândeam că tu nu te-ai uita la mine. Îmi era mereu teamă.
    - Nu pot să cred că spun dar am fost niște fraieri. Niște fraieri care se gândeau unul la celelalt și le era teamă să spună ce simte. Așai?
  - Ai dreptate. Niște fraieri.
    Atunci se apleacă și se apropie de mine. Simt ce vrea să facă și am o mie de emoții. Mă simt ciudat de parcă niște fluturi ar zbura în interiorul meu. Ce senzație ciudată dar plăcută în același timp. Se apropie din ce în ce mai mult de mine. Aśa că închid încet ochii. Mai avea cîțiva milimetri și atunci...
   Trrrrr, trrrrr, trrrr....
  Firar. Cel mai special și fantastic moment din istorie a fost întrerupt de mărețul meu telefon care nu găsise alt moment să sune decât acum. Trebuia draqu ăsta de telefon să sune și să îmi strice mie momentul de glorie.
   - Răspunde... Spune Alex cu o privire dezamăgită.
    Să vezi bătaie ce își ia persoana care mia stricat momentul meu. Nu pot să cred. Momentul meu. Unicul și fabulosul meu moment de fericire. Firar. Cred că mai am puți și plâng de ciudă.
    Mă întorc cu spatele și răspund la telefon.
    - Alo. Spun nervosă.
     - Alo. Maya. Esti bine? De ce ai plecat de la petrecere? Esti supărată pe noi? Întreabă Nicol.
   - Nu. Dar alt moment nu ți-ai gasit să suni? Spun în șoaptă fara ca Alex să mă audă.
   - Am întrerupt ceva? Spune Nicol nedumerită.
   - Nai idee. Bine. Acum venim înapoi. Paa.
    Și închid nervoasă telefonul. Și nu uit să-l las pe vibrați. Poate se mai iveste vrun moment special. Cine știe? Dar oricum sunt slabe șanse.
    - Mergem?
    - Da. Spun eu.
     Mă duc lână Alex și mergem la Lili acasă. El mă ia de șold și mă trage lângă el. Dar nu îmi dă drumul.
    Eu nu făceam nimic. Nu puteam să fac nimic. Stăteam paralizată lăsând-ul să mă tragă după el. Și uite și senzația de fluturi în stomac. Băiatul ăsta îmi provoacă o mie de sentimente în corp. Parcă curenți electrici îmi străbat corpul și flăcări ce îmi ard călcâiele se simt când îl ating. Dar mă simt bine în preajma lui. Parcă toate grijile ar dispărea într-o secundă.
    Ajungem la casa lui Lili și intrăm. Dar pînă să intram îmi dă drumu și simt un gol în stomac.
   Dintr-o dată toate aceste sentimente sunt evaporate și doar unul singur predomină acum în corpul meu. Furia cînd o văd pe Nicol în fața mea.
    O iau de mînă și urcam scarile. Ne ducem în ultima cameră pentru a nu fii auzite. Închid ușa și mă întorc la ea. Îmi exploda capul de nervi.
   - Tu îți dai seama ce ai făcut? Spun încercînd să mă calmez.
   - Nu. Ce am facut? Spune ea calmă.
    - Ce ai făcut? Ai distrus cel mai important moment din viata mea. De parcă nu puteai să mai aștepți câteva clipe înainte de a suna. Îîî? Mureai nu? Fix în acea clipă te-ai gîndit să suni. Miai distrus momentul meu special.
   - Numi spune că lai sarutat pe Alex! Spune ea șocată.
     - Nu la-m sărutat. Din vina TA. Țip eu la ea.
      - Scuze. Serios. Nu am știut că voi vroiați să vă sărutați.
    - Si nu e tot. Mai e ceva minuscul. De care am uitat să-ți spun. Mia zis ca mă iubeste și că îi era rușine să îmi spua.
    - Serios? Și nu.mi spune că ai stat ca o mumie și nu ai făcut nimic.
    - Ba da. Ia-m zis că și eu îl plac.
     - Iai zis că îl placi? Spune serioasă.
     - Da.
     - Dar nu iai zis că îl iubești? Iai zis doar că îl placi! Trebuie să îi spui că și tu îl iubeșsti.
    - Ce? De ce? Nu e aceeași chestie?
    - Nu Maya, nu e. Trebuie să.i spui.
     Și apoi plecăm la ceilali.
   - Copii îmi pare rău că am plecat. Am avut nervi pe cineva. Spun și mă uit jucăuș la Alex.
    Mă duc și mă așez pe canapea. Apoi îl văd pe Alex cum vine și se așează lânga mine și își pune mâna după gântul meu. Toată pielea îmi e de găinã. Și iar apare acea senzație.
     Toți se uitau la noi apoi unul la altul nedumeriți. Li se parea ciudat.
   - Ce? Îtreabă Alex  popândăi din fața noastră.
    - Nimic. Spun ei și fug șoșotind în bucătărie. 
    - Alex! Îi spun mai în șoaptă.
    - Ce?Aaaa... Am înțeles. Nu vrei să afle. Spune și își ia mâna dupa gâtul meu.
    - Alex! Ce să afle? Nu sa întâmplat nimic.
     - Cum nu sa întâmplat nimic. Maya te iubesc. Ce ar putea fi mai frumos decât atât?
       - Nu știu. Scuze. Ai dreptate. E foarte important.
        Îl iau îm brațe și el de asemenea. E cea mai caldă și plăcută îmbrățișare din lume.
        Când îi auzim pe nebuni strigând.
       - Maya, Alex. La masă.
        Ne ducem la masă și ne așezăm la masă. Nicol și Lili se uitau la noi admirând. Se pare ca Nicol nu poate să țină un amărât de secret. Le arunc o privire urâtă și se întorc la treaba lor. Îmi las mâna în jos pe genuchi. Atunci Alex mă prinde de mână și își bagă degetele printre ale mele. Și așa ajungem să ne ținem de mînă pe sub masă. Ce chestie romantică.  Cred că Lili a observat. Fiindcă nu cred că e normal să te prefaci că îți cade pâinea din mână. Și apoi stai aplecata lîngă masă și te faci că nu o găsești. Face asta doar să vadă dacă eu cu Alex ne ținem de mînă. Dar ea oricum știe tot și nu mai are rost să ne ferim.
         După masă am primit un telefon de le mama. Și îmi spune sa vin neapărat acasă.
          - Îmi pare rău dar eu trebuie să plec. Ne mai vedem. Pa. Spun si dau sa ies pe ușa
    - Stai! Vin cu tine. Strigă Alex.
          - Stai așa. Nu pleci nicăieri tu. Vei rămâne să ne ajuți să strângem. Spune Luca.
         - offf. Bine Maya dute singură. Paaa iub... adică Maya.
         - Pa. spun și îi fac cu ochiul.
          Mă îndrept spre casă. Nu pot să cred ce mia spus Alex. Că mă iubește? La asta chear nu mă așteptam. Stai.... Poate e doar un vis. Un vis extraordinar de frumos.
        Ajung acasă și o văd pe mama și pe tata pe canapeaua de piele. Mă duc lângă ei pe un fotoliu.
    - Ce s-a întâmplat?
     - Pâi. Vom pleca pentru câteva zile cu serviciul și vei rămâne singură.
      Nu pot sa cred că ma lasă singură. Sa vezi petreceri. Și poate o să îl chem pe Alex pe la mine și na... Mă gândesc poate apare și momentul meu special pe acolo. Iiiii.... Abea aștept. Fierb de nerăbdare. Oare Alex sărută bine? Îîî. Normal doar nu e ca mine care nu a avut nici primul sărut. El normal că sa mai sărutat. Cred. Nouă nea zis ca a sărutat pe o fată dintre majorete. Care dintre ele nu nea zis. Atât știu despre el că a sărutat o majoretă. Abea aștept. Doamne nu mai trece odată ziua asta.
     - Maya, Maya esti bine? La ce te gândești? Ma îtreba mama pânã am realizat ce făceam.
    - Mă gândeam la Al... Adică la ce mâncare o să îmi fac? Mă gândeam spaghete.
    - Aha... Ce vrei tu.
    - Dar când vă ântoarceți?
    - In 3 zile.
    - Bine.
   Mă duc în camera mea și mă gândesc din  nou la Alex. Băiatul ăsta mă înebunește. Dar nu după mult timp adorm.
###############
Mă trezesc lent. Era ora 7:30. O doamne. Școala. Mă ridic fulger din pat. Mă îmbrac repede cu o pereche de blugi și un tricou. Și am fugit la școală. Era 8:30 pierdusem deja jumătate din oră. Offfff
    Intru în clasă și îmi cer scuze. Nu a mai durat mult că se sună. Băieții sa-u dus la fotbal. Mai rămăsesem dora fetele în clasa. Eu mă apucasem să îmi scriu tema la franceza fiindcă nu o facusem.
   - Hei... Maya noi ne ducem să vedem meciul băieților. Vi?
   - Nu. Poate mai târziu.
    Și așa am ajuns și singură în clasă. După ceva timp mi-am terminat și tema. Mă duc lângă geamul deschis și admir priveliștea. Era înorat.  Dintr-o dată aud ușa deschizându-se și pe ia intrând Alex.
    - Mă gândeam eu că te voi găsi aici. Spune el venind încet spre mine.
   - Da. Spun rezemându-mă de peretele din spatele meu. Ce faci aici? Îl întreb el ajungând în dreptul meu.
     - Am venit sub pretextul de ami lua sticla cu apă.
    Spune și mă prinde de mâini si le strânge în ale lui. Apoi se apropie până distanța dintre noi devine inexistentă. Și acum observ că eu eram mult, mult mai mică decât el. Se apleacă și își lipește fruntea de a mea. Cîte senzații sunt acum în corpul meu!
   - Ți-am mai spus vreodată cât de mult te iubesc? Spune apropiindu-se mai mult de buzele mele.
    - Nu. Spun chicotind.
    - O să îți spun acum.
    - Nu sunt cam mică? Spun eu.
    - Ba da. Dar se rezolvă.
    Mă prinde de coapse și mă ridica încet pe pervazul geamului.
    - Acum e perfect.
     Se apropie foarte mult de fața mea. În sfârșit momentul meu special reapare a 2 oară. Atunci închid ochii și atunci....
     Draci!!! Aud ușa deschizându-se. Ne întoarcem amândoi pentru a vedea cine intră. Luca. Firar. Mai întâi Nicol acum Luca. Ce are toată lumea. Se uita la noi de parcă ar fii văzut o mumie.
     - Am întrerupt ceva? Întreabă el speriat, și rușinat totodata.
     - Nu nimic. Spune Alex sarcastic dar și nervos. Se întoarce la mine și mă sărută pe frunte. Apoi mă dă jos de pe pervazul geamului.
    - Scuze. Spune rușinat și trist.
    - Nui nimic.
      Eu mă duc în banca mea iar el iese pe ușa cu Luca. De aici se aud înjurăturile lui Alex.
   Nu se poate așaceva. E cea mai nasoală zii din lume. Offf.
    Apoi aud clopoțelul sunând. Toți intră în clasă. Eu tot supărată eram. Apoi o vad pe Lili lânga mine.
   - Ce ai pățit? De ce esti bosumflată?
   - Nimic.
    - Haide Maya.
   - Offf bine. Pâi eu ramasesem singură în clasă. Apoi apare și Alex. Și mia spun ca ma iubeste apoi când momentul meu special să apară.... Tîmpitul de Luca a intrat in clasă. Și sa spulberat și primul meu sărut. Din nou!
   - Să vezi bătaie ce îsi ia Lica.
   Apoi profesoara intra în clasă. Dar nu singură. Era cu un băiat. Era scund cam de aceeasi înălțime ca a mea. Avea ochii albaștrii și era blond.
   - Copii el este Axel. Noul vostru coleg. Spune profesoara. Axel poți să ei loc în banca de lângă Alex.
  - Mă scuzați, dar ași prefera să stau în cea de lâncă Maya.
   - Sigur.
    De unde naiba ma cunoaste ăsta pe mine? Nu lam mai văzut niciodatã. Dar am o presimțire rea despre el.
   După oră toți neam strâns la banca lui Axel.
   - Bună Axel, eu sunt Maya. Sau cred că știi deja. Spun eu cu Alex care mă ținea de mână. Acum nu mai era cazul să ne ferim de nimeni ori cum Luca ar fii spus tuturor.
    - Bună. Nu știam cum te cheamă cred că am ghicit.
     - Nu te mai preface atât. Spune! De unde o cunoști? Strigă Alex la Axel.
    - Offf bine părinții tai au fost foarte buni prieteni cu ai mei. Spune cu o față furioasă.
     - Aha. Eu nu te cunosc.
      Afară se auzi un tunet foarte tare încât ma-m speriat și lam luat pe Alex în brațe. El a zîmbit și m-a strâns cu bratele lui calde și puternice. Mă simțeam protejată și apărată. De parcă toate grijile dispar. Dar tot aveam acea presimțire rea. În acea clipă directorul intră în clasă.
     - Maya... Poți veni te rog în biroul meu?
     - Sigur.
       Iam dat drumul lui Alex care avea o privire îngrijorată dar iam spus că totul o să fie bine.
      La.m urmat pe director până în biroul lui. Acolo erau așezați pe o canapea doi polițiști.
    - Ia loc Maya. Spune și îmi face semn spre un scaun.
    Iau loc pe scaun și aștept să vorbeascã.
     - Ce sa întâmplat?
    - Maya...e ceva grav și delicat. Sa-r putea ca după această discuție să nu mai fii tu. Dar te sfătuiesc să fii foarte puternică și nu uita că noi vom fii mereu alături de tine pentru orice. Ai înțeles? Mă întreabă domnul Director.
   - Da. Ce sa întîmplat? Spun îngrijorată.
   Apoi unul dintre cei doi polițiști începu să vorbească. Trage aer în piept si spune:
    - Îmi pare rău că trebuie să vă anunț dar părinții dumneavoastra au suferit un grav accident de mașină în urma căruia au decedat. Cauzele accidentului sunt necunoscute. Îmi pare rău.
     Simt cum cad de pe scaun. Dar mă țin. Nu pot să cred. Nu...nu e adevarat. Mint.
    - Nu...nu e adevărat. Nu are cum. Spun în timp ce o lacrimă mi se scurge pe obraz apoi cade jos.
    - Îmi pare rau. Acum cel mai bine ar fii să mergi acasă și să te liniștești. Cînd îți vei reveni te vei întoarce la școală. Peste o zi, două, o săptămînă. Cînd te simți bine. Da?
    - Da. Spun și ies plîngând din birou. Alerg printre adoleșcenți plângând. Nu mai vãd nu mai aud. Ies din curtea școlii și fug spre casă.
     Nu. Nu e o idee bună să merg acasă. Ar fii mult mai rău. O iau prin parc și alerg printre copaci ca o nebună. Nu îmi pot oprii lacrimile. Simt cum picãturi de ploaie îmi străbat corpul. Începuse o ploaie de zile mari. Dar era doar o ploaie de vară caldă. Simt cum alunec pe pămîntul umd. Cad dar nu mă mai complic să mă ridic. Ce rost mai avea? Simt cum două brațe mă ridică încet de jos. În fata mea era Alex. Îl strîng în brațe cît de tare pot și nu îi mai dau drumul. Era la fel de ud ca si mine.
     Nu mă puteam opri din plâns. Nu puteam. Alex îmi dă drumul și mă privește în ochi. Îmi șterge lacrimile de pe fată și mă prinde de mână.
    -Ce sa întâmplat? Mă întreabă trist.
    - Părinții mei au... Spun și las o lacrimă să cadă pe obraz.
     - Totul o să fie bine. Spune și îmi șterge lacrima.
     Și atunci în acea clipă sa întâmplat cea ce așteptam de atâta timp...

Pwp...
Trist nu? Scuze pentru greșeli.