Death Life

14. Sandra Grahs

Numarul necunoscut de pe ecranul telefonului nu m-a dus cu gandul decat la lucruri rele. Am realizat ca ma holbam de ceva timp la numarul pe care nu il am salvat in agenda, asa ca am raspuns.

"Jane, trebuie sa ne intalnim."

Am inghetat atat la auzul numelui meu de agent, cat si la auzul vocii groase a barbatului din spatele telefonului. Am stat cateva minute sa imi aduc aminte de unde ar putea sa aiba nenorocitul asta numerul meu, dar fara rezultat.

"Nu."

Dupa ce am rostit acest cuvint speriata, am inchis telefonul. Am intrat grabita in casa si cu pasi mari am tropait pe scari pana in camera mea unde m-am schimbat si am iesit la alergat.

In timp ce alergam creierul mi se oxigeneaza, mintea imi devine mai limpede si toate elementele negative dispar, ramanand doar eu si natura.

Porcarii.

Nu e deloc adevarat. Am muzica data la maxim in casti, insa gandul meu este inca la vocea aceea de barbat, care indrazneste sa imi spuna sa ne intalnim. Nu ma pot vedea cu el pentru ca stiu ce vrea sa imi faca si sa mor -la 17 ani- nu e pe lista mea de facut.

Acum sase luni am omorat un barbat in varsta de 26 de ani, intr-o misiune data de G-Team. In momentul in care l-am omorat am avut un martor. Si acel martor a fost Yardis, fratele barbatului pe care l-am omorat. Inca imi aduc aminte cu cata ura mi-a zbierat cuvintele.

'Tine minte, Jane. Te voi cauta si te voi face sa platesti pentru viata fratelui meu. O sa platesti.'

Am trecut peste asta si lasandu-ma cu gandul plecat pe alte cai, am uitat. Am uitat de el, de amenintarea lui, insa se pare ca el nu a renuntat la idee de a ma face sa platesc.

Mi-am scos castile din urechi iritata de sunetul asurzitor al melodiilor. Am crezut ca asta ma va calma, insa sunetul pasilor mei pe asflat ma dispera si mai tare. M-am oprit si am tras aer adanc in piept. L-am scos si am tras din nou. Am repetat actiunea de cateva ori si m-am mai calmat. Am pornit inapoi spre casa.

Mi-am parcat motorul meu albastru sclipitor in parcarea unui zgarie nor. Am intrat in receptie si am urcat cu liftul pana la etajul douazeci.

Am intrat in restaurantul meu favorit. Am impins usile de sticla si barbatul din spatele chestiei de lemn -acolo unde e un caiet cu toate rezervarile- mi-a zambit. Aerul racoros de dupa-amiaza mi-a izbit corpul. Eram imbracata intr-o pereche de pantaloni de stofa scurti si negri, pe dedusubt purtam o pereche de strampi negri, usor transparenti, iar in partea de sus, un tricou alb, cu manecile de dantela, plus o geaca de piele. Conversii sunt aceasi culoare ca tricoul, iar geaca ca pantalonii.

"Ti-am pastrat masa ta obisnuita, Melissa." isi pune mana pe spatele meu si ma conduce pana la masa mea. E o masa de doua persoane, rotunda, fix la balcon. Unde am priveliste asupra parcului in care tocmai am alergat.

"Multumesc mult, Tom." i-am zambit si el a dat din cap dupa care s-a intors la treaba lui.

O chelnerita a venit si mi-a pus un pahar de vin rosu in fata. Am luat paharul in mana si am gustat vinul de culoarea sangelui. Asta este rutina mea de fiecare data cand vin in acest restaurant. Aceeasi masa. Acelasi vin. Aceeasi priveliste.

In timp ce imi savuram in liniste paharul, cu privirea pierduta in gol spre parc, o tipa intr-o rochie lunga si neagra s-a asezat pe scaunul din fata mea.

"Cinci luni in care te-am cautat. Esti o pustoaica destul de isteata, Melissa." imi zambeste in batjocura. Are in jur de 20-25 de ani dupa trasaturile fetei si corpului. Pronuntarea numelui meu real nu m-ar duce cu gandul ca ar cunoaste ceva despre 'slujba' mea.