Nu-i chiar un inceput

365 14 13
                                    

Maine este ziua in care fratele meu face 18 ani. In sfarsit o sa plecam din cocioaba asta. Urasc orfelinatul la fel de mult cum imi urasc viata.

Am trait 5 ani aici si deja imi vine sa ma impusc. Locul asta e mai naspa ca la puscarie. Si va zic eu....stiu cum e la puscarie.

Eu am 13. Iar Ty face varsta la care poate sa fie tutore, asa ca o sa plecam la dracu' de aici. O sa scap de paturile astea etajate murdare, de baile infecte, de copii care te urasc si care isi i-au bataie, caci am invatat sa ii bat cand ma dispera, si de tot, de absolut tot. O sa scap !!

O sa incep liceul toamna asta. Nici nu stiu ce o sa fac. Singura persoana cu care vorbesc este Kris. Ea este persoana care mi-a fost alaturi de la accident pana in prezent. Nu m-a lasat nici cand tata a plecat, sau cand mama a murit, sau cand am intrat la inchisoare, sau cand politia a fugit dupa mine, sau cand am stat ore in sir dupa scoala la detentie, sau cand politia a venit la orfelinat, sau cand am facut detentie, iar, sau cand politia nu a vrut sa ma mai lase in mall caci intrasem in fantana lor, sau cand faceam farse, ba chiar ea era partenera mea. Eh, am zis eu ca sunt o fata cuminte !? Nu !! Politia deja ma cunoaste. S-au saturat sa imi vada fata. Am stat mai multe ore intr-o celula decat in orfelinatul asta jegos.

Parintii mei ?! Eu nu prea am asa ceva. Tata a plecat intr-o delegatie cand eu aveam 3, Ty avand 8, iar de atunci nu s-a mai intors. Nu stiu daca e in viata sau nu, dar nici nu mai imi pasa. Nu stiu cum un tata poate sa isi paraseasca in asemena hal copii, dar mai ales sotia, care l-a iubit enorm. Mama.... Mama este o fiinta mult prea minunata ca sa stea acum ingropata in pamant. Era femeia perfecta. Era combinatia perfecta intre o femeie si o domnisoara. Corpul si frumusetea ei nu aratau cu adevarat varsta ei reala, o facea cu 10 ani mai tanara. Avea un par blond si lung care ii ajungea pana la baza spatelui, mereu ingrijit si drept, far asa ii faca ceva anume. O femeie inalta si slaba, exact ca un model din revistele de moda, mereu eleganta si stilata, stiind cand sa fie o doamna. Era mereu vesela si zambareata, iti facea ziua mai buna numai cu zambetul si gropitele ei minunate. Intodeauna a fost saritoare, ajuta pe oricine si nu era cersetor pe langa care sa nu treaca fara sa ii lase ceva, ori persoana caruia sa nu ii ofere ajutorul sau sprijinul. Am mostenit totul de la ea, ochii, parul, zambetul . Mama reprezenta pentru mine modelul meu in viata. Dar totul s-a schimbat cand acea persoana caruia ii spunea 'tata' a plecat. A distrus-o complet. O perioada lunga de timp a suferit in tacere, fara ca noi sa vedem. Eram prea mici ca sa intelegem ce se petrece. Tot ce stiam era ca mama plangea noapti in sir si ca 'tata' nu se mai intorcea. Cu timpul mama a acceptat idee si s-a refacut, devenind din nou persoana puternica pe care o adoram. Asta pana cand la 8 ani, a avut un accident.

Sa nu crede-ti ca am avut o copilarie naspa. M-am distrat mai bine decat un copil normal. Faceam prostii pe oriunde mergeam deoarece nu aveam parintii care sa ma certe. Nu aveam sa ma duc acsa stiind  ca ma asteapta o pedeapsa sau o cearta. Eram pur si simplu pe cont propriu alaturi de Ty care s-a obisnuit la un moment dat ca nu mai are ce sa imi faca si m-a lasat in pace. Nu exista loc in  care sa  nu ma duc fara sa fac vreo prostie, fara sa ma bag in belele, sau fara sa enervez pe cineva. Asta era noua mea personalitate.

Cand inca era mama in viata eram o fetita cuminte, cu haine colorate care se juca cu papusile. Aveam mereu parul prins in fundite de diferite culori, mereu imbracata in rochite colorate. Aveam multe colege cu care ma intelegeam, ieseam si ne jucam impreuna. Mama ma invatase sa fiu mereu draguta si sa impart tot ce am cu cei din jur. Asa faceam. Eram si foarte emotiva. Plangeam si fugeam la ea cand cineva se lua de mine sau imi strica jucariile. 

Totul era perfect si firesc pentru o fetita de 8 ani. Mama avea diferite plecari in alte tari, deoarece lucra ca designer de moda la o firma destul de renumita si era obligata sa ia parte la prezentarile de moda care se tineau ba in Paris, ba in New York sau mai stiu eu ce alte orase mari, deoarece erau creatiile ei. O durea mereu sufletul sa ne lase la vecina de peste strada, care era de aceeasi varsta ca si mama, doar ca ea nu avea copii, insa mama mereu se revansa aducandu-ne ciocolata, bomboane sau suveniruri. 

Death LifeUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum