Regina- Always and forever

Prolog

                                                        

-Mami? Mami? Mami unde esti?

Piciorusele ei micute strabateau padurea intunecata. Ii era frica. Afara era intuneric. Luna plina statea sus pe cer. Era inspaimantatoarea. Crengile copacilor au prins viata. Ele se roteau si se invarteau. Ii agatau rochita alba acum plina de noroi. Era atat de speriata. Nu trebuia. Chiar nu trebuia sa fuga de langa mamica ei. Din departari se aude un urlet. Urletul strabate padurea iar pamantul de sub piciorusele ei vibreaza. Aude bufnitele, pazitoarele timpului cum striga, o cearta in singuratatea ei. Se lasa im jos rezemata de un copac. Capul ei micut sta pe genunchi indoiti. Ciorapei roz sunt rupri in bucatele. Un zambet strengar ii apare pe fata. Mami ar certau daca ar vedeo acum. O lacrima se curge din ochii ei albastri, electrizanti. Se scurge pe chipul ei palid, moale. Isi lasa din nou capul pe genunchi. Buclele ei rosii de foc stau ravasite. Tremura. E ingrozita. Padurea ei. Propria ei padure o inseala. O sperie. O desparte de mamica ei. Are cinci ani si este speriata. Pasii grei se aud pe pamant. Frunzele sunt strivite sub papuci. Fetita ridica plina de sperante capul ei micut si fragil. Ochii ei sunt rosii. Iar parul ei sta lipit de fata. O intrebare se scurge de pe buzele ei rosiatice. 

-Mami?

Isi ridica privirea. Un baiat mare, inalt, cu par negru ca noaptea sta in fata ei. Ochii lui albastri stralucesc in lumina lunii. Lumina ce-o inspaimanta acum cateva clipe o face sa zambesca. Baiatul misterios se lasa in jos. Ajunge la nivel cu micuta fetita. O priveste cu caldura. Si ii zambeste. Dintii lui albi stralucitor o captureaza pe mica copila. Sta vrajita si priveste baiatul misterios. Vocea lui se face auzita. Era groasa, puternica, accentuata si totusi placuta. La primul contact cu urechile fetei vocea lui o face sa tremure.

-E inregula pitico. Hai sa te ducem de aici. 

Se uita spre strainul din fata ei. Ii tine mana intinsa. Capul copilei e plin de ganduri apasate.

"Mami spune sa nu melg cu straini. Ei sunt lai. Si vol sa imi faca lau. Dal el e lau? Nu alata lau."

Lupii incep din nou sa urle, bufnita incepe din nou sa cante, crengile se misca in nefiresti moduri. Iar copila e ingrozita. Plina de speranta de a scapa prinde cu sfaiala mana strainului. Cerul se intuneca. Fulgere strapung serul in lini feerice. Tunetele cutremura padurea. Copilul tremura din nou. Brunetul se uita spre ea. Nu stie ce sa faca. Fratele lui mai mic nu tremura la tunete. Fara sa se mai gandeasca o ia in brate. Si ii zambeste. Pitica isi scufunda capul in pieptul lui. Iar inima lui incepe sa bata tare, tot mai tare. Nu intelege nimic. Doar simte. Simte caldura din corpul ei, simte inocenta ei si ii simte parfumul. O strange mai tare la piept. De dupa colt apare el. Fratele lui. E mai mic si se uita ciudat la cretura din bratele fratelui sau. Ochii lui caprui sunt intrebatori. Iar fratele mai mare il ia de mana. Simte nelinistea copilului cu care imparte acelasi sange. Simte cum si inima fratelui sau incepe sa bata mai tare. Simte cum sangele ii curge mai repede prin vene. Si micutul sau frate a simtit parfumul copilei cu parul de foc. Ajunge afara din padure. La douazeci de metri se afla o masina. Masina fetitei. Ii da drumul. Si o priveste. Ar vrea sa o tina langa el. Dar nu stie de ce si asta il nelinisteste.  Ii zambeste din nou vorbindu-i. De data asta fetita nu mai tresare. 

-Acolo e masina ta. Dute la ea. Si acolo o vei gasi pe mami.

Fata se uita la el zambind. Brunetul nu mai stia ce sa faca. Daca va mai sta fratiorul lui il va pune sa o aduca acasa. Vede cum fata se misca. Rasufla usurat. Cand sa se indeprteze fata se intoarce. Devine exasperat. Micuta ii intinde in palma un latisor. El o priveste amuzat. Ii aude pentru prima data vocea iar corpul lui este cuprins de fiori adanci, fiori care aproape dor.

-Iao tu. Vleau sa o iei tu. E pentlu tine. Mulsumesc.

Apoi se aproprie de el si il pupa pe obraz. Pielea lui arde. Fetita se indeparteaza. Fara sa mai stea pe ganduri isi ia fratele de mana si dispare in padure. In mana dreapta are lantisorul de la misterioasa fetita. Nu il arunca. II pastreaza. Ceva care sa ii aminteasca de pustoaica care la zapacit, nimicit.

Mai aude un urlet. Ii face semn fratelui sau si urla inapoi. Ochii lui devin aurii. Un auriu metalizat. Un auriu stralucitor, inuman. Fata lui s-a marit. Iar dintii lui s-au transformat in colti. Incepe sa urle din nou la luna albastra de pe cer. Acum e noapte si e in largul sau. E unde ar trebui sa fie el, o creatura a noptii, un varcolac.

_______________________________

Ce ziceti? Va place? E o idee noua mi-a venit deodata de nicaieri. Ce sa fac mai nou ma pasioneaza varcolacii :)) stiu ca am multe pov si nu prea postez la ele :)) dar nu ma pot opri ma tentat prea mult :) :*

Va iubi dubi :***