Regina- Always and forever

Capitolul 18 - Intunecatul foc al sufletului

Ma uit cu scarba la el. Ochii lui albastri imi provoaca atat de multa sila. Cuvintele lui ma fac sa vreau sa vomit. Privirea lui arata obosita, dar pe mine nu ma interesa. Statea in picioare iar eu eram asezata pe fotoliul mare de piele. Pumnii mei se trag in jurul pielii negre si ii provoaca curstaturi subtile, scarba si ura fata de cuvintele sale ma fac sa imi intorc incet capul spre fereastra. Un zambt amar care dispare imediat imi apare pe chip. Nu imi vine sa cred cat de indragostita fusesem de el, cat de mult tineam la el, cata incredere aveam in el, cate as fi fost gata sa sacrific pentru el, cate sentimente creasem pentru el. "De la ura la iubire este doar un pas" citatul mi-a venit automat in minte. Ma intreb oare daca se poate inversa, si daca poate fi adevar si ca de la iubire la ura este doar un pas. Cum este oare posibil sa simti toate acele lucruri doar din cauza unui blestem, cum este posibil sa fi atat de maniac incat sa profiti de asta. Pur si simplu nu mai simt nimic pentru Alex, nimic in afara de ura. Acea ura pe care nu am mai simtito, poate acea ura care o simt acum pentru Dalina. 

-Ma asculti macar? Ai auzit ce am zis? Alexis! Uitate la mine! 

-Nu! 

Imi intorc privirea spre el si cu un zambet ironic si sarcastic care dispare si el imediat i-am raspuns scurt. Ura mea se citea in ochii la fel si cum eu puteam sa citesc exasperarea lui, exasperare provocata de mine. Sentimentul asta ca ii puteam face viata mai infernala decat era ma face sa zambesc puternic si sa fiu cred ca putin, bine recunosc putin mai mult, fericita.

-Ce nu? Alexis nu te juca cu mine! Nu am dispozitia necesara! 

-Nici eu Alex! Normal ca te-am auzit! Cu cine crezi ca vorbesti? Numai ca problema ta este ca eu nu am de gand sa o fac! 

-Alexis! Nici sa nu te gadesti sa te joci in momentul asta cu mine! 

-Si tu nici macar sa nu indraznesti sa ma ameninti! Nu imi zici tu mie ce sa fac!

-Sti bine ca o fac! Sunt stapanul tau asta fac eu! Iti comand tie! 

-Nu esti altceva decat un nimic! Esti un nimic pentru mine Ston! 

Am sarit de pe suprafata moale a patului iar acum eram fata in fata cu el. Nu purtam tocurile in picioare asa ca eram mult mai mica ca el. Gura lui se deschide si coltii lui ies la iveala, ochii ii devin rosii iar fata lui isi capata lantura monstroasa. Este gata sa urle la mine dar simt cum adrenalina imi curge prin vene. Durerea ascutita imi invaluie fruntea pentru o secunda si simt cum in jurul ochilor mi se formeaza acele deformatiuni hidos de demonice, ochii mei isi schimba culoare si acel mov anormal de stralucitor iese la iveala. Imi deschiod gura si urlu puternic lasand puterea afara. Corpul lui Alex este trantit de perete iar mana mea se ridica iar membrele lui sunt infasurate de ramuri iesite din peretele de lemn. Iubeam ca aceasta casa e facuta doar din lemn. Ma apropri incet si sigura de el iar el ma priveste uimit. Vrea sa spuna ceva dar niste sfori impletite din ramuri si frunze ii infasoara gura impiedacandu-l sa vorbeasca. 

-Vezi Alexut? Tu, nu ma poti controla, pe mine! Eu nu plec nicaieri! Nu plec nicaieri cu tine! Sa-ti fie clar! 

Adrenalina se revarsa peste tot corpul meu, iar de data asta simteam o forta mult mai puternica, mult mai intunecata. O dorinta apriga de a ura, a rani, a injosi, poate chiar a ucide. Ridic palma si din perete se desprinde o scandura. O rup cu mana si ii formez un varf ascutit, incep sa o invart in mana uitandu-ma fascinata la ea.

Ezit pentru o clipa cand il privesc in ochiii lui albastri si atunci aud, pentru a doua oara, mult mai tare, acea voce infioratoare "Sti bine ce ai de facut frumoasa mea. Nu mai tine totul inauntru. Valurile noptii sunt cele mai frumoase, lasa undele de intuneric ca iti de-a putere, lasate condusa de ceea ce esti ingerul meu decazut din abisuri" Privirea mea era tot mai intunecata, movul turbat a pus stapinire totala peste ochii mei.