Regina- Always and forever

Capitolul 1 - Oficial am evadat

-Esti atat de... esti atat de ... uhhh. Te urasc.

-Alexis!

-Nu vreau sa te mai vad. Distrugi tot. Tot timpul distrugi tot. Era atat de greu sa stai cu mine. Sa ramai cu mine, cu mine si cu tata? Era atat de greu sa ma iubesti destul de mult incat sa nu pleci? Eu, eu am facut totul pentru tine. Si nu am gresit cu nimic. Spune-mi ce-am facut incat sa pleci? Nu invat destul de bine? Sunt premianta in clasa. Sunt obraznica? Nu sunt nu am ramas niciodata in detentie. Eu sunt regina balului pe care l-am castigat ca sa fi tu mandra. Eu sunt capitanul majoretelor pentru ca tu ti-ai dorit sa fac sport si am dat la facultatea la care ai vrut tu sa dau! Spune-mi cu ce ti-am gresit.

-Alexis... Nu e vorba despre tine.

-Normal ca nu e vorba despre mine! E vorba despre tine si despre problemele tale. In totdeuna e vorba despre tine si problemele tale.

Lacrimile au inceput sa cade pe obrajii mei albi. M-am intors si am inceput sa fug pe scarile din fata mea. Pe fiecare scara pasii mei paseau cu greu. O auzeam in spatele meu cum striga. Vorbele ei imi treceau pe alnga urechi. Talpile mele inceteaza sa mai urce. Pasesc apasat in camera si trantesc usa dupa mine. Corpul meu se prabuseste pe pat. Buclele mele roscate cadeau pe patul gol. Aud cum urca scarile.

Vine spre mine. Vine aici. Ma uit spre usa. Cheia sta atat de linistita in broasca. Ma ridic repede din pat si rasucesc cheia cu putere. Ii aud vocea dar nu o ascult. Deschid geamul si imi scot capul afara. Ma uit la copacul mare inalt. Crengile lui se alungesc la nesfarsit ajungand la fereastra mea. Ma apuc de ele si sar in copac. Simt o usturatura pe bratul stang. Lichidul rosu se scurge usor de pe el. Imi prind rana in mana si o astup cu grija. Stau in copac. Corpul meu e razamat de suprafata rece a copacului.

Totul se ravaseste peste mine. Si e trist. Tata e plecat in calatori tot timpul, iar mama, mama s-a schimbat sau poate nu a fost altfel niciodata. Ma simt singura. Acum, astazi am aflat ca au inceput formalitatile pentru divort. Au  inceput iar eu nu stiam nimic. Nu stiam absolut nimic. As vrea sa pot sa dispar. Sa plec departe de ei. De oameni care spun ca ma " iubesc". Insa nu cred asta. Nu o mai cred. Am incetat sa cred asta acum cativa ani. Acum cativa ani buni.

O lacrima imi apare din nou pe obraz. Am 17 ani. La 17 ani ar trebui sa ma doare in cot ce fac ei. Dar mie imi pasa. Pur si simplu imi pasa prea mult. Alte lacrimi se scurg pe obrazul alb. Numele meu e Alexia Maredy si oficial am plecat de acasa. Ma ridic indepartandu-ma de suprafata protectoare a copacului. Cobor jos iar picioarele mele ajung pe pamantul rece. Ating cu mana ultima data copacul copilariei mele. Nu stiu cand ma voi intoarce si nu stiu daca ma voi intoarce. Adierile vantului imi taie rana. O astup din nou cu palma si pasesc pe trotuarul rece, gol. E noapte, e tarziu, e frig. Strazile sunt goale doar eu mai hoinaresc pe ele. 

Cerul este inorat iar vatul incepe sa bat tot mai tare. Imi ridic privirea spre cer si privesc norii negri, furiosi, incarcati. Un picur micut imi cade pe obraz. La contactul cu pielea mea se sparge in mii de bucati. Despartindu-se in multitudini de directi apoi se scurge incet de pe obrazul meu. Este urmat de alti picuri, mai mari, mai desi. Cerul incepe sa-si varse tensiunile peste pamantul uscat. Hainele mele sunt ude. Iar rana deschisa ma ustura la contactul cu picaturile de ploaie. Simteam cum am sa cedez incet. Ma simteam obosita si ametita. Insa nu ma opream continuam sa pasesc. Incet.

Simt cum pamantul imi fuge de sub picioare am ajuns in fata casei lui. Ma concentrez pe ultimi pasi. Bat la usa. Nimic. Bat din nou. Iarasi nimic. Apas cu putere sonerie mana mea ramane lipita de ea. E singura mea sursa de sprijin. Ameteala ma cuprinde tot mai mult.  Se aud pasii indreptati spre usa. Ii simt inca de pe acum parfumul. Acel marfum de amoniac specific lui. Usa se deschide. Ochii lui sunt somnorosi si abia deschisi. Cu ultimele forte imi rostesc cuvintele, sau ce mai apuc din ele.

-Hei Luis... scuze ca te-am trez...

Nu am maia pucat sa imi inchei propozitia. Corpul meu a cedat. Pamantul mi-a fugit complet de sub picioare. Corpul moale si usor cade in bratele lui. Se aude un oftat lung. Simt cum ma ia in barte si ma duce in casa. Tot ce mai aud sunt vorbele lui care ma mustra usor.

-Fata prostuta. De ce te chinui tu asa de mult surioara? Haide Alexis am eu grija de tine si de data asta.

As zambi dar nu mai am putere. Este el. Persoana in care am cu adevarat incredere. Persoana care mi-a fost alaturi de cand ma stiu. Numele lui este Luis Marten. Anul I facultatea de psihologie. Cel mai bun prieten al meu, fratele meu, si cred ca si familia mea. Mda cred ca Luis este tot ce mi-a mai ramas.

Acum sunt in casa lui, sub protectia lui, si ma bucur. Oficial am plecat de acasa. Oficial am evadat din inchisoarea pe care a contruit-o mama in jurul meu. Acum multi ani ea era cea in care imi puneam deplina incredere. Insa si-a pierdut dreptul asta. La pierdut de mult.

Stau in pat si ascult totul in jurul meu. Somnul imi este furat de luna plina ce straluceste pe geam. Puterile mele au revenit iar eu ma simt mai bine. Geamul e intredeschis iar zgomotele padurii se pot auzii in camera. Urlete puternici de lupii se fac auzite. Ar trebui sa fiu speriata ar trebui sa imi fie teama de lupi dar nu imi este imi plac lupii, urletele, noaptea furtunile. Imi plac pentru ca imi aduc aminte de salvatorii mei. Uneori simt ca in intunericul noptii ma simt mai protejata. Anii au trecut si eu m-am maturizat sau cel putin asa imi place sa cred. Insa ceva nu s-a schimbat. Cateodata simt ca sunt aceeasi fetita lipsita de aparare, speriata, pierduta in padure. Cateodata  simt nevoia ca cine ca misteriosii mei salvatori sa ma ia in brate, am nevoie ca acel baiat din umbra sa vina si sa ma tina din nou in brate. Cateodata simt nevoia sa fiu protejata. Protejata cu adevarat. Protejata cum m-am simtit atunci. Luis ma protejeaza. Dar nu mai simt aceeasi zenzatie. Niciodata nu am mai simtit-o.

Un ultim urlet, mai cald, mai placut imi readuce somnul. Genele mele se unesc, pleopelese inchid, iar sufletul aluneca in adanca prapastie a somnului. Adorm cu zambetul pe buze. Ma simt mai libera. Si sunt .

__________________________________

Primul capitol al povesti. Cum vi s-a parut? Va placut? Ce ziceti? Merita sa o continui? Mie imi place ideea la nebunie. Chiar imi place. Va iubesc :) :*