A trecut aproape o saptamana de cand ma trezesc in fiecare zi singura in patul asta imens si rece. Un apartament atat de mare incat daca soptesc imi aud ecoul dar totusi atat de gol pentru ca nu il am pe Justin langa mine. M-am saturat sa deschid ochii zilnic dimineata, orbita de soarele care intra prin geamurile dinspre balcon, si sa imi doresc ca a doua zi sa nu-i mai deschid daca nu e el in fata lor.
Chiar si in dimineata asta ma ridic din pat oftand la fel de lung ca ieri, alaltaieri, si ma indrept tarandu-mi picioarele spre bucatarie. Imi fac aceeasi cafea pe care am baut-o si acum 3 zile si ma uit la aceeasi priveliste pe care am vazut-o si acum 4 zile. Totul e la fel, deprimant si agasant de plictisitor. Si nu in ultimul rand, imi pun aceleasi intrebari pe care mi le-am pus si acum 5 zile: "Oare ce face? Oare e bine? Oare cand o sa-l revad?" dar singurul raspuns pe care il primesc e ecoul acestor intrebari rasunand in capul meu. Nu mai suport singuratatea asta pe care o eman, se loveste de pereti si ricoseaza inapoi in mine.
Cred ca am inceput chiar sa innebunesc. Vorbesc cu hainele lui, cu mugshot-ul lui inramat din sufragerie de parca ar fi cel mai frumos portret. Dar chiar este...Pe spate scrie "17 ani, vandalism, noroc ca nu au gasit drogurile".
- Oare ce faci tu? Te gandesti la mine? Iti e dor de mine? Asta e imposibil pentru ca in inima ta nu au loc sentimentele...
Ma trantesc dezamagita pe canapea si inchid ochii, lasand capul pe spate si expirand lung. As fugi pana la capatul lumii daca as sti sigur ca te intalnesc acolo.
Gandurile imi sunt intrerupte de un motor turat pe sosea afara si sar ca arsa de pe canapea, fugind pe balcon. Inca sper ca o sa fie el la un moment dat, dandu-se jos din masina, relaxat, si privind in sus la mine cu un zambet larg pe fata. E doar o alta masina sport neagra care parcheaza in fata cladirii in care sunt captiva, din care soferul probabil vrea sa impresioneze o fata de pe trotuar, iar pe langa asta, nu-mi amintesc ca Justin sa aiba o masina neagra. Ma intorc in sufragerie si mi se pune un nod in gat, semn ca ar urma niste lacrimi. Decid ca am nevoie de un dus pe care nu l-am mai folosit de cateva zile si ma indrept spre baie. Imi dau jos tricoul negru care e singura piesa vestimentara pe care am purtat-o de cand am ajuns aici si intru in dusul mult prea mare pentru o singura persoana. In cateva secunde toata baia e inundata de abur pe care l-ai putea taia cu cutitul. Nici apa fierbinte nu ma incalzeste ca el, abia o simt. Ma spal cateva minute, mai mult invartindu-ma in dus dezorientata sau chiar dezinteresata si aud o usa deschizandu-se. In ultimele zile halucinatiile au devenit ceva obisnuit, singurele care imi mai alina dorul. S-a auzit totusi prea incet asa ca tind sa cred ca e de la vecini.
Ies din baie cu un prosop pe mine si ma duc spre sifonier. Iau un alt tricou negru, identic cu toate celelalte si ma indrept spre dormitor.
-Abia astept sa te revad...rostesc privind cum se asaza tricoul pe mine in oglinda iar de data asta nu aud linistea izbindu-se de pereti, ci un chicotit incet in spatele meu. Imposibil, nu e nimeni in jur. Apartamentul era mare dar nu cred ca ar trece neobservata o alta prezenta.
Ma incrunt, scuturandu-mi capul.
-Iar razi de mine si de sentimentele mele...Dar o sa vezi tu cand o sa fim din nou impreuna! vorbesc cu fantomele din capul meu de parca am fi cele mai bune prietene.
-Faith...se aude o soapta stinsa din spatele usii crapate. Ochii mi se umezesc instant si ma uit in oglinda la usa, dupa care ma intorc aproape automat. Din spatele usii isi face aparitia acea fata luminoasa si absolut perfecta la care am visat toata saptamana.
-Justin...raspund cu un nod in gat si ma intorc spre el, lacrimand. Ii cuprind fata intre palme si il privesc pentru cateva secunde, incercand sa-mi tin suspinele in frau. E atat de frumos...ma hipnotizeaza imaginea lui. In sfarsit esti aici! il trag intr-un sarut apasat, plin de dor si pasiune. Ma saruta si el, de asemenea, tinandu-mi parul cu o mana si barbia cu cealalta. Imediat am fost ridicata de la sol, picioarele mi s-au infasurat in jurul lui iar sarutul a continuat la nesfarsit. S-a asezat pe pat tinandu-ma inca strans in jurul lui si a rupt sarutul pentru a ma analiza.
-Mi luz...mi-a fost atat de dor de ochii astia inocenti, de nasul asta mic, de buzele astea pline care ascund cel mai frumos zambet si cele mai pacatoase gemete...rostea cuvintele ca pe o poezie, sau cel putin asa sunau in capul meu. Isi plimba degetul pe buza mea inferioara, fixand-o cu ochii. Palmele mele inca ii inconjurau fata, tinandu-i obrajii ferm si mangaindu-i.
-Mi amor...am spus cu o voce stinsa incercand sa imi opresc lacrimile care ma apasa de la valul de emotii pe care el ma face sa-l simt. Nu-mi vine sa cred ca a venit momentul in care ma pot uita din nou in ochii astia frumosi care au devenit soarele pentru mine. In sfarsit esti aici! un suspin mi-a scapat totusi dar l-am mascat cu un alt sarut pasional.
-Mmm...as putea sta asa toata viata, Faith.
-Ce ne opreste? mi-am lipit frumtea de a lui si am oftat adanc.
-Trebuie sa plec...am dat-o in bara rau zilele astea si trebuie sa plec din tara o perioada...in urmatoarele secunde am simtit cum tot aerul din camera a iesit si nu mai pot respira. Lacrimile au inceput sa-mi curga instant si ma uitam la el sperand ca n-o sa se opreasca aici.
-Cum sa ma mai chinui asa? Spune-mi te rog ca ma iei cu tine, n-as mai rezista aici.
-Normal ca te iau cu mine, frumoasa mea, a raspuns calm privindu-mi ochii tristi si ducandu-mi o suvita de par dupa ureche. Euforia mea a explodat cand l-am auzit. Fata mi s-a luminat iar raurile de lacrimi parca secasera. Iti voi oferi aventura vietii tale si orice altceva ti-ai putea dori, a continuat zambindu-mi cald si linistindu-ma. Mi-am lasat capul pe umarul lui, inchizandu-mi ochii si visand la viitor.
