Un inger cazut, care isi regreta fapta, incearca sa primeasca izbavirea ,dar isi da seama ca nu e chiar atat de usor, iar cand o intalneste pe Ri Ta, o fata cu ochi de ciocolata si suflet pur, ajunge la concluzia ca e chiar imposibil.
Va ajunge...
Nu e pacaleala de 1 aprilie. Chiar am pus capitolul ;) Stiu ca am intarziat putin cu publicarea lui, dar concursurile la medicina sunt destul de grele si nu am avut timp sa scriu si sa postez.
In fine, spor la citit!
ASTEPT COMENTAAAARIIII!!!
Timpul trece atat de repede cand esti cu persoana iubita, nu-i asa? Desi petreci ore in sir cu ea, uneori doar privind-o si ascultand-o, alteori rasfatand-o cu sarutari si imbratisari pline de iubire, parca trec doar cateva minute, iar cand iti dai seama de acest lucru, parca nu iti vine a crede.
Acest lucru l-a realizat Luhan in acea seara, cand dupa plecarea familiei Ri Tei, cei doi ramasera singuri in salonul frumos decorat. Peretii erau albi, dar podeaua, usile dulapiorului de langa pat , scaunul si lenjeria , erau de un mov pal. Aceasta culoare parca mai diminua putin atmosfera de spital. In unul dintre cele patru colturi ale camerei, se afla un aparat ce pufaia parfum la un interval de timp, astfel diminuand chiar si mirosul de alcool.
Cand Ri Ta incepu sa-si tina ochii intre-deschisi iar din cand in cand sa se opreasca din vorbit pentru a casca, Luhan isi dadu seama ca fata trebuie sa odihneasca. Casca si el teatral si isi intinse mainile deasupra capului, trosnindu-si umerii si coloana si se ridica de pe patul pe care statu atatea ore nemiscat.
-Iti este somn, Luhan? intreba Ri Ta cu un glas lenes.
Luhan o privi intrigat si ii zambi intr-un mod dulce.
-Tie nu iti este somn?
-Ba da, dar mai voiam sa stau de vorba cu tine, ii spuse ea cu un glas slab si imediat cum isi dadu seama de ceea ce spusese, casca ochii la baiatul ce acum practic radia de fericire . Fata isi muta privirea spre tabloul de pe perete, care ilustra un bonsai din origami. Spera ca Luhan sa nu spuna nimic.
"Te rog, te rog, nu insista! Mi-a scapat!" se gandea ea speriata. Nu voia ca Luhan sa o traga de limba. Nu voia sa ii spuna ceea ce simte. Ii era frica.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Luhan se apleca asupra ei, ii verifica perfuzia de pe cealaltă parte a patului si când observa ca se terminase, lăsa rotita de la perfuzor in jos, pentru a o inchide, așa cum fusese invatat .
-Ri Ta, ma duc sa anunț asistenta ca s-a terminat perfuzia. Dupa ce ti-o da jos, te pui la somn. Ai nevoie de odihna pentru a te recuper....se opri cand isi dadu seama ca era aplecat cu tot corpul peste ea , iar fetele lor erau exagerat de apropiate. Inima incepu sa-i bata mai cu forta si Luhan uita cum sa respire. Se indrepta brusc de spate si isi scarpina frustrat ceafa. Te mai doare ceva, vrei sa cer un calmant? se dezgheta repede, incercand sa iasa din atmosfera stinghera in care se bagase.
