Ce ar trebuii să-i scriu? Trebuie să fie ceva cât mai credibil... După o oră de gândit mi-a venit "inspirația"
"La 6 în parcul abandonat. Trebuie să discutăm" Nu am o imaginație foarte bogată, dar totuși cred că am scris ce trebuia.
Ca întotdeauna, nu primesc niciun răspuns înapoi, dar sunt foarte sigură că l-a văzut. Nu prea am mai frecventat școala în ultimele zile, așa că ar trebuii să rezolv chestia cu el, iar după să o iau de la capat și am grijă de chestia cu absențele.
Mă uit în șifonier și încerc să găsesc ceva cât mai atrăgător. Nu știu de ce dar simt că m-ar ajuta. Mă uit la ceas încontinuu dar parcă timpul trece așa de greu. Odată cu situația asta eu risc foarte mult, oricât de nebun ar fii, nu l-aș crede în stare să mă rănească fizic.
Odată ajunsă în parc, mă uit în jurul meu, vrând să zăresc o siluetă îmbrăcată în negru și cu o mască neagră. Nu văd pe nimeni, dar știu că o să vină și o să mă ia prin surprindere așa că mă așez din nou pe acea băncuță aproape dărâmată și îl aștept.
Îl văd. Este chiar în fața mea și stă nemișcat, privirea fiindu-i numai pe mine. Trebuie să termin ce am început și ce sper să duc la bun sfârșit cât de curând.
Mă ridic hotărâtă de pe bancă și mă apropii fără frică de el. Toate sentimentele posibile și imposibile îmi predomină în corp, simțind adrenalină atunci când mă duc înspre el.
- Mă bucur că ai venit! îi spun cu un zâmbet larg pe față.
- Mă bucur că m-ai chemat!
Mă uit fermecată în ochii săi de un negru strălucitor și încerc să zic ceva, însă culoarea ochilor lui mă împiedică. Chiar aș vrea să îi văd și cealaltă jumătate a feței, dar cred că îmi doresc imposibilul. Mă apropii din ce în ce mai mult de el, exact așa cum a făcut și el cu mine prima oară, doar că el nu se ferește deloc spre deosebire de mine. Se uită adânc la mine, întimidându-mă, dar nu arăt asta deloc și fac încă un pas până când corpurile noastre sunt lipite. Ce ochi superbi are. Nu pot să cred că gândesc asta, dar trebuie să recunosc că îmi plac. A observat că nu este distanță între noi, iar acum el este cel care se apropie de mine până când buzele mele fac contact cu materialul măștii pe care o poartă în zona gurii.
Ochii lui sunt închiși ca într-un sărut, însă ai mei sunt larg deschiși, eu fiind la un pas să leșin. Nici nu mă chinui să îl resping, nu pentru că îmi este teamă, dar îmi place senzația de a-i simți buzele prin acea mască. Probabil că și eu aș încerca să-l sărut, nu pentru că îmi doresc, ci pentru a-i vedea reacția. Sunt sigură că ar face chestia asta și fără masca ce-i acoperă gura, dar probabil nu vrea să aflu cine este. Se desprinde din acest sărut dacă se poate numii așa, își deschide foarte încet ochii și mă privește satisfăcut, ochii mei încă fiind mari ca două cepe.
- Ți-a plăcut, nu-i așa, iubito?
- Deloc.
Îmi aruncă o privire amuzată și își ridică sprânceana stângă într-un mod atrăgător, dar nu reușește cu mine. Într-o fracțiune de secundă, mă apucă puternic de talie și își izbește buzele puternic de ale mele. Chiar dacă materialul măștii ne desparte să ne simțim cu adevărat buzele, el nu ezită și mă ține captivă într-un sărut apăsat. Mă las purtată de val și îmi închid ochii până ajung la senzația de plutire, fluturașii din stomac făcându-și apariția. Se desparte de mine și îmi aruncă o privire de băiat rău în timp ce își aranjază mai bine masca.
- Deci să înțeleg că nici asta nu ți-a plăcut?
- Nu!
Un chicotit îi iese pe gură și mă face și pe mine să râd, dar îmi păstrez expresia plictisită, chiar dacă în realitate simt cu totul altceva.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
