Baddest Soul | Jeon Jungkook {hiatus}

chapter 3

Au trecut 3 ore de când am descoperit biletul, iar eu încă mă holbez ca nebuna la el în speranța de a se evapora. Nicio șansă.

O ciocănitură în ușă mă face să îmi iau ochii din bilet, imediat ascunzându-l la spate.

- Poliția ne-a contactat.

- Și? Ceva vești?

- Este de necrezut, dar nu au de ce să se lege. Nicio evidență.

- Ce o să se întâmple?

- Încă investighează, dar sunt șanse reduse să găsească ceva.

Deși biletul îmi rodea inima, nu puteam să il arăt mamei. Mai mult decât îngrijorată, sunt curioasă să aflu cine este și de ce a făcut asta.
Trebuie neapărat să știu.

~
O altă dimineață de luni. Nu mi-a fost dor.
Rutina mea este una din cele mai obositoare. Mă trezesc cu 4 ore înainte de școală pentru a-i ajuta pe părinți cu cele două surioare mai mici ale mele, Lisa și Jennie. Diferența dintre noi este de 7 ani, dar pot spune că mă înțeleg foarte bine cu ele. Jennie a fost adoptată de părinții mei, iar Lisa a fost schimbarea vieții mele. O surioară în plus poate schimba totul.

Odată ce am terminat cu ele, este timpul să mă ocup de mine. Nu îmi place să ies prea mult în evidență.

Orele au fost un chin, parcă nu se mai terminau. Nu puteam termina ziua fără un 2. Primul meu 2. Mă simt extrem de stresată, nici nu îmi pasă că am luat nota asta, vreau doar să mă duc într-un loc liniștit și să-mi petrec tot restul vieții acolo.

- Ce o să zică părinții tăi de nota de 2?

- Nu o să afle.

Îmi aprind o țigară și mă las purtată de adierea vântului.

- Ar înnebunii dacă te-ar vedea fumând!

- Nici asta nu o să afle.

Țigările mă liniștesc. Ele sunt singurele care mă pot face să uit de toate problemele pe care le am. Părinții mei sunt contra, dar asta nu mă oprește. De când a murit bunicul meu, părinții sunt foarte stricți în legătură cu lucrurile de genul. Bunicul a murit din cauza țigărilor și a alcoolului. Pe lângă asta, el eram un om bun. Frecventa cârciuma, dar niciodată nu venea beat acasă. Moartea lui a avut un mare impact asupra familiei mele, cât și asupra mea.

Dacă m-ar prinde fumând, ar fii extrem de dezamăgiți și triști. Nu vreau să se întâmple asta. Nu sunt o fată rebelă, întotdeauna am învățat bine, dar acum cred că o să cedez. Stresul a pus stăpânire asupra mea.

Mă ridic de pe băncuța din curtea școlii și mă îndrept spre clasă. Încă o oră mai rezistă, Rose, încă una, poți s-o faci.

S-au sfârșit orele. Niciodată n-am fost mai epuizată.

După toate cele întâmplate, tata a decis să vină să mă ia de la școală de acum încolo. Chiar și în cele mai aglomerate zile ale lui.
Acum îi cred în stare să angajeze o bonă doar ca să nu mă lase singură. Dar îi înțeleg.

Îmi trântesc ghiozdanul și mă arunc în pat. Una dintre cele mai grele zile ale mele.

"O să te fac a mea fără acordul tău"

Mesajul de pe bilet încă mă derutează. Mă înfiorează de-a dreptul.
Îmi deschid telefonul pentru a suna-o pe Taylor. Am nevoie de puțină companie.

O notificare îmi atrage atenția. Un mesaj.

"La 8 să fii în parcul de lângă casa părăsită. Doar dacă nu vrei ca părinții tăi să vadă asta"

Nu se poate. Este o poza cu mine fumând. De unde are aia?

Îmi încalț bocancii și ies pe ușa cu viteza luminii.
Mă tem, dar nu vreau să risc. Dacă părinții mei ar afla că fumez, totul s-ar schimba. Până și eu regret asta.

Mă îndrept spre parc. Chiar sunt curioasă cine este.

Dacă este un pshiopat criminal, probabil că nu o să mă mai întorc înapoi. Tot ce vreau este să port o discuție civilizată cu el și să aflu de ce m-a urmărit, de ce mi-a făcut poză fumând și mai ales de ce mi-a lăsat acel bilețel.

Afară este întuneric, iar eu sunt singură din nou.
Este timpul să aflu cine este.

Am ajuns în parcul care s-a dovedit a fi abandonat. Realizez cât de mult risc, dar nu dau înapoi. Mă îndrept spre o bancă, uitându-mă atent în jur. Nu e nimeni. Este pustiu și înfricoșător, așa că mă așez pe bancă pentru a mă simți mai în siguranță. Nu ajută.

Stau deja de un sfert de oră și nu se întâmplă nimic. Ăsta e un lucru bun. Foarte bun. Dar el încă are poza așa că o parte din mine vrea să îl întâlnească.

Încă 15 minute au trecut. Deja se face târziu, iar eu nu am timp de pierdut. Chiar dacă nu l-am întâlnit, măcar ajung vie și nevătămată acasă.
Mă ridic de pe bancă și pornesc spre casă.

Simt o mână pe talia mea, iar un miros plăcut îmi înfundă nările.

- Unde aveai de gând să pleci fără acordul meu?

Corpul îmi tremură, nu am putere să zic nimic, iar faptul că nu există distanță între noi, mă face să paralizez. Este aproape de mine. Foarte aproape. Mult prea aproape. Simt o atingere fină pe gâtul meu. Rămân înțepenită și nu îndrăznesc să fac o vreo mișcare.