Baddest Soul | Jeon Jungkook {hiatus}

chapter 2

Nu sunt pregătită să mor!

Aud o bătaie nu foarte puternică în ușa băii.
Omul ăsta mă urmărește, intră în casă, îmi sparge ușa camerei, iar acum bate la ușă în speranța că o să-i răspund sau poate chiar că o să-i deschid? Nu. Cu siguranță nu crede nici măcar el asta. Probabil face asta doar ca să mă sperie. Și îi iese.

Nu îi răspund la ciocănit. S-a enervat. Simt asta.
Un minut nu s-a mai auzit nimic. Pentru un moment am crezut că a plecat, dar fix în acea secundă, clanța este apăsată de nenumărate ori cu agresivitate. Pumni sunt dați în ușă.

Lacrimile îmi curg neîncetat. Nu mai are sens să încerc. Am pierdut.
Îmi pun mâinile la urechi încercând să nu mai aud sunetul clanței.

Mă uit la ușă cu lacrimi și văd clanța care este aproape distrusă de duritatea celui ce o forțează.
Nu are sens să mai privesc asta. Sunt prea speriată și neajutorată.
Palmele încă îmi acoperă urechile. Îmi închid ochii și las soarta să decidă ce se va întâmpla cu mine de acum încolo.

Aud țipete. Țipete puternice. Probabil sunt iluziile mele. Încă îmi păstrez poziția. Nu văd nimic. Aud parțial. Sunetele probabil sunt doar în imaginația mea. Prin minte îmi trec diferite scene. Nu știu ce se întâmplă. Mă simt ciudat.

Toată viața îmi trece prin fața ochilor.
Uit unde sunt, ce se întâmplă, cine sunt, în ce sitație mă aflu. Îmi aduc aminte de tot. Tot ce mi s-a întâmplat în cei 16 ani de viață.
Ce am făcut în toți acești ani? Trăiesc pentru un scop? Întrebările îmi bântuie mintea.

Într-o fracțiune de secundă, tresar și îmi deschid larg ochii, șocată.
Sunt tot aici. În același loc, în același colțuleț, în aceeași poziție, dar mă simt diferit.
Aud multe voci acoperindu-se unele pe altele.

O bătaie în ușă mă face să realizez ce s-a întâmplat în această zi. Mă ridic în picioare, încercând să nu cad. Rămân tot în acel colț, doar că de data asta sunt în picioare.

- Rose, sunt eu Taylor, deschide!

Fac ochii cât cepele când îi aud vocea prietenei mele. Fug spre clanță, picioarele încă tremurându-mi.

Descui ușa, iar apoi o deschid un centimetru pentru a vedea dacă persoana care e aici este chiar salvarea mea.

Nu apuc bine să identific persoana că aceasta împinge ușa băii pentru a intra.

- Auu!

Îmi pun mâna încet la nas, am fost lovită de ușă atunci când a fost deschisă.
Nu am văzut persoana deoarece ochii îmi erau închiși din cauza durerii din zona nasului.
Aceasta îmi sare în brațe, îmbrățișându-mă puternic.

Mă desprind din îmbrățișare și o zăresc pe Taylor. Nu era o iluzie. Chiar este ea.

- Taylor, chiar ești aici, nu pot să cred.

- Mă bucur nespus că ești bine!

- Ai chemat poliția?

- Nu, am venit cu părinții mei. Știi că tata e pregătit pentru situații de genul.

- Și unde este?

- Cine? Tata?

- Nu! Nenorocitul.

- Nu era nimeni aici când am venit.

Sper că fata asta glumește cu mine.

- Imposibil!

Asta nu se poate întâmpla. Cum a dispărut? Când a dispărut?
Asta nu a fost doar în imaginația mea. Ușa chiar este spartă, iar în bucătărie, geamul este făcut praf. Deci pe acolo a intrat.

Telefonul îmi vibrează, speriindu-mă. Nu sunt în stare să mai pățesc vreodată așa ceva.
Mama mă apelează.
Vai, mami, mulțumesc mult, ești o salvatoare. Îmi spun pe un ton sarcastic în minte.

~După două zile

Mă bucur atât de mult că toată chestia asta a luat sfârșit. Mama vrea să ne mutăm din cauza psihopatului ăluia. Încă nu s-a aflat nimic legat de identitatea lui. Nu a fost găsită nicio dovadă sau amprentă. Era mai pregătit decât credeam.

O să îmi fie dor de camera asta. Nu aș vrea să părăsesc casa. Am așa multe amintiri. Dar cea mai neplăcută dintre ele este tot aici.
Trebuie să-mi fac bagajele. Chiar dacă ne mutăm peste o săptămână, îmi place să fiu mereu pregătită.

După 2 ore, am terminat jumătate din întregul bagaj. 4 valize pline au fost transportate deja spre locul unde vom locui.

Mâine este luni.
Ce bucurie. Îmi iau ghiozdanul plictisită și încep să-mi pun cărțile.
Iau manualul de desen de pe birou și îl duc spre ghiozdan. Un pliculeț cade de printre pagini.
Ma aplec spre acesta și îl deschid curioasă.

"De data asta scapi. Data viitoare o să te fac a mea fără acordul tău!"

Înghit în sec, ochii mei aproape sărind din orbite.
Ce e asta? De la cine este? Ce înseamnă? Oare este..... Nu. Nu poate fi!