Baddest Soul | Jeon Jungkook {hiatus}

chapter 4

- De ce nu zici nimic, iubito?

Tremur îngrozitor, iar vorbele lui fac situația și mai incomfortabilă. Dar n-am de gând să par slabă pentru că nu sunt așa. Niciodată nu am fost așa.
Mă întorc spre el sigură pe mine. Imediat ce îl văd, picioarele mi se înmoaie și rămân mută, privirea fixându-mi-o pe ochii lui negrii.

Poartă o mască neagră, vizibili fiindu-i doar ochii. Nu l-am mai văzut niciodată, sau poate da, dar nu-mi aduc aminte și nici nu îl văd prea bine.

Nu zic nimic. Doar mă uit la el fără nicio expresie. Nu vreau să știe că mi-e frică de el.
El mă privește amuzat. Îi pot citi în ochi.

Se apropie din ce în ce mai mult cu pași destul de lenți, iar eu mă dau automat în spate cu aceeași viteză.

Continui să mă depărtez de el din ce în ce mai mult, dar nici el nu se lasă. Distanța dintre noi nu este foarte mare pentru că el continuă să vină spre mine.

Totul se oprește atunci când simt ceva pe spatele meu.
Este mâna lui. Acum nu mă mai pot îndepărta de el nici măcar un centimentru.

Mă uit în ochii lui negri, iar în același timp încerc să găsesc o soluție pentru a scăpa din asta. Chiar este el cel care m-a urmărit și a intrat prin efracție la mine în casă?

În acest moment, nu-mi pasă dacă părinții mei află că fumez, vreau doar să scap din situația asta pentru că devine din ce în ce mai straniu.

Îi simt un rânjet victorios sub masca aia. Știe ce efect are asupra mea. Dar nu o să pierd niciodată în fața lui. Nici nu mă mai gândesc la consecințe în momentul ăsta.

Îl împing puternic pentru a se îndepărta de mine.
Când am zis că nu mă gândesc la consecințe, chiar am zis adevărul.

Abia după ce l-am văzut la o distanță considerabilă am realizat în ce m-am băgat.
Nu pare deloc fericit de distanța dintre noi.

Regret ca am făcut asta. Fără ezitare, fug rapid spre nicăieri. Nu știu unde fug, dar tot ce vreau este să scap de el.

Este șansa mea acum că el e mai departe de mine. Nu am timp să analizez drumurile, doar alerg neîncetat.
Nu îndrăznesc să ma uit în spate pentru că știu că îmi va fi și mai frică.
Văd ușa unui bloc deschisă așa că îmi fixez direcția.
Poate prima oară am scăpat de el, dar acum dacă o să mă prindă probabil că va fii mai grav.

Intru rapid în bloc și trântesc ușa după mine, dar nu a fost de folos pentru că era stricată, deci o putea deschide oricine.
Fug înspre liftul blocului, iar mai apoi apăs pe un buton întâmplător.

- Închide-te mai repede, închide-te mai rapede.

Liftul ăsta e din 1900? Apăs ca nebuna pe toate butoanele, doar să se închidă ușa odată.
Ușile se închid dar într-o viteză extraordinar de lentă.
În cealaltă parte îl văd pe el, care acum aleargă rapid spre mine.

- Închide-te, închide-te!

Ușa liftului mai are 2 centimetrii până să se închidă complet, dar acesta îsi strecoară ambele mâini și trage cu forță până când este destul loc încât să intre.

- Crezi că poți să te joci cu mine?

- N-n-nu!

Zâmbește pe sub masca aia, pot să simt asta.
În ce m-am băgat, fir-ar!

- Ascultă-mă! Dacă ai vreo neclaritate, întreabă-mă, frumoaso! O să îți zic tot ce pot.

Este șansa mea. Nu o pot rata. Până la urmă pentru asta am venit.