Baddest Soul | Jeon Jungkook {hiatus}

chapter 7

Oricât de mult îl detest, latura asta a lui nu este chiar atât de înfricoșătoare și rea. Se uită la mine fără a zice nimic, ceea ce mi se pare destul de deranjant având în vedere că el vrea doar să mă chinuie.

Nu mi-am făcut un plan, iar dacă mă întreabă de ce l-am chemat aici, probabil că n-am să-i dau un raspuns pentru că nici măcar eu nu știu de ce am făcut asta.

Nu am l-am chemat aici degeaba, deci trebuie să-mi încerc norocul.

- Parinții mei nu o să renunțe la caz, iar eu nu sunt compensarea. Ce ai de gând să-mi faci? O să mă omori?

S-a prins. Sunt foarte sigură de asta pentru că se uită la mine nepăsător și parcă imediat mi-ar dovedii contrariul.

- De ce crezi că nu te-aș putea ucide?

Se apropie din ce în ce mai mult de mine, iar eu nu mă străduiesc să mă îndepărtez.

- Fă-o!

Poate îi par nebună, dar nu am de gând să mă las. Mi-a făcut atâtea lucruri într-un timp atât de scurt, m-ar fii putut ucide în tot acest timp, dar n-a făcut-o și nu cred că ar face-o acum. Poate mă înșel, dar n-am de gând să dau înapoi.

- Crede-mă, nu vrei asta. Nu îmi e greu să apăs pe trăgaci, dar îmi place acest joc și n-am de gând să îl termin așa repede.

- Acest joc? Eu nu vreau să joc acest joc așa că renunță la tot.

A fost o idee destul de proastă să vin aici și să-l văd. Poate m-ar fii lăsat în pace dacă nu îl întărâtam acum.

Izbucnește într-un râs fals care mă face să-mi dau seama că pe lângă faptul că e un om de nimic, el este mândru de asta. Sunt curioasă ce mai are de zis dar mi-a ajuns, așa că nu mai am de gând să iau parte la asta. Fără să ezit, mă îndrept înspre ieșirea din parc, în speranța de a ajunge acasă, dar mă prinde de încheietură și se apropie de mine până când masca lui îmi atinge delicat urechea.

- O să ne vedem din ce în ce mai des de acum încolo, iubito! îmi șoptește blând la ureche.

Îl ignor și îmi trag mâna din strânsoarea lui care era destul de puternică, indiferent de cât de blând încerca el să pară.

Drumul spre casă nu a părut niciodată mai lung, iar spre deosebire de data trecută când l-am întâlnit, acum nu mă mai urmărește și pot merge liniștită pe drumul pustiu.

Acum că știu că nu vrea să mă omoare, teama mea a scăzut puțin, dar îl cred în stare de alte lucruri și de asta chiar îmi este frică.

Mi-a zis că vrea să se joace cu mine, dar nu înțeleg cum o să facă asta și ce are de gând.
Nu i-am greșit cu nimic așa că sunt confuză în privința cauzei din care face toate astea, dar mai devreme sau mai târziu o să aflu. Îmi propun să-i intru în joc și să-i arăt că nu mă poate avea. Nu știu cât de greu o să fie dar o să fac tot posibulul să câștig.

Îmi iau ghiozdanul și părăsesc în grabă casa. Se pare că am reușit să-l conving pe tata să mă lase să merg singură la școală.

- Rose este la școală? Ce vis frumos este ăsta?

- Este un coșmar, nu un vis frumos.

Taylor se uită amuzată la mine și deschide gura pentru a zice ceva, dar i-o iau înainte.

- Cine este tipul ăla?

- Care dintre ei?

Îi arăt cu degetul băiatul de care vorbesc, iar acum amândouă ne holbăm ca două obsedate la el.