Leaganul cartierului

Capitolul 4

Din perspectiva lui Ovidiu

-Daca e mort?, intreaba roșcata, stingandu-si țigara in farfurioara si indepartandu-se de masa.

Era foarte ingrijorata, probabil la un pas de a plânge.

-E imposibil sa fie mort, o incurajeaza Mircea. Daca e asa cum credem si Coco e implicat, eu pun pariu ca e in viata. E in toate felurile, dar nu prost. Are de castigat de pe urma lui Cata si nu-l va lichida asa repede.

Ma durea capul ca dracu. Inauntru se invarteauu si se ciocneau sute de variante si ipoteze. Erau o multime de detalii pe care nu le știam și nu aveam habar cum sa le aflu. Eram cel puțin la fel de speriat ca roscata, iar corpul meu era invadat de setea de adevar si dreptate ce-mi facea sangele sa pulseze cu putere.

M-am apropiat de fereastră și am văzut mașina lui Coco parcată în fața blocului iar primul lucru: am sarit sa incui usa de la intrare. Nu-mi era frica de el, dar vroiam să avem liniște, să găsim o soluție cat mai repede, fără să fim perturbați. Cel mai mare semn de întrebare il aveam in fata lui Stefan, dar era prea curând să dau ochii cu el. Inca nu stiam daca ce se intamplase de dimineata fusese un act de infidelitate sau o inscenare. Totusi, tindeam sa inclin catre a doua varianta.Stefan colaboreaza cu Coco? Asta nu poate iesi bine. Minciunile vin cu duiumul, insa nu sunt perfect sigur din ce directie.

-Trebuie să facem ceva, nu putem aștepta să ni-l aducă Iepurașul, a mormăit roscata, ghemuindu-se pe scaun.

-Esti foarte amuzanta, mormaie Bogdan.

-Nu intentionam sa fiu.

Nu eram foarte atent la conflictul copilaresc al celor doi, insa am fost distras total de telefonul ce vibra in buzunarul blugilor. Cred ca m-am facut mai alb ca varul cand am citit numele expeditorului: Cata. Nu putea fi bine. Am incercat sa ies din bucatarie, sa fiu. singur in camera. Cei trei mi-au observat schimbarea, insa am reusit sa ma incui in baie si sa verific textul:

"Ce faceti, copii? Sarbatoriti Ajunul? Eu vreau sa fac un experiment la noapte, sa vad cat sange va curge din corpul tovarasului Cata. Daca si voi sunteti curiosi, va astept la depozit."

M-am ingrozit de-a dreptul. M-am grabit sa ii avertizez pe ceilalti si, dupa diminuarea socului, atentia tuturor a picat pe un singur cuvant cheie: depozit. Ce reprezinta acest termen? Ce fel de depozit? Sa fie vreun cod pentru un loc de tranzactie de marfa? Trebuia sa gasim raspuns acestor intrebari, si nu numai, in decurs de cateva ore.

-Sa aiba legatura cu cheile pe care le-am pierdut eu?, a intrebat fata ganditoare.

-Poti fi sigura, i-am raspuns, asezandu-ma pe marginea patului langa ea.

-Si noi de unde stim unde e?

Intrebarea aceasta m-a adus la tacere. Nu voiam sa recunosc ca nu aveam o solutie. Trebuia sa o gasesc. Linistea noastra depindea de asta. Ba mai mult, simteam ca depinde de mine. Nu stiam ce e in interiorul celorlalti, dar poate nici nu-mi doream. Imi era suficient sa aflu proptia furtuna de senzatii.

Cum puteam afla locatia unui anume "depozit" despre a carui existenta habar nu aveam cu cateva minute in urma? Sa-l interoghez pe Coco ar fi fost absurd, iar despre Stefan nu stiam ce sa cred. Nu fusesem atat de agitat nici la evadarea din orfelinat.

-Daca l-am urmari pe Coco?, a intrebat Mircea cu o urma de seninatate pe fata.

-Am putea, mormai dupa cateva secunde. Dar am ajunge prea tarziu.

Noi nu stiusem despre existenta depozitului si nici nu aveam idee despre cine altcineva mai lua parte la aceasta afacere. Poate ca asta era raspunsul, sau o noua intrebare complet in ceata. Trebuia sa gasesc un anumit om din cateva sute de mii, practic acul in carul cu fan, in conditiile in care habar nu aveam cum arata. Cum gasesti ceva cand nu sti ce sa cauti? Poate, pretinzand ca stii ce vrei. Asta pare joc de cuvinte din revistele citite de pensionari.

Omul principal in acea misiune era roscata. Mereu am mizat pe talentul actoricesc feminin nativ. Cu noi pe urme, ea se va plimba prin oras in cautarea unui sofer care sa o duca la depozit, fara mentiunea ca nu stie unde se afla. Oricine ne cunoaste anturajul stie ca o sarbatoare precum Craciunul nu e altceva decat un prilej de a colinda strazile in speranta obtinerii a ceva gratis, sau cum ne place noua sa o numim: sarbatoare colecfiva. E stranie si neobisnuita aceasta denumire, dar a prins la public.

Noi trei am urcat in masina, iar roscata a pornit-o agale prin zapada. Nu era drept, insa clar cea mai eficienta varianta. A mers cateva strazi fara sa dea de cineva cunoscut. Aparent, gerul ii inchide in casa pe consumatorii fara nune. Dar am virat stanga dupa ea si am vazut-o in fata unei foste cafenele si actuale ruine, vorbind cu un grup ai carui membrii pareau putin cam ametiti. Daca se urca in masina cu unu' spart, nu ne-am gasit persoana potrivita. Cu toate astea, am distins intre ametiti un tip cunoscut ce parea lucid. Il vazusem cu ceva timp in urma. Fysese in afacere cu noi intr-o vreme, dar Cata facea tranzactia intre noi si el. Avea ceva idei bune. Se parea ca roscata il cunostea mai bine decat noi. Aveam ceva de invatat de la ea. Ma rog, au discutat cateva minute dupa care el s-a indepartat, iar ea a scos telefonul. In 10 secunde, am auzit un sunet ascutit, metalic din directia bordului.

"Urmati masina albastra"

Bun, planul functionase. Imi simteam inima in gat. Nu ma temeam de batai, arme si nici de politie. Ma temeam ca sansele de a ajunge prea tarziu erau semnificative. Ma lasam condus de un necunoscut. Si cum as proceda in cazul in care ar fi un flagrant? Viata fratelui meu era in joc.

Am pornit cu putin inainte de a pierde din raza vizuala masina albastra. Imi tremurau mainile pe volan. Nu aveam idee unde merg, daca imi va ajunge benzina. Am parasit orasul si a trebuit sa ma apropii de tip. Incepuse ninsoarea, iar vizibilitatea era redusa. Am parcurs vreo 20 de kilometri pe un drum aproape dezapezit, dupa care am intrat pe un posibil drum forestier, daca nu doat un spatiu liber in mijlocul padurii. Dar masina albastra s-a oprit brusc, fortandu-ma sa ma ascund intre copaci. Incepusem sa ma intreb daca masina mea va mai parasi padurea pana la primavara. Dupa cateva minute, portiera din dreapta s-a deschis si roscata a coborat trremurand. A pornit inainte prin stratul gros de zapada. Masina si-a turat motorul, s-a intors si s-a pierdut inapoi pe drumul spre Craiova. Am asteptat pana ce am fost siguri ca plecase si am coborat. Fireste ca fata nu inaintase prea mult.

La auzul portierelor ce se deschideau si se inchideau, s-a intors catre noi, infundandu-si mai bine mainile in buzunare.

Bogdan si Mircea se uitau nerabdatori la ea. Mircea eliberase scaunul din dreapta mea, semn de lasitate dupa mine, dar nu era momentul sa judec. Fata a urcat langa mine, salutandu-ne parca mai timid decat o cunoscusem. Mi-a aruncat o privire nelinistita, apoi celor doi de pe bancheta din spate prin oglinda retrovizoare si a vorbit:

-Sa ajungem auci a fost simplu; depozitul e la mai putin de un kilometru in fata. Dar ce se va intampla acolo va fi foarte periculos. Sunt aproape astupate de ninsoare, dar se vad urmele a cel putin trei masini si un camion, probabil. Va incepe sa se intunece curand. Zic sa nu mergem toti.

Linistea s-a lasat in masina pentru scurt timp. Asteptam sa se ofere cineva sa ramana. Eu sigur nu aveam de gand sa o fac.

-Eu raman la masina, a spus Mircea nesigur.

-Nu esti in siguranta de unul singur, a raspuns Bogdan aproape instantaneu. Raman si eu cu tine.

Asa am ajuns sa ma lupt cu nametii alaturi de fata roscata. Nu puteam sa ii condamn pe cei doi ca nu vrusesera sa vina. Sunt frati, e normal sa se protejeze reciproc pe cat posibil. Dar si Cata le e la fel de frate. Oare sa fi renuntat asa repede la el, sau era simpla lipsa de curaj? Nu m-am gandit la asta prea mult atunci.

Incepusem sa zaresc o cladire scunda si intunecata. Am dat sa maresc pasul, dat roscata m-a prins de antebrat, oprindu-ma.

-Felicia...