Leaganul cartierului

Capitolul 7

Din perspectiva lui Ovidiu

- Baiete, nu te pot ajuta daca nu cooperezi. Iti sugerez sa recunosti, poate așa scapi mai ușor.

-Vreti sa-mi asum miște crime pe care nu le-am comis eu?

Agentul parea de treabă, însă nici măcar el nu ma credea nevinovat. In asemenea condiții, nici nu-l invinovateam.

Bogdan și Mircea declaraseră că nu știu cine ii legase și ascunsese în depozit, și pe bună dreptate. Nu mințeau si nu ii puteam ruga să faca asta. Felicia declarase și ea la fel, însă eu nu o mai văzusem de seara trecută. Nu știam unde este. Singura mea speranta ramasese Cata despre care habar nu aveam dacă supraviețuise.

-Atunci dovedește că nu ai fost tu! Amprentele tale au fost găsite peste tot în locul ăla.

Inca putin si incepem și eu să mă cred vinovat. Poate ar fi fost mai bine să-mi asum. Inchisoare făceam oricum, dar cel putin si-ar petrece oamenii sărbătorile în liniște.

-Vei rămâne în arest pentru 24 de ore momentan, însă ar fi bine să găsești un avocat bun.

Acestea fiind spuse, am fost dus intr-o celulă, singur, un loc unde, probabil, urma sa-mi petrec ani buni pentru niște crime la care nici măcar nu mă gândisem dapăimite sa le comit. Cum să vreau sa-mi omor propria familie, si sinfura careia îi pasase de mine vreodată. Din nefericire, aceste cuvinte nu valorau nimic în fața polițiștilor. In definitiv, eram un proscris fugit din orfelinat înainte de vârsta majoratului, trăit pe străzi printre droguri, intr-o continua fuga de poliție. Nu spun că nu am avut de-a face cu așa ceva de-a lungul vietii mele, ar fi absurd.  Totusi, de aici până la a lua viata unor oameni pe care nici măcar nu ii cunoșteam e mult. Am pretuit mereu orice forma de viata, îndeosebi uameni, deoarece stiu cum e sa fii considerat cantitate neglijabilă, un sentiment deloc plăcut. Poate că sunt un vagabond certat cu legea, însă nu mă sustrag de la moralitate.

Dacă animalele se ajută și se respecta reciproc, noi, oamenii, care am fost înzestrati cu ratiune, de ce nu suntem în stare?

Stând si reflectând la filozofia vietii de cartier, nu am realizat cand trecusera 3 ore. Ușa celulei s-a deschis din nou. M.am bucurat sincer za-l văd pe Bogdan, însă expresia fetei sale mi-a distrus orice urma de speranta ce mai rămăsese.
-Ce faci, frate? Cum esti? mă întreabă, postandu-se în fața mea.

-Nnumai bine, tocmai am câștigat la Loto si încerc să mă decid ce culoare să fie noul BMW.

-Vinde BMW-ul dacă vrei să plătim un avocado bun, ca altfel o să prinzi rădăcini la răcoare, îmi replica el îngrijorat. Am vorbit cu politistii si nu e de bine. Nimeni nu se bagă să te apere oficial. In fata legii noi nu putem dovedi că nu tu ne-ai bătut si închis în dulapurile alea. Deci nu avem ce face.

-E o aiureală! urlu lovind cu pumnul zidul de lângă mine. Felicia ce spune?

-Nu am idee. A plecat cu Cata la spital și de atunci nu am mai dat de ea. Ni s-au descarcat telefoanele.

Cobor privirea în podea, oftând. Se pare că încă o dată soarta m-a lovit cum nu se poate mai tare. Mă întreb cu ce am greșit de plătesc în acest hal.

Tresar când un gând îmi rasare in minte si ma adresez lui Bogdan:

-Daca pe Cata l-au dus la spital, înseamnă că trăiește!

-Trăiește, dar la starea în care l-au găsit, s-ar putea să fie o situație temporară.

-Nu vorbi asa de fratele nostru!

-Eu n-aș vorbi dacă nu ar fi adevărat. Si pe noi ne doare, dar nu e momentul să visăm.

Am mai vorbit câteva minute despre ce urmează să facem în continuare. Mi-a spus că va căuta un avocat bun, fără să se gândească cum Dumnezeului il va platii; a mai spus ca se duce la spital să se intereseze de Cata, dupa care se va întoarce să-mi spună ce a aflat.

Eram curios, dar și temător de ce aș putea auzi. Așadar, a plecat lăsându-ma din nou singur între cele 4 ziduri reci. Incercand să nu regret, sa-mi concentrez mintea asupra unei solutii, dar nicio șansă. Trebuia să găsesc răspunsul, persoana care m-a înșelat, toate astea și mai ales motivul. Dacă urmează să nu am parte de ajutorul fratelui meu, aceasta era ultima scăpare. Bogdan avea dreptate: nu trebuie să mă îmbăt cu apă rece. Când l-am găsit abia respira si probabil că nu avea să supraviețuiască.