Leaganul cartierului

Capitolul 5

Din perspectiva lui Ovidiu

Depozitul se dovedise a fi o construcție scundă, dar încăpătoare. Nu stiu sigur din ce era cladit, insa avea un fel de poarta metalica masiva pe care trona un lacat urias inchis. Era complet lipsit de ferestre sau vreo aerisire. Daca n-ar fi existat stratul mai subtire si deranjat de zapada din fata intrarii, as fi jurat ca locul era parasit. Locul, de altfel, parea pustiu. Il inconjurasem de cateva ori si nu zarisem vreun semn de viata. Se intunecase de-a binelea, iar noi stateam in fata usii, nestiind ce e de facut. Fara echipament era imposibil sa sparg lacatul, cu siguranta mai greu decat roscata de langa mine. Fiecare minut care trecea imi adancea tot mai tare teama in oase. Ma simteam neputincios. Stăteam acolo sprijinit de peretele rece, așteptând sfârșitul fratelui meu ca și cum ar fi fost un lucru bun, dar începeam sa am impresia că ajunsesem prea târziu. L

Stand asa complet lipsiti de motivatie, mi-a vibrat din nou telefonul: Mircea:

"L-am gasit pe Cata in padure. Hai inapoi"

O cursa era, clar, intrebarea era de la ce voiau sa ne distraga. Era, totusi, ceva inauntru la care nu trebuia sa ajungem? Cata era in viata? Cine si ce voiau de la noi? De ce tocmai acum, de sarbatori? Inttebarile acestea, si nu numai, trebuiau sa-si gaseasca raspunsul. Capcana sau nu, nu puteam sa risc si ce aveam deja. In mod sigur era cineva acolo si nu cred ca era prea inconfortabil. Ar fi fost mai sigur sa stau si sa-i astept, insa nu despre mine era vorba in acest film. La urma urmei, ce rost avea să supraviețuiesc fără ei? Sa ma intorc la singuratatea din copilarie nu era o variantă.

Ne-am miscat cat de repede inapoi, dar am lasat-o pe Felicia in spate pentru siguranta ei, cel putin pana vedeam despre ce era vorba. M-am apropiat de masina fara sa vad ceva neobisnuit. cei doi stateau pe bancheta, privind inainte. Si-au intors capetele doar, cand am atins masina, moment in care am realizat de ce ar fi trebuit sa ma tem: baietii erau legati fedeles, miscandu-si numai capul.

Am auzit un strigat scurt urmat de o lovitura puternica primita in spate, dupa care totul a devenit negru.

Eram convins că acolo îmi era sfarsitul, însă într-un fel nu regretam. Imi sacrificasem viața pentru frații mei, iar acesta era cel mai important gest pe care îl făcusem. Eram pregătit să mi-o dau. Eram nemultumit doar că nu apucasem să il mai văd pe Cata. Cine știe? Poate urma sa il întâlnesc intr-o altă lume. Durerea din spate dispăruse complet, iar teamă se dizolvase. Eram suspendat în vid, fără sentimente și era perfect. 21 de ani de chin, ca să eseuz fatal în cea mai importantă "misiune" pe care o puteam avea! Halal soarta!

M-am trezit dupa habar nu am cat timp. Ma durea tot corpul, de parca as fi fost intr-o minge de metal aruncata de colo-colo. Eram intins pe o suprafata dura si de-a dreptul inghetata. Din cat am reusit sa simt prin trupul paralizat de durere si ger, nu eram legat, insa ar fi fost mai simplu sa desfac niste funii in loc sa ma lupt cu asa senzatii. Nu simteam mirosul specific de zapada, deci nu eram afara. Atunci unde? Era imposibil sa deschid ochii. Nu se auzea decat vantul de afara, miscand ceva tabla. Gatul imi era nefunctional din cauza frigului. Am incercat sa scot un sunet, doar sa-mi dau seama de dimensiunea încăperii în care mă aflam. După câteva încercări nereușite, am reușit să scot un scancet asemeni unui pisoi nou născut abandonat de mama lui. Locul era destul de mare și gol. În cele din urmă, am reușit să deschid ochii, descoperind un tavan scund și întunecat. Am reușit să mișc mâna cu foarte mare greutate și am descoperit că stăteam întins pe ciment.

Urmatoarele minute au fost infernale, pline de durere și gemete înfundate. Mi-am inchis ochii ca sa evit ameteala. Cand am fost in pozitie verticala si sigur ca nu voi pica, mi-am facut curajul sa deschid ochii. Ce am vazut mi-a taiat rasuflarea, facandu-ma sa imi doresc sa nu ma mai fi trezit niciodata.

Cred ca eram in interiorul depozitului, inconjurat de cadavre insangerate, ciopartite, sugrumate, cu diferite zone ale corpului sectionate. Majoritatea pareau sa fi fost legati inainte. Le-am analizat ingrozit si am facut o descoperire care m-a ingenunchiat. Intre acei nefericiti l-am recunoscut pe Cata. Era imposibil. Cum sa se fi intamplat asta? Nu intelegeam. M-am indreptat catre el, incercand sa nu ating acele cadavre. M-am prabusit efectiv langa el, innecandu-ma in lacrimi.

-Cum am putut permite sa se intample asta? Sunt un idiot! Fratele meu! Nu trebuia sa te las de capul tau. Ce voi face fara tine? Cum sa mi se sfasie singura familie care m-a vrut si m-a iubit?! Frate, nu ma lasa! Nu, frate, nuu!

Plangeam deasupra trupului fratelui meu, dorindu-mi mai mult ca oricand sa-i impartasesc soarta. Eram lipsit de speranta, lipsit de orice urma de stabilitate. Nu puteam concepe acest eveniment.

In aceasta stare, inca nu stiu cum, m-am ridicat pret de cateva clipe si am vazut usa depozitului deschizandu-se. O figura neagra a intrat furis. Am incercat sa disting vreun detaliu, insa era imposibil. Figura se deplasa de-a lungul zidului si, dintr-o data, au inceput sa se auda sirene de politie. Era momentul sa denunt ce se petrece aici indiferent de ce as fi patit. Pana m-am indreptat si am reusit sa-mi stabilesc un oarecare echilibru, sirenele s-au apropiat, apoi s-au oprit. Am auzit portiere deschizandu-se si trantite si o voce cunoscuta spunand:

-Aici este.

Incredibil! Era Stefan. Am incercat sa fac un pas spre el, insa m-a lovit, doborandu-ma. M-am lovit putin la cap. Cativa politisti au intrat in urma lui.

-Doamne, omul asta e mai sadic decat credeam, a rostit unul. De ce sa omori atatia oameni?

-Domnilor, ma bucur ca ati venit. Aici se intanpla ceva, incepusem sa spun, dar politistul m-a oprit.

-Hai, gata! Luati-l de aici pana vedem cat de grava e situatia.

Cativa agenti, nu mi-am putut da seama cati, m-au ridicat, m-au incatusat si m-au dus la masina lor. Dar pentru ce? Ce facusem? Doar nu ucisesem eu acei oameni. Cum sa-mi omor fratele?

Am asteptat cateva minute in masina politiei, aproape bucurandu-ma de caldura. Inca plangeam incontrolabil. La un moment dqt, alti doi politisti au urcat in masina si am pornit la drum.

-Cred ca asta e cel mai periculos criminal din cati am intalnit. Pe jos erau sapte cadavre si un tip care inca respira. Pare drogat sau ceva. Intr-un dulap am gasit inca trei: o tipa si doi tipi. Probabil urmau sa-i fie victime daca nu veneam.

Un fel de zambet mi s-a format pe fata. Asta insemna un singur lucru: Cata traia.