Leaganul cartierului

Capitolul 8

Din perspectiva Feliciei

Compania Ioanei ma destinsese intr-o oarecare masura. Am abordat o serie de discutii care m-au ajutat sa nu ma mai gandesc la ce se întâmplase cu Câtă, și nu numai, însă nu-mi putem scoate din minti acea femeie ciudată de la spital și mai ales vorbele lui Stefan. Categorii știe ceva, dar îmi trebuie mai multe ca să constituie o dovadă.

Atmosfera în casa Ioanei era una plăcută, liniștitoare, nu deprimantă așa cum îmi păruse la telefon. Ce-i drept, parintii Ioanei sunt acel gen de oameni care fac totul haotic, pe dos, însă în fața străinilor par familia perfecta, asa incat sa nu poate fi acuzat de ceva.

I-am salutat cu cel mai realist zâmbet fals de care eram in stare, iar ei m-au invitat la masă, lucru care nu pot spune că mi-a displăcut. După cum am mai spus, în aparență erau oameni foarte de treabă: ea asistenta la spital, iar el detine un mic service în cealaltă parte a orașului.

Voiam să le expun problema mea, căci erau oamenii care aveau contact cu ce mă interesa pe mine, anume spitalul si vagabontii cu bani ai orașului, dar cât de ciudat ar fi fost asta! Trebuie să aștept putin. Nu am fost niciodată genul de om care își urmărește doar interesele și nu aveam de gând să încep acum, totuși nici să ratez ocazia în caz că mi se oferea.

Femeia ma privea insistent, intrebator, dar nu in felul deranjat. Cu toate astea acea privire mă deranja, așa că am încercat să i-o sustin. Mă simțeam inconfortabil, iar ea a observat asta imediat, ceea ce m-a ușurat.

-Si, Felicia, cum de nu esti cu familia ta in asa o zi mare? m-a întrebat în cele din urmă.

-Credit-ma, si eu aș fi vrut, însă problemele nu ma lasa nici în preajma sărbătorilor, i-am răspuns alarmandu-i. Prietenul meu este in spital si mi-am petrecut toata noaptea încercând să-l văd.

-Cum adica ai încercat? Esti majora, puteai să intri sa il vezi chiar dacă era la terapie intensivă, aproape a strigat femeia revoltata. Cine ti-a interzis?

I-am povestit intreaga intamplare de la spital, iar chipul mamei Ioanei s-a intunecat.

-O cunosc pe femeie, mi-a vorbit după o tăcere scurtă. Dar nu este asistenta. S-a perindat ceva timp prin spital spunând că ar vrea să se angajeze, ba ca are pe cineva drag printre pacienti. Si ne-a studiat în mod foarte ciudat. Nu știam ce vrea, asa ca i-am dat pace.

Aceste vorbe m-au lovit ca un tun. Problemele erau mai grave decât mă așteptam. Aceasta femeie poate reteza lui Cata orice șansă avea să trăiască.

Am mai rămas alături de familia Ioanei în jur de o oră, după care am decis că trebuie să vorbesc cu Stefan. Era singurul de la care mai puteam să scot ceva. Pericolul în care se află Cata era unul mai mare decât imi imaginasem și lucrurile nu puteau să rămână așa. Prin urmare, le-am multumit celor doi și am ieșit, promitandu-i Ioanei că o s-o țin la curent.

Am luat un taxi și am plecat acasă la Stefan, pe care, culmea, l-am găsit parcandu-si masina in fata portii.

-Vai, dar ce onoare! mi-a spus afișandu-mi un așa-zis zâmbet sarmant ce mi-a trezit o senzatie de greata.

-Lasa prostiile că nu-mi arde, am mormăit urmărind cum taxiul se îndepărta pe stradă. Am venit să discutăm și ar fi cazul să nu te mai ascunzi.

Vrand să pară amabil, m-a invitat înauntru. Firește că am acceptat, doar nu era sa acuz de crimă și înscenare construind un om de zăpadă.

-Scuze pentru deranj, draga mea! M-am certat cu prietena mea și nu mai are cine să facă curățenie.

-Ma intereseaza mai putin decat crezi, i-am spus așezându-ma pe un fotoliu din living. Ce ai cautai aseară la depozit?

-Scuze, dar aseară eram aici, ocupat să mă cert cu fosta mea prietenă. Stii, am aflat că mă înșeală cu bunul tau prieten, Ovidiu. Ce stii despre asta?

-Habar nu am ce incerci sa minti acolo, dar nu va funcționa. Stiu că ai fost la depozit aseară și, cel mai probabil, tu ai chemat poliția.

-Feli, dragă, știi bine că mie mi-e frica de politie. De ce sa-i chem cu mâna mea?

-Deci recunosti ca ai probleme si ti-e frica de poliție. Si cel mai nimerit lucru a fost să inscenezi altcuiva, culmea, tocmai lui Ovidiu.

-Simpatia asta a ta pentru boschetarul ala... Nu iti ajunge unul?

-Pe care l-ai băgat în spital și, pe lângă asta, prietena ta colorată m-a dat afară din salon. Dacă pățește ceva, stiu pe cine sa dau vina.

-Ce prietena?

Atitudinea și tonul lui începeau să mă scoată din sărite.

-Crezi ca oricine nu iti face pe plac este plătit de mine? In cazul asta nu gandesti prea departe.

Era momentul să dau un pas în spate, făcându-l să creadă că urmează să cedez, dar asta doar pentru a scoate următoarea armă:

-Bine, ai dreptate. Nu esti tu singurul care ne vrea răul.

În acel moment pe chipul lui a apărut un rânjet de victorie, dar am continuat:

-Dar de unde stiai tu de dimineata ca Ovidiu e arestat? Nu cred ca ai primit o felicitare de Crăciun prin care erai anuntat.

-Vai! dar micul detectiv a analizat fiecare minut al vietii sale. Da, draga mea, știu că prietenul tau a fost arestat din cauză că plecasem de la secție cu câteva ore în urmă și, da, am fost la depozit. Eu am chemat poliția și, ce să vezi? chiar eu am comis toate acele crime, dar tu nu ai nicio dovadă împotriva mea. Totuși regret că te inseli intr-o privinta: nu am nimic de a face cu femeia de care ai pomenit mai devreme, dar mi-ai trezit interesul față de ea. a
Acum, daca nu ai chef de o partida de amor, te-as ruga să pleci. Sunt foarte obosit.

Am părăsit imediat casa lui Stefan si am scos telefonul din buzunar, închizând aplicația pentru captarea vocii. Stiam că nu va putea rezista și îmi va recunoaște, doar pentru a ne chinui psihic, iat aceasta ocazie nu putea să-mi scape. Urma să primesc amendă de oarece înregistrat fără acordul lui, însă nu asta conta. Avem dovada ce urma să il salveze pe Ovidiu de toate acuzațiile false. Lucrurile aveau să se rezolve. Am început să prind încredere. Cata inca era in pericol si inca nu aflasem cine era femeia mulatra, dar eram pe drumul cel bun.

Prin urmare, am luat un taxi și am pornit către secția de poliție. Zâmbeam incontrolabil gândindu-ma la mica mea realizare. Da, eram mândră de mine.

Coborând din mașină, am văzut ieșind din secție pe cineva cunoscut: era chiar femeia de la spital. Am vrut să mă apropii de ea, dar a luat-o la fugă către mașina ei și a plecat în trombă.

Bulversată și chiar putin speriata, am intrat în secție, cerând sa il vad pe Ovidiu, însă am primit un răspuns la care nu m-as fi așteptat niciodată:

-Prietenul tau a cerut să nu mai fie vizitat de nimeni.