South-East Vibe

12 : En fin

   Băieții aveau concerte peste concerte, fan meet-uri în fiecare seară, iar Yoongi și May nu reușiră să mai petreacă timp împreună, ceea ce îl făcu pe el să se adâncească în muncă, și pe ea să devină din nou frustrată și să se enerveze din orice. Și mai mult decât lipsa și dorul pe care îl simțea, perioada îi venise.

   –Ar trebui să taci.

   –Nu mai țipa.

   –MayJin-ah, vorbește mai încet.

   –Fii atentă la ce faci!

   Mereu auzea asta, și deja era sătulă. Și Min Rin parcă ajunsese la capătul răbdării. Se certau mai mereu, mereu o atenționa pe May și mereu încerca să o ferească din calea lui Bang PD pentru a nu intra în probleme.

   Dar era greu să ții o oaie buclucașă departe de un lup flămând.

   –Dacă nu termini cu comportamentul ăsta, o să trebuiască să pleci, îi spuse el când o văzu într-o zi certându-se cu Ga In în loc să termine strategia în fața băieților.

   Se supără și merse în salon, ascunzându-se în spatele unor truse cu farduri. Min Rin alergă după ea.

   –Ce e cu tine? Chiar nu poți să stai departe de probleme?!

   May o privi enervată. Cine era ea să țipe la ea? Cine era ea să o intereseze de viața lui May? Și până la urmă cine erau cu toții să se poarte așa cu ea? Era viața ei, și putea să țipe cât voia.

   –Da' mai lăsați-mă, fraților, în pace! Își aruncă mâinile în aer și o privi exasperată. Nu pot să cred că am ajuns aici! Aici! Eu!

   –Despre ce vorbești?

   Femeia de treizeci de ani era acum confuză. Niciodată nu știa ce se petrecea în capul lui May, iar acum, când ea în sfârșit a spus ceva... Nu înțelegea.

   –Vorbesc despre faptul că sunt aici, în loc să fiu la facultate! De ce dracu l-am ascultat pe prostul de taică-miu ca să vin aici, să mor de știu!

   –MayJin, la ce —

   –Am ajuns să machiez ca pe fete un grup de tipi adorați de cine știe dracu ce! Urăsc machiajul! Și tipii! Și țara asta!

   –Sunt BTS! Nu pot să cred că eşti atât de aproape de ei şi totuşi nu eşti mulţumită! Ce vrei mai mult de atât de la viaţa ta?

   –Încetează să crezi că totul se învârte în jurul lor! Da, sunt celebri! Da, arată bine! Dar crezi că mă voi opri în loc doar pentru că lucrez pentru ei?! Nu asta e ceea ce am vrut! Nu ăsta e visul meu!

   Min Rin își strânse buzele într-o linie dreaptă și o privi așteptând o continuare. Atunci când văzu că nu primește, o întrebă chiar ea.

   –Atunci care e visul tău?

   –Să fac dracului ceva cu viaţa asta ca să nu fiu nevoită să o sfârşesc mâine-poimâine!

   O luase prin surprindere pe Min Rin. Desigur, se aștepta la un lucru aiurea, se aștepta să țipe niște cuvinte și apoi să iasă afară. Dar May rămase pe loc, cu lacrimi în ochi, privind-o. Și pentru prima dată, Min Rin își dădu seama de ce May avea o atitudine atât de defensivă.

   –MayJin-ah..

   –Lăsați-mă în pace! strigă din nou. Vreau să fiu lăsată în pace! Și tu, și taică-miu, și Yoongi, și toți!

   Luă primul lucru ce îi pică în mână — un tub de fond de ten — și îl aruncă în perete, țipând. Apoi se aruncă la pământ și începu să plângă.

   Min Rin plecă, neștiind ce altceva ar putea face.

   Iar May rămăsese din nou singură.

   Singură.

   În lacrimi.

   Pe jos.

   Cu regrete.

   Dar se ridică, își șterse ochii și plecă.

   A doua zi, merse la muncă hotărâtă să își ceară scuze de la Min Rin. Chiar voia să facă asta, se simțea încărcată și vinovată. Voia să se elibereze.

   Yoongi o găsi singură în salon în timp ce se uita peste un catalog, în așteptarea femeii mai în vârstă. Ea îl privi zâmbind — îi fusese dor de el. Îi fusese atât de dor de el, încât stătu toată noaptea și se gândi la el, la felul în care vorbea, în care o atingea, îi era dor de tot. Îi era atât de dor de el, încât stătuse trează toată noaptea și urmărise clipulețe cu el și îi ascultase muzica. Și atunci fu când realizase că de fapt zidul se prabușise de tot, iar caruselul aștepta cuminte următoarea cursă — aștepta ca May să facă următoarea decizie. Așa că se decise — May avea să se confeseze. Și voia să se confeseze atunci.

   –Bună dimineața, Yoongi-ah!

   Vocea ei sună atât de fericită, încât inima lui Yoongi se rupse în două.

   Vocea ei sună atât de fericită încât o uimi până și pe ea și se întreba dacă o făcea fericită faptul că îl văzuse sau doar voia să ascundă faptul că era stresată.

   –Te-am auzit ieri când vorbeai cu noona.

   Pauză.

   Zâmbetul lui May se șterse într-o secundă. O auzise. Auzise tot ceea ce spusese, când îl jignise, când spusese că vrea să fie lăsată în pace.

   –Trăgeai cu urechea?

   Voia să nu pară chiar atât de afectată. Deși stomacul i se strângea și o durea și simțea cum inima i se urcă în gât.

   –Cred că ar trebui să îți dai demisia.

   Atât a fost.

   El a ieșit, iar May a fost din nou lăsată singură. Ea nu putu să își dea seama dacă ăla fusese un sfat dat pe moment, în grabă, sau dacă el chiar era supărat pe ea. Nu putu desluși nimic din tonul său neutru.

   O durea din nou.

   Lacrimile o invadaseră din nou.
   Se gândea la el din nou.

   Zidul nu mai exista, iar caruselul lor era în ruine — ea îl ruinase.

   May suferea. De fapt, MayJin suferea. MayJin mereu suferea. Asiatica cu sentimente mereu suferea. De când fusese chemată May, de către mama sa, în școala gimnazială, nu mai suferise. May era rea, îngâmfată, nesuferită, egoistă, atotștiutoare. MayJin.. Era doar o proastă cu sentimente. Iar proasta cu sentimente trebuia să învețe să stea la locul ei, departe de societatea care o putea răni, departe de propriile sentimente si persoane preferate.

   Șapte zile mai târziu, MayJin se evaporase din viețile tuturor, iar May se întorsese pentru totdeauna. Nu doar în România, ci și la conducere în trupul în paragini bântuit de râsete vagi și muzică de carnaval.