South-East Vibe

3 : Telephone

   May nu a fost niciodată panicată, timidă, sau orice altceva înafară de calmă. Dar în clipa în care a văzut că sună telefonul, a experimentat toate sentimentele posibile. Nu suna orice telefon, ci suna telefonul lui, pe masa din living-ul ei. Se întrebă cum nu a observat diferența, el avea iPhone 6S, iar ea Samsung. Telefonul lui era auriu, al ei alb. Iar ea avea o husă transparentă cu abțipilduri lipite. El n-avea husă. Deci cum a fost posibil să ia telefonul greșit? După puțină gândire, își aminti că el fu cel care luă telefonul greșit. Al ei era pe masă, iar al lui pe scaun. Probabil că și ea ar fi fost la fel de zăpăcită ca el dacă nu trebuia să stea acolo pentru a vorbi cu Min Rin. Adică la naiba, dacă intra mai devreme, risca să îi prindă!

   Soneria se opri, iar ea oftă ușurată. Jin probabil avea să fie nervos că Yoongi nu i-a răspuns la telefon, dar dacă ea răspundea, ce avea să îi spună? Sau probabil era Yoongi care încerca să dea de telefonul său? Dar nu voia să riște. Dacă nu era așa și avea să îl mintă?

   Întinse mâna și luă telefonul. Aprinse ecranul. Parolă. Mârâi enervată și îl trânti pe canapeaua de piele albă, lângă ea. De ce trebuia să aibă parolă? Nu voia să îi umble prin telefon, voia să sune pe numărul ei, în speranța că Yoongi va răspunde. Dar nu își știa numărul, realiză, și nici tatăl său nu va fi acasă prea curând. Singura opțiune rămasă - să aștepte până mâine, când vor face schimb. Dar dacă nu va veni la firmă? Scutură din cap. Trebuia să vină, pentru a face schimb.

   Și totuși, de ce trebuia să se ferească ea? Nu era vina ei că împrăștiatului i s-au înroșit urechile și a fugit apucând telefonul greșit.

   Însă realizarea o lovi. Ea nu avea parolă la telefon, iar el - sau oricine altcineva - era liber să îi vadă conversațiile și pozele. Conversațiile nu erau mare lucru, pentru că cele 'periculoase' erau în română, dar pozele erau o limbă internațională, iar pozele pe care le avea ea în telefon...

   Fu trezită la realitate de soneria telefonului. Aruncând o privire, observă că de data asta numărul era unul nesalvat în agendă. Trase aer în piept și răspunde.

   -La dracu, de ce telefonul meu e la tine? Yoongi. Yoongi cu o voce adormită și sexy, la ora zece noaptea, sunând-o pe ea. M-a trezit taică-tu, ți-a trimis mesaj. A zis că nu vine diseară.

   Ca de obicei, gândi oarecum dezamăgită. Nu îi făcea chiar așa mare plăcere să vorbească cu el, dar se simțea singură. Era singură în casă cam în fiecare noapte încă de când ajunsese în Seoul. Era obișnuită cu veselia de la masa de dimineață, unde maică-sa pregătea pe rând fiecarr porție de mâncare, în timp ce tatăl ei vitreg stătea în capul mesei dând scroll pe telefon și sora ei mai mică cânta sau povestea ce visa în nopțile precedente, iar ea nu voia decât să plece mai repede la liceu. Iar acum toate erau duse, pentru că ea venise aici. Plănuia, totuși, să se întoarcă vara următoare. Sau dacă avea puțin noroc, poate chiar din iarnă, înainte de sărbători.

   -Mai ești?

   Ea tresări. Aprobă din cap, însă apoi realiză că nu putea să o vadă.

   -Da, scuze, mă gândeam.

   -Credeam că ai adormit. Ea își dădu ochii peste cap și ascultă cu atenție sunetele de la celălalt capăl al firului. Auzi un fâșâit, un mârâit, o deschizătură, apoi mai multe voci.