Du-te, vino!

30. Te iubesc, M!

„Acolo unde este dragoste, există viață." Mahatma Gandhi

Adevărata valoare a unei persoane o cunoşti abia atunci când absenţa ei devine coşmarul tău. Însă amintirea celor dragi, va trăi pentru eternitate şi tot ceea ce ai trăit alături de ele. Nu e cazul meu, Marco nu e o amintire, e tot prezentul meu. Un risc al meseriei, ar spune Marco despre această întâmplare nefericită, dar pentru mine reprezintă riscul pierderii lui. Iar asta mă face să mă comport mult mai dramatic decât el.

***

Mă aflu la spital, au trecut două zile de groază dar starea lui de sănătate s-a îmbunătăţit considerabil în ultimele douăsprezece ore. Mă uit la el, îl mângâi pe obraz şi observ cum deschide ochii. Mi s-a iluminat chipul şi gura mea a simţit o lacrimă sărată pe buze, o lacrimă de fericire.

-Bună frumosule, în sfârşit iubirea mea! Îi spun şi îl sărut dulce.

-Scuză-mă, dar tu cine eşti?

- Bea un pic de apă, poate îți amintești, la urma urmei ai fost în comă trei ani, e normal iubirea mea să nu îți amintești de mine. Îi spun pe un ton calm, dar abia reuşesc de bucurie să fiu serioasă şi încep să râd puţin.

-Serios Maya, trei ani?

-Tu ai început-o, te-au împuşcat în piept, nu în cap, îi spun dar îmi schimb intonaţia vocii brusc şi mă intristez. Mă ia de mâna şi mă strânge tare.

-Îmi pare rău, iubirea mea! Ar fi trebuit să fiu mult mai vigilent și să nu te fi pus în astfel de situaţii. Îţi promit voi fi mai atent şi mai bun în meseria mea de azi înainte, nu plânge Maya.

-M-ai speriat de moarte, pe noi toţi ne-ai speriat Marco! Ai fost la un pas de moarte, tu realizezi cât de mult am fi suferit noi fără tine, Michael ar fi crescut fără tată. Tu nu înţelegi, fără "noi", nu exist!

- Maya, iubirea mea! Încă sunt slăbit, nu scapi tu de mine aşa de uşor. Ești obosită, du-te acasă şi culcă-te câteva ore! Te rog, Maya. Îmi spune încet, cât de mult mi-a lipsit glasul său.
Fără prea multe vorbe, adoarme iar. Mă duc acasă să mă încarc de energie un pic şi să stau cu băiatul meu scump. Billy a luat locul meu lângă el, e un partener incredibil de bun pentru Marco.

***

Puteam să pierd totul, dar zilele mele pe acest pământ nu s-au încheiat. A fost prostesc din partea mea să nu verific acea pistă falsă, dar viaţa şi meseria asta vine cu riscuri majore, unii ies la pensie, alţii mai nefericiţi ies din joc. Un joc al vieţii, deseori un joc murdar şi nedrept. Mă întreb când vom avea o vacanţă fără să se întâmple ceva, în linişte şi pace. Acum mai mult ca niciodată am nevoie de o pauză, un concediu bine meritat şi mult aşteptat. Venice Beach e tot ce mi-ar trebui, abia acum realizez cât de mult îmi lipseşte acel loc, îmi lipsesc serile în care stăteam alături de John și Lidia, de Jophiel şi Adeline, Rose şi Steve, mi-e dor de toți. Ce dracu se întâmplă cu mine, de când sunt atât de sentimental? Wow, oare aşa e să fii în pielea Mayei, ea plânge şi la filme animate. Ce se întâmplă cu mine? Mă simt ciudat rău, poate de la medicamente. Tot ce i-am spus doctorului când a intrat în cameră, a fost "Când mă externaţi?"
De acum voi încerca să trăiesc prezentul, să fiu mai conştient de viaţa mea, uneori mă simt un robot, de vreo doi ani încoace mai exact. Nu ştiu ce va aduce ziua de mâine, viaţa asta e imprevizibilă. Azi ai totul, mâine nu mai ai nimic. Mi-a trecut toată viaţa în faţa ochilor, atunci când eram la pământ şi mi se scurgea viaţa din mine. Tot ce am mai scump pe lumea asta, e familia mea. Pentru ei, voi lupta împotriva tuturor, nici un nemernic nu mă va lua de lângă Maya şi Michael.