-Trebuie să îl convingem că ea nu are ce căuta cu noi în casă. Ce zici, bro, te bagi?
Rămân șocată la auzul acestor vorbe. Credeam..defapt, nici nu știu ce credeam. Mă abțin să nu plâng și îmi duc mâna la gură. Sunt foarte curioasă de răspunsul lui Căle, așa că ascult discuția în continuare.
-Frate, ești nebun? Ce-s cu vorbele astea? Se vede că ți-e somn. Nici tu nu știi ce vorbești. Du-te la somn să îți revii.
-Căle, mai încolo o să îmi dai dreptate! Mai bine să prevenim din timp..
-Ce să prevenim?? Să se îndrăgostească? Băi, nu poți hotărî tu de cine se îndrăgostește Urs sau Sorin sau...știe naiba cine. E viața lui iar dacă el așa a decis, înseamnă că știe ce face și ce vrea. Îl cunoști, Juno, și știi că se descurcă în orice situație..
Juno lasă privirea în jos și își duce palma la frunte. Simt o mișcare în spatele meu și mă întorc instant, iau cuțitul în mână și mă pregatesc de atac.
-Aaaaa nu vreau să mor, sunt prea tânăr și frumooooos!! Pfiu, e doar Sorin. Băieții ăștia nu au somn deloc? E 5 dimineața...
Îl văd pe Urs cum vine în fugă din camera, îngrijorat. Doamne, doar probleme cauzez..mai bine rămâneam cu grupul meu, mai bine nu plecam..dar e prea târziu pentru regrete acum.
-Ce s-a întâmplat? Sophia, ești bine?
Mă calmez și las cuțitul jos.
-Da, sunt bine, eram în drum spre baie când a apărut Sorin și m-a speriat, spun eu cu o oareșcare roșeață în obraji. Văd cu coada ochiului cum Juno și Căle vin să vadă ce se petrece. Le spun același lucru ce i l-am spus lui Urs și parcă văd cum tensiunea de pe umerii lui Juno a dispărut. Știu că nu vrea să se afle ce a zis.
Dintr-o dată sună telefonul lui Urs. Răspunde, vorbește pentru câteva secunde și închide.
-Guys, tocmai m-a sunat Șerifu' și a zis că mâine, adică azi, scuze, avem zi liberăăăă!!!
Toți se bucură ca niște copii. Șerifu'? Ce om normal și-ar boteza copilul "Șerifu'"? Oamenii sunt din ce în ce mai ciudați.
După momentul de fericire, Urs merge înapoi în camera, Sorin și Căle la fel, iar Juno îmi spune că vrea să discute ceva cu mine.
-Știu că ai auzit discuția mea cu Căle. Vreau să îmi cer iertare pentru ce am zis. Nici nu te cunosc și eu am început să te judec. Vreau doar să mă asigur că ce e între tine și Urs nu o să îi afecteze cariera profesională.
-Stai stai stai! Ce e între mine și el? Vă cunosc de câteva ore, hai să fim serioși. Nu există dragoste la prima vedere, zic eu indignată. Normal că nu mă cunoaște. Nici unul din ei nu mă cunoaște cu adevărat..
-Tu chiar nu vezi, nu? Hmm..ok, păi atunci, o să observi, cândva. Ai grijă de tine, kiddo și nu îți bate joc! spune și ridică arătătorul în aer.
-Să îmi bat joc de ce?
-...las-o așa, și își dă ochii peste cap după care pleacă în cameră.
În timp ce fac duș o grămadă de gânduri îmi trec prin minte. De ce a trebuit să plec eu din grupul meu? Cum de am dat peste băieții ăștia? Și de ce mă simt atât de neputincioasă în preajma lui Urs? Cred că oboseala își face simțită prezența deoarece alunec și pic în cadă. Minunat..văd cum sângele începe să își facă apariția din genunchiul drept.
Cobor din cadă și mă șterg cu prosopul, îmi iau hainele de la băieți și sunt gata de somn. Mai am o singură problemă. Ce mama naibii fac eu cu piciorul? Nu îl pot lăsa așa, mă doare groaznic iar sângele continuă să curgă. Nu am altă soluție decât să îi spui lui Urs și o să mă ajute el.
Ies din baie și merg spre camera lui Urs, deschid ușa și rămân surprinsă de ce văd..
