Iubind pe ritmuri africane

Capitolul I

Scopul meu este sã public aceastã lucrare într-o zi, așa cã în afară de steluță mi-ar plãcea sa imi lasati si o parere. M-ar ajuta enorm. Multumesc!

It's gonna take a lot to drag me away from you

There's nothing that a hundred men or more could ever do

I bless the rains down in Africa

Gonna take some time to do the things we never had ( Toto-Africa)

—Sofia, dă-mi mâna, striga Leo încercând în zadar să se facă auzit prin ploaia deasă care sfâșia vasul la propriu. Sofia!

Fata rămase împietrită și înghețată de frică. Deși mintea ei procesa totul-frica, oroarea, țipetele oamenilor și ale logodnicului său, membrele nu o ascultau. Era cu toate astea surprinzător de calmă și aproape resemnată cu soarta ei. În tot acel haos, mintea ei care de fel se afla mereu într-o continuă mișcare, începea să hoinărească din nou. Situația îi amintea puțin de un articol recent publicat de o revistă braziliană care reluase povestea deja bine cunoscută publicului larg-Titanicul. Desigur, „Lorelai" nici nu se putea compara cu giganticul Titanic, mândria companiei White Star, iar apele fluviului Sindopa erau chiar calde și atât de diferite ca adâncime sau expansiune de apele înghețate ale Atlanticului de Nord.

—Sofia, strigă de această dată Pedro, preotul care-i însoțise în sălbăticia Africii la insistențele lui Murillo Fabellah, tatăl fetei. Sofiei îi scăpă un țipăt ascuțit când se găsi trasă într-un mod atât de brutal de brațul puternic al bărbatului în sutană. În momentul acela, pe locul în care stătea fata înmărmurită, căzu unul dintre stâlpii care susțineau pânzele. Trezită din transă, își duse mâinile la gură și trase aer adânc în piept. Privea îngrozită prin șuvițele rătăcite ale părului său cârlionțat, ca de negresă, de culoarea abanosului tot dezastrul și distrugerea din jurul său. Vasul se scufunda din ce în ce mai tare, iar Leo veni cu o idee pe care o urlă mai degrabă celorlalți pasageri.

—Să abandonăm vasul, săriți toți în apă. Dacă așteptăm să se scufunde, ne va trage și pe noi  în jos! Nu vom avea nicio șansă. 

Oamenii îl priveau curioși și pe moment în jurul lor se lăsă tăcerea, dar treptat privirea lor confuză redeveni îngrozită, iar instinctul de supraviețuire se făcu din nou prezent. Își reluaseră sesiunea de urlat și implorat să fie salvați, iar Leo dădu din braț sătul.

-Sofia, Pedro, aveți încredere în mine. Am fost marinar doi ani de zile. Dacă așteptăm ca vasul să se scufunde, nu avem nicio șansă. E plin de insule aici, o să ajungem la țărm. Sofia și Pedro rămaseră amândoi tăcuți și nu  știau ce să facă. Când apele fluviului le atinseră picioarele, cei doi făcură un schimb de priviri și exclamară îngroziți la unison.

—Facem așa!

Leo o ajută pe Sofia să ajungă la margine fără să se dezechilibreze și apoi sări în apă, făcând chiar o glumă în legătură cu temperatura plăcută a acesteia. Întinse brațul spre ea, iar fata cu genunchii tremurânzi, cu o mână se ținea de Pedro, iar cu cealaltă încerca să ajungă la Leo. Când se găsi în apă până la bărbie, se încordă la maxim și începu să tremure. Pedro, care sărise și el între timp se grăbi s-o îmbărbăteze.

—Hai, Sofia, trebuie să înoți, îi spunea el încercând s-o pună în mișcare. 

—Trebuie să ne îndepărtăm de vas, îi strigă Leo lui Pedro peste umăr. Nu rămase foarte surprins să vadă că mulți dintre pasagerii rămași pe Lorelai le urmaseră exemplul și săriră în apă.