Iubind pe ritmuri africane

Capitolul XXXIII

Își propuse să aștepte până dimineață, jurându-și că nu va merge după ea. Ceea ce rămase pe fundul sticlei de vin aduse de Mikaela, plus una proprie  pe care o scoase de la subsol, aveau să-i țină de urât până dimineață. Firea lui impulsivă și spontaneitatea înnăscută însă, aveau alte planuri. Se ridică brusc din fotoliu, surprins de cât de bine îl susțineau picioarele și cât de echilibrat îi era mersul. Era puțin amețit, dar nimic mai mult. 

Nu încuie casa în urma lui, nu avea de ce. Singurul lucru care încă mai conta în viața lui, nu se afla acolo. Sofia era... nu știa unde era, dar avea s-o găsească. Parcurse drumul prin pădure mult mai repede decât de obicei. Se sprijini din când în când de câte un copac, mai călcă strâmb și înjură printre dinți când nimerea la o denivelare a solului, dar în mare parte, nu avusese prea multe dificultăți.

Ajunse din nou în locul în care stătu la discuții cu Mikaela, lângă clădirea teatrului și nu știa încolo să o ia. Nu regretă deloc decizia pe care o luase cu jumătate de oră în urmă. Nu ar fi rezistat până dimineață. Privi confuz în jur, încercând să-și dea seama cam unde s-ar fi putut duce Sofia. Ridică ochii negri și injectați cu sânge la geamul hotelului în care era cazată și văzu lumina stinsă. Deci nu era acolo. Sofia îi mărturisise cu ceva timp în urmă că atunci când e singură, nu-i place să doarmă pe întuneric și mereu lasă măcar veioza aprinsă. Poate se dusese la Jessie, își zise descumpănit. Habar nu avea unde stătea aceasta.

—Chima, ce-i cu tine la ora asta aici? i se adresă un amic care lucra la pază pe insula Bentu. Se întoarse confuz spre el. Alcoolul îi încetinise considerabil viteza de reacție, dar chiar și așa nu-și putea închipui de unde apăruse omul.

—O caut pe Sofia, răspunse, încercând să pară cât mai natural și calm cu putință. Bărbatul cu fața ovală și păr arămiu, îl studie cu o suspiciune amuzată.

—Ai băut, nu-i așa?

—Cam da, dar sunt în regulă. Vreau s-o găsesc pe Sofia, repetă, vrând să-i dea de înțeles că nu avea chef de vorbă și că se grăbea.

—Sofia e la hotelul lui Kiro, îi dezvălui acesta, arătând cu degetul osos spre clădirea din lemn. Chima vru să-l corecteze și să-i reamintească sau, dacă nu aflase încă, să-l anunțe că era hotelul lui acum, dar pe moment acest aspect își pierduse de tot importanța. Cum adică Sofia s-a dus acolo, pentru ce s-a dus acolo? Doar nu povestea nenorocitului ăla problemele lor! Înghiți în sec, dar simți cum îi clocotește sângele în vene și cum furia din nou pune stăpânire pe toată ființa lui.

—Mulțumesc, ne mai vedem. Nu-i dădu șansa să-și ia la revedere și o luă în direcția indicată de amicul său. Făcea pași deosebiți de mari și călca apăsat pe trotuarul asfaltat. Emana furie și supărare din toți porii. Își încleșta și descleșta pumnii, vrând să se calmeze, dar eforturile lui erau zadarnice. 

Când se găsi în fața ușii, ezită. Puse mâna pe clanță și imediat o retrase. Ce naiba, își zise mustrându-se. Clădirea asta e a mea... și ceea ce se află înăuntru, la fel, adăugă, gândindu-se fără să vrea la Sofia. În secunda următoare, fără să mai gândească, fără să mai analizeze, apăsă pe clanță hotărât și deschise ușa violent, izbind-o de perete. Atât el, cât și cei trei oameni prezenți în recepția hotelului, înlemniră. 

—Ce cauți aici? scuipă Kiro cuvintele, mirat de tupeul mulatrului de a intra în incinta hotelului la ora aceea și în circumstanțele date. Sofia alunecă de pe scaunul înalt de lângă bar și trecu în dreptul lui Kiro, lucru pe care Chima îl interpretă ca fiind o dovadă de coaliție între cei doi, deși fata nici nu se gândise la asta. Imaginea din fața lui, îi amplifică mânia și ochii lui aruncau săgeți de foc.