Iubind pe ritmuri africane

Capitolul XVIX

                   Trecu o lună de la noaptea aceea, o lună în care Chima făcea tot posibilul să se comporte dezirabil, să-și înfrunte teama de apropiere afectivă și emoțională, reamintindu-și de fiecare dată când simțea că cedează, motivele pentru care se aventurase în această „călătorie necunoscută." Sofia, la rândul său, încerca din răsputeri să nu-i invadeze spațiul personal, mai ales când îl simțea încordat sau incomod. Se retrăgea imediat cum avea impresia că gesturile ei nu îi plac, cu toate că el nu comenta niciodată. Se vedea puțin, lucru care pe Sofia o întrista, în schimb, pentru Chima reprezenta un prilej de relaxare. Fiind un om introvertit, el își lua energia necesară din clipele sau orele petrecute în singurătate, în mijlocul naturii, cu Sila lângă el. Sofia oricum își petrecea șase ore din zi la școală și de două ori pe săptămână, se întâlnea pe ascuns cu Cody, băiețelul atât de dornic să meargă la școală și să învețe să citească. Se vedeau numai seara, Sofia obișnuia să pregătească cina și uneori reușea să-l convingă să-și petreacă noaptea la ea. Dacă Zuri nu ar fi fost bolnav, Chima nu ar fi stat pe gânduri deloc când se ruga de el să rămână, dar îi era prea frică; dacă pățea ceva sau dacă i se făcea rău în mijlocul nopții, iar el nu era acolo, nu și-ar fi iertat-o niciodată. Relația lor devenea din ce în ce mai stabilă și serioasă sau cel puțin așa i se părea  lui, nu putea să știe cu siguranță, deoarece nu a fost niciodată implicat într-o legătură de lungă durată cu o femeie. Uneori i se părea că Sofia se grăbește și el nu e în stare să țină pasul, dar apoi își reamintea, că asta și urmărește.

Într-o dimineață, când se întoarse acasă, îl găsi pe Zuri în bucătărie, luând micul de jun. Acesta îl studie din cap până în picioare și abia după ce sorbi din ceaiul de plante, deschise gura pentru a-l întâmpina.

—Pe unde tot umbli? se interesă, fără să-l slăbească din ochi. Nu dormi acasă mai niciodată, remarcă confuz. Chima, nefiind obișnuit să-l mintă pe cel care-l crescuse, decise că veni timpul să-i spună adevărul; în fine, o parte din adevăr, aceea care avea să-l bucure pe Zuri. Îl salută înainte de toate și luă o bucată de pâine, peste care, întinse un strat subțire de unt. Mușcă din ea și se cufundă în gânduri, vrând să găsească modul cel mai potrivit de a-i da vestea.

—Ei bine, știi că îmi tot repetai să-mi găsesc pe cineva eram nevoit să ascult asta aproape zilnic. M-am săturat să te ascult, zise răzând, vrând să-i dea de înțeles unde bate, și... am trecut la acțiune. Zuri se opri până și din mestecat. Îl țintui cu privirea și părea așa de serios și oarecum afectat de aceste cuvinte, încât lui Chima îi venea să râdă de el. Se abținu, însă, strângându-și buzele și când nu reuși nici așa, își  mască amuzamentul  și începu să tușească.

—Te referi la o femeie? reuși într-un final să vorbească.

—Nu, făcu Chima cu ironie, mă refer la un bărbat. Logic că mă refer la o femeie, adăugă gesticulând amuzat și de această dată, nu-și mai stăpâni râsul. Luă încă o mușcătură din pâinea cu unt și comentă că ar merge și un gem de piersici deasupra, dar Zuri nici nu mai asculta și nici poftă de mâncare nu avea.

—Cine e fata? Chima se jucă puțin cu limba în gură și-și mușcă obrajii interiori. Nu știa dacă ar trebui să-i spună și acest detaliu, poate încă nu venise timpul, dar șansele ca Zuri să-l lase să plece înainte de a primi un nume, erau mai modeste decât șansele ca el să  participe  vreodată la un eveniment cultural sau social organizat de primăria de pe Elgonan.

—Sofia, răspunse, dar evită contactul vizual. În momentul în care-i rosti numele, se simți extrem de vinovat fața de ea și într-un fel, și față de Zuri. Practic, își bătea joc de amândoi, îi mințea pe amândoi, Văzând chipul lui Zuri înseninându-se, înghiți în sec. „Dacă ai știi  de planurile mele, nu ți-ar mai veni să zâmbești."