Iubind pe ritmuri africane

Capitolul XXXVII

                Asistentul o sfătuise să rămână întinsă, măcar până la următorul port, dar Sofia era prea agitată pentru a-I lua sfatul în considerare. Oscila între zeci de stări. Într-un minut se agita, gândindu-se că mama ei nu va accepta niciodată situația aceasta, apoi se calma, amintindu-și că poate era o alarmă falsă și starea ei se datora într-adevăr răului de mare. Deloc surprinzător, același gând o și întrista căci ideea că s-ar putea să devină mamă îi surâdea într-un fel. Avea aproape douăzeci și doi de ani, nu era nicio tragedie sau rușine să aibă copil la vârsta aceea, iar faptul că a terminat și o facultate reprezenta un mare bonus. Dar... nu-l avea pe Chima și asta era cel mai important. Factorul de bază lipsea.

Ar fi putut să dea de el destul de ușor. O avea pe Jessie acolo. Totuși nu avea rost să se grăbească, nici măcar nu știa dacă era sau nu gravidă. Decise să meargă la un medic în Rio înainte, și abia după aceea urma să se hotărască ce să facă.

În teorie, totul suna ușor, dar Sofia nu era genul de persoană care să aștepte liniștită, ea avea nevoie să acționeze „aici și acum". Era însă conștientă de faptul că nu putea să facă foarte multe în mijlocul a nicăieri. Trebuia să aștepte să ajungă la Rio. Tot ce putea să facă pe moment, era să speculeze și să întoarcă situația pe toate părțile, lucru la care se pricepea de minune. Dacă era gravidă într-adevăr, cu siguranță nu avea să-I fie ușor, dar un lucru era cert: va păstra sarcina. Nu avea niciun motiv suficient de bun pentru a face un avort. După părerea ei, nici nu exista un „motiv suficient de bun" pentru care o femeie să renunțe la copilul din ea. Oare ce nume o să-I pun, se întreba ea și fără să-și dea seama, zâmbi visătoare. Ar trebui să fie ceva exotic, din moment ce tatăl lui era un individ exotic din toate punctele de vedere, nu doar pentru că provenea din Africa.

Se apropie din nou de balustradă și urmărea albastrul Atlanticului. Trebuia să se întâlnească și cu Leo, ceea ce pe moment părea un lucru deosebit de dificil. Pentru ce mai voia să se vadă? O terminaseră demult.

Ultimele raze de soare se oglindeau de-a dreptul mirific în nesfârșita întindere de ape și câteva păsări realizau un dans spectaculos de-asupra valurilor încă destul de liniștite. Cântecul lor ascuțit o calma, îi reamintea că indiferent de ce avea să se întâmple, natura mereu găsea o cale să facă lucrurile să fie bine. Atenția îi fu distrasă de conversația aprinsă dintre doi bărbați, care cu siguranță nu erau în totalitate lucizi. Cei doi se certau din cauza romului din cabina unuia dintre ei, dar nu vorbeau foarte coherent, așa că Sofia nu pricepea mare lucru și adevărul era că nici nu-I păsa foarte tare.

„Dacă sunt gravidă, trebuie să dau de Chima." Cele mai contradictorii sentimente o încercau când se gândea la aspectul acesta, la reacția lui. Ea îi vorbise o dată mai indirect despre copii și cât de tare îi plac și cât își dorea să aibă și ea, vrând să-I dea de înțeles că avea așteptări serioase de la relația lor, dar Chima se prefăcu că nu aude și schimbă repede subiectul. Asta se întâmplase când Zuri încă trăia, pe atunci Chima era cu totul altă persoană și nu simțea nevoia de apropiere și cu alți oameni. Deși Sofia îl respectase pe Zuri, nu putea să nu simtă frustrare la ideea că el era cel mai important om din viața lui Chima. Poate asta nici nu ar fi fost un lucru așa de grav, dacă Chima măcar o dată i-ar fi semnalat că mai avea loc și pentru ea. Acum, Zuri nu mai era și poate asta reprezenta o șansă pentru ea și pentru eventualul copil, mai ales pentru acesta din urmă. Dispariția bătrânului avea atât avantaje, cât și dezavantaje. Poate că lăsase un gol pe care ea în sfârșit l-ar fi putut umple cu acest copil, dar Zuri era în același timp și singura persoană care știa și reușea să-l țină oarecum în frâu. Chima nu ar fi lovit-o sau bruscat-o dacă Zuri era în viață, i-ar fi fost prea rușine față de acesta.