Bun venit la bord

94 8 3
                                    


Mă numesc Mario și am de gând să vă povestesc cea mai tare și incredibilă întâmplare din vara aceasta și probabil din viața mea. Această aventură îmi va rămâne bine imprimantă în cartea amintirilor mele. O asemenea serie de evenimente trebuie împărtășită,  așa că am să încep să vi le descriu exact așa cum au fost, cu lux de amănunte.

Era o zi liniștită de noiembrie, o zi de joi și între programul de știri, pe care părinții mei îl urmăreau cu foarte mare interes, apare un spot publicitar de Black Friday cu privire la o super reducere la un mega pachet turistic ce conținea o călătorie cu o croaziera luxoasă pe Oceanul Pacific în jurul Insulelor Galapagos. Reducerea era de nerefuzat iar în timpul clasei a XII-a reușisem să pun destui bani deoparte fiind dedicat mai mult învățătului decât ieșirilor cu prietenii în oraș, așa că n-am stat prea mult pe gânduri, am sunat și rezervat. Părinții au fost cu totul încântați de șansa mea de a îmi reveni după toate încercările clasei a XII-a și tot odată era un prilej bun de a îmi răsplăti intrarea la faculate, la buget. N-am să intru în detalii despe cum a decurs primul an de faculate, să zicem că nu a fost nici banal dar nici ieșit din tipar. Chiar și așa timpul a trecut prea repede și a venit și luna iulie urmând să plec în doar câteva zile. Deși eram încântat aveam un sentiment de panică știind că vasul s-ar putea scufunda, indus probabil de celebrul Titanic. În sfârșit, m-am obișnuit cu ideea de a putea participa involuntar la o tragedie iar în ziua îmbarcării pe vas am reușit să îmi stăpânesc destul de bine emoțiile. Ajuns în camera mea, sentimentul de frică a reapărut. N-aș știi să vă spun de la ce. Poate pentru simplul fapt că nu mai fusesem niciodată pe un asemena mastodont. Realiatea bătuse rău clipurile și pozele cu asemena nave. După ce vasul a pornit în ceea ce eu numeam la acel moment ,,o călătorie de relaxare", sentimentul de teamă a dispărut și a fost înlocuit progresiv cu unul de curiozitate. Într-un fel eram curios pe ce am dat banii, să văd cu ce se laudă hotelul plutitor Perseverance.
Încă după primii pași pe puntile superioare m-am convins că nu este doar un hotel plutitor, ci un adevărat cartier plutitor. Și spun asta pentru că Perseverance avea un mall integrat cu magazine de la brand-uri celebre, cafenele, bar-uri, restaurante, săli de joc, cinema, săli de spectacol, avea piscine, săli de sport și locuri de joacă și de promenadă și chiar spații verzi, la care aș mai adăuga un heliport în partea din față a navei. Curățenia, luxul și bunul gust predominau. Vrând să dau curs sentimentului meu de curiozitate m-am hotărât să mă plimb pe vas, să îl explorez. Dar nu cred că mi-ar fi ajuns o vară întreagă să explorez o navă de asemenea dimensiuni.
Cam la vreo oră de la instalarea în camera mea, am ieșit pe coridor să mă plimb pentru a îmi potoli pofta de cunoaștere a navei. Și mai aveam o dorință, aceea de a îmi face noi prieteni, căci mă simțeam cam singur, toată lumea era străină pentru mine. Nu reușisem să atrag în vacanța asta cu mine niciun coleg de faculate sau din liceu. Camera mea era plasată undeva sub punțile principale, la un nivel inferior, așa că am luat-o pe scări cu o direcție clară, puntea principală. Toată lumea pe care o întâlneam privea și se minuna de condițiile minunate și de farmecul lui Perseverance. Coridorul era destul de agitat, plin de oameni care se îndreptau sau veneau de pe puntea principală. Și cum urcam eu încet treptele strălucitoare către puntea superioară un lucru îmi atrage atenția. Doi membri ai echipajului lipeau, plictisiți, ceva ce părea a fi un afiș. Am zărit unul tocmai în capătul celalalt al holului așa că m-am apropiat cu un oarecare intres să îl studiez. Era un anunț intitulat ,,Spectacolul Bun venit la bord" ce avea loc chiar în acea seară. Căpitanul navei avea să fie și el prezent acolo și chiar în debutul spectacolului. Evenimentul avea ca scop sărbătorirea plecării noastre pe această croazieră și urma să se încheie cu un foc de artificii la miezul nopții. M-am hotărât pe loc să fiu și eu prezent acolo, intrarea fiind liberă iar dorința mea de a îmi face prieteni era nestăvilită încă.
Ajung pe puntea principală unde rămân surprins de forfota de acolo. Mă îndrept spre balustradă pentru a privi în jur. Am fost surprins de cât de înaltă era nava. Privind în jos aproape că îmi venea rău de înălțime. Mă simțeam ca pe un zgârie-nori. Apa era foarte calmă și limpede iar zgomotul produs de înaintarea vaporului mă liniștea. Deși eram plecați de puțin timp ne depăratasem suficient de uscat, încât abia se mai zărea. Am petrecut timpul plimbându-mă pe puntea principală aproape până la apus când am coborât, de data aceasta cu liftul, în zona restaurantelor fiindcă toată acea plimbare îmi provocase o foame teribilă. M-am așezat frumos la coada fast-foodului companiei care opera nava pentru a îmi lua ceva de haleală. Avea cele mai bune prețuri iar aici era coada cea mai mare. După ce am mâncat liniștit aripioare de pui și cartofi prăjiți, m-am retras în camera mea pentru a face un duș rapid și a mă pregăti pentru spectacol. Arunc pe mine niște haine lejere, căci niciodată nu m-a interesat să arăt bine îmbrăcat pentru celălalți, ci să mă simt eu confortabil, sting luminile, încui camera și pornesc ușor pe scări către sala de spectacole, dar nu înainte de a mai urca odată la înălțimea punții principale. Ajuns sus mă apropii iar de balustradă pentru a privi oceanul. Luminile vasului se reflectau ca într-o oglindă în apa liniștită a Pacificului. În depărtare se observau luminile unor așezări umane, semn că înaintam paralel cu țărmul. Agitația din timpul zilei era acum și mai mare. Oameni de toate vârstele priveau peste balustrade parcă fermecați de ceva. Poate de luminile vasului sau poate de splendida reflexie a lunii pline, gălbuie și strălucitoare. Mă despart cu greu de priveliște și pornesc spre eveniment. Sala de spectacole era o aulă în aer liber aflată în partea din spate a navei. Ajuns acolo caut un loc ceva mai sus, ceea ce părea imposibil de găsit fiindcă sala părea plină. Mi-am zis că dacă e atât de multă lume o să merite așa că continui căutarea unui loc. În cele din urmă mă așez undeva pe la mijloc lângă un cuplu de bătrânei. Arunc o privire pe telefon peste pozele ce tocmai le-am făcut pe punte. Mă apuc să le trimit mamei căci așa ne înțelesesem acasă. Dar nici nu termin bine de trimis pozele că începe muzica iar luminile se sting. Pe scenă apare căpitanul și presupun eu secundul, care îl însoțea.

O călătorie blestemată Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum