O călătorie blestemată

Căutări

Ferma se afla la o distanță considerabilă, drept pentru care vom merge cu taxiul. Găsim un taxi și pornim spre fermă. Drumul ne-a oferit priveliști superbe. Încă din timpul drumului am zărit o broscă țestoasă destul de mare. Ajungem la fermă, unde în sala de așteptare a turului nostru ne sunt prezentate carapace și oase ale broaștelor țestoase. Începe și turul nostru și pornim pe poteci amenajate printre arbori semeți. Nu după mulți pași vedem prima broască țestoasă. Apropiindu-ne de ea îi observăm carapacea masivă și membrele puternice. Ghidul nostru de informează că deși este greu să estimezi cu precizie vârsta acestora, exemplarul din fața noastră avea peste cincizeci de ani. Puțin mai încolo zărim o altă țestoasă, un mascul, ceva mai mare, care după spusele ghidului nostru depășește o sută de ani și are greutatea de aproximativ două sute cincizeci de kg. Acesta stătea liniștit pe burtă cu capul în iarbă. Făcând încă câțiva pași și aruncând o privire atentă în jur observăm că locul e ticsit de țestoase. Între copaci se afla un ochi de apă în care câteva exemplare se răcoreau de arșița zilei însorite. Antonio nu a ratat niciuna. Se apropia încet de ele atât câd ghidul îi permitea și le fotografia detaliat. Cu toții aveam telefoanele ațintite asupra lor, dar Antonio realiza cele mai multe poze din toate unghiurile. Animalele nu păreau deranjate de prezența noastră, fiind obijnuite cu fluxurile de turiști. Mergând pe potecile de pământ îngrădite de copaci găsim o broască flămândă ce se hrănea cu iarbă. Cu toate că nu au văzul și auzul foarte dezvoltat, când a simțit că ne apropiem de ea s-a retras în carapacea ei solidă. După câteva clipe își recapătă curajul și face câțiva pași timizi spre un frctul pasiunii de pe jos pe care îl și înfulecă. Ghidul nostru ne indică copacii în care cresc guave și maracuja. Broaștele țestoase aveau la fermă toate condițiile necesare unui trai lung și fericit. După multe fotografii și priviri atente și grijuluii la aceste animale unice, ne îndreptăm către o peșteră prin a cărei galerii curgea de demult lavă vulcanică. Pătrundem în peștera răcoroasă și întunecoasă istoviți de căldura de afară. Mie unul, nu îmi venea să mai plec de acolo, căci era așa de bine înăuntru, dar totodată îmi doream să mai văd și alte locuri pline de surprize din Galapagos. Când ieșim dintre pereții umezi și reci ai peșterei suntem întâmpinați de vegetație densă ca într-o pădure tropicală. Mergem spre încheierea turului și dăm de o altă broască ce mânca nestingherită din niște fructe verzi de dimensiuni medii. Ghidul ne avertizează că acele fructe sunt mortale pentru oameni, dacă sunt consumate. Spre sfârșitul turului ghidul ne oferă câte un fruct al pasiunii tuturor. La ieșire ne întâlnim și cu alte grupuri de turiști de pe navă dornici să vadă minunatele ființe ce se găsesc la fermă. Luăm taxiul și ne îndreptăm spre centrul insulei pentru masa de prânz. De data aceasta alegem un restaurant la întâplare. Suntem foarte bine primiți de gazde, care ne așează la o masă mai mare și ne aduc rapid patru liste de produse. Alegem meniul zilei format din ciorbă de pește în stil local și orez cu carne de porc prăjită. Nici această masă nu ne dezamăgește așteptările căci a fost foarte bună. Fără a mai zăbovi prea mult ne ridicăm de la masă pentru a ne continua aventura pe insulă. Din nefericire nava părăsea în această seară portul Baltra. Aveam încă multe lucruri de văzut iar ceasul arăta ora 14:44. Pentru restul zilei Allan ne propune să mergem să vedem craterul unui vulacan. Pentru asta trebuie să traversăm pe Insula Isabela, fapt ce ne va ocupa destul de mult timp și nu ne va mai permite să facem și alt ceva. Fără a mai sta prea mult pe gânduri pornim către port pentru a traversa frumos colorata apă dintre insule, urmând să luăm un microbuz până aproape de începutul traseului. Ajunși la baza unei rezervații aflăm că turul nostru va fi și mai interesant pentru că vom urca călare pe cai până la vulcan. Gazdele noastre ne fac o scurtă instrucție despre călărie și ne ajută să ne instalăm în șa. Caii erau foarte blânzi ceea ce îmi inspira siguranță. Nu pot spune același lucru și despre Elena. Era tare speriată și nesigură. Fiecare mișcare a animalului o făcea să tresară scurt. Antonio, care era foarte sigur pe el o încuraja. După ce ne urcăm toți membrii grupului pe cai pornim, ușor, în formație pe un drum de pământ. Ușor, ușor, Elena prinde si ea curaj. Eu mă simțeam foarte bine. Chiar îmi plăcea. Allan mergea ceva mai în față. Calul lui avea un mers mai alert. Avansăm către vulcan și pătrundem într-o zonă cu vegetație densă. Drumul devine mai abrupt. Îmi simțeam calul cum depune efort să înainteze. Pe măsură ce urcam aerul devenea puțin mai rece. După câteva zeci de minute de urcat ne oprim pentru a le da timp cailor să se odihnească puțin. Profităm de moment pentru a ne face câteva poze. Ne continuăm drumul iar după alte câteva zeci de minute de mers prin peisaje mirifice ajungem într-o zonă unde vom lăsa caii și vom continua pe jos. În zona în care ne despărțim de patrupede erau și alte grupuri de turiști ce au prefarat să facă tot traseul pe jos, în ciuda distanței destul de mare. După o scurtă pauză pornim pe poteci bătătorite prin vegedație scundă, sub razele arzătoare ale soarelui luminos. Zărim și primii aburi scoși de vulcan. Pe măsură ce ne apropiem vegetația dispare și este înlocuită de pietriș vulcanic. Drumul ne-a oferit priveliști foarte frumoase. Ajungem într-o vale la baza craterului unde prin nisipul de sub picioare apar cristale de sulf. În aer începe să se simtă miros de sulf. Începem urcarea printre pietroaie și pietricele amestecate cu nisip alb. Ghizii noștrii ne înștiințează că nu ne vom apropia foarte tare deoarece fumul emanat de vulcanul Sierra Negra, vulcan activ, este toxic. Zona era absolut minunată. Antonio îi face câteva poze Elenei, iar apoi face câteva și în împrejurimile sulfuroase ale vulcanului. Sulful se depunea pe nisip și stânci imprimându-le o culoare gălbuie foarte frumoasă. Ne este prezentată o mică crăpătură în scoarța terestră din care țâșnea aer fierbinte. După câteva minute petrecute prin zonă turul nostru se termină și pornim pe drumul de întoarcere. Un sentiment de tristețe ne cuprinde pe toți știind că aceasta a fost ultima noastră zi în Galapagos. Căldura soarelui se mai domolește, semn că se apropie de apus. Plimbarea spre vulcanul Sierra Negra ne-a oferit peisaje unice. Mi-a plăcut foarte mult să merg atât de aproape de un vulcan încă activ. Allan a avut o idee minunată, experiența a fost de neratat. Ajungem în zona unde ne-am lăsat caii și după o scurtă pauză, în care gazdele noastre ne mai povestesc una alta, pornim către baza rezervației de unde am plecat. Drumul a durat peste cinci ore și a fost destul de obositor, aș zice.
Ne despărțim de căluții ascultători care ne-au purtat în această aventură și urcăm în microbuz pentru a ne întoarce pe navă. Ne întoarcem în Baltra odată cu lăsarea serii. Aici vom lua ultima masă din Galapagos. Plimbarea de astăzi ne-a făcut să fim lihniți de foame, așa că am intrat în primul restaurant ce ne-a ieșit în cale. Localul avea și terasă, frumos amenajată cu stâlpi din lemn și flori în ghivece la colțuri, iar muzica răsuna tare în boxe. Aruncăm o privire rapidă pe meniul nu foarte variat și ne luăm câte un piure de cartofi cu ton. Gazdele noastre parcă ne-au simțit foamea, căci mâncarea ne este adusă foarte rapid. Nici de data aceasta insulele nu ne dezamăgesc. Cu toții ne-am pus de acord că și această ultimă masă aici a fost grozavă. Părăsim localul și ne îndreptăm către debarcader. Pe drum ne întâlnim cu turiști ce se retrăgeau din diverse direcții către navă. Luminile lui Perseverance ne atrăgeau ca un magnet. Turiștii îl imortalizau din diverse unghiuri. Lumea își făcea poze cu imensa navă frumos iluminată în spate. Ziua a fost cât se poate de plăcută dar ne-a obosit destul de rău așa că spargem gașca cu gândul la somn. Timpul petrecut în Galapagos i-a apropiat pe Antonio și pe Elena foarte mult. Parcă cei doi nu mai voiau să se despartă. Ne urăm ,,noapte bună" și fiecare pleacă spre cabina lui, nu înainte ca Elena să îi dea un pupic rapid pe obraz lui Antonio, care s-a înroșit instant. Camera Elenei se afla în corpul de vizavi de corpul nostru, pe o altă punte, drept pentru care ea pornește în altă direcție față de noi. Împreună cu Antonio și Allan plecăm spre camerele noastre, urmând să ne despărțim la lift și de Allan. Pe unul din avizierele digitale rula un anunț cu privire la plecarea navei din această seară. La ora 00:00 echipajul ridică ancora și părăsim Arhipelagul Galapagos. Pe durm profit de ocazie și îl întreb pe Antonio de relația lui cu Elena.