O călătorie blestemată

Făptașul

Un prim articol ce îmi apare este despre un incident mai vechi de la bordul altui vas în care Dearan Caley își lovește și umilește un coleg în fața celorlalți. Se pare că a fost și mustrat de conducerea ISC, care l-a mutat disciplinar pe cel mai mic vapor din flotă pentru o scurtă perioadă de timp. Așadar noul căpitan are și antecedente. Pe net apare și un interviu cu el, de la un post de televiziune local din Scoția. Se pare că tipul își dorește foarte mult să ajungă comandantul suprem al unui vas. Toate aceste informații adunate mă făceau să cred că Caley e în stare să îi facă rău superiorului său. Cumva toate indiciile duceau la el. Gândurile mele de detectiv sunt spulberate de Antonio și Elena care se întorc tandri ținându-se de mână.

- Fii atent ce am aflat la piscină, îmi spune entuziasmată Elena. Se pare că în fiecare seară când nu sunt evenimente, sala de spectacole devine cinematograf. Ce ar fi să mergem să urmărim un film astă-seară?
- Nu mă mai miră nimic despre vas, sincer. Mi-ar plăcea.
- Perfect, atunci s-a stabilit, ne zice Elena.
- Ce ar fi să mâncăm ceva mai întâi? întreabă Antonio.

Dăm din cap afirmativ și eu și iubita lui și mergem spre restaurantul cu pereții exteriori din sticlă. Găsim o masă liberă unde ne și așezăm. Scanăm codul QR al meniului și îi transmitem dorințele noastre ospătarului care tocmai s-a apropiat de masa noastră. Nu după mult timp acesta revine cu salata mediteraneană a Elenei, mușchiul de vită la grătar cu legume a lui Antonio și pastele cu parmezan și sos de roșii pentru mine. Încă o super cină la bordul navei. Să iei masa lipit de geamul de sticlă prin care puteai admira valurile măiestre ale ocenului și cerul senin era un adevărat privilegiu. Și această cină este convertită într-o cină romantică de cei doi iubiți. Antonio își dezvăluie și etalează latura romantică cu care reușește să o facă pe Elena să roșească. Mă gândeam în sinea mea cum poate soarta să unească atât de bine două suflete din locuri îndepărtate. Am mai spus și mă repet. Antonio și Elena se potriveau și se completau, erau un cuplu drăguț care s-a solidificat neașteptat de repede. Nu știam dacă este ultima cină pe vas așa că am mâncat încet, privind albastrul spumos al apei. Antonio decide să sărbătorim această masă cu o sticlă de vin roșu franțuzesc. Depănăm amintiri despre momentele petrecute împreună pe vas până ce terminăm sticla cu vin și părăsim localul. Pornim fiecare spre camera lui pentru a ne pregăti de seara de film. După ce ies din lift observ pe coridor doi membrii ai echipajului ce lipeau, din nou, afișe. Mă opresc pentru câteva secunde și îl studiez pe unul din ele. Mâine seară avea loc un spectacol intitulat ,,Specatacolul de rămas bun'' prin care se încheia oficial călătoria noastră. La văzul acestuia aproape că m-a lovit plânsul. M-am întristat teribil știind că mâine e ultima noastră zi din călătoria prin Pacific. Intru în camera mea, posomorât și mă bag în duș. Îmi aleg hainele cu care să mă îmbrac pentru film, un tricou polo verde și pantaloni scurți de blugi. Mă aranjez și plec spre lift unde mă găsesc cu Antonio, îmbrăcat la partu ace, cu tricou alb în V, pantaloni scurți kaki cu curea și adidași negri cu model alb. După câteva minute de așteptare iese din lift Elena, care poartă o rochie alb-albastru în dungi cu o poșetă albă. Cei doi se complimentează reciproc și pornesc la braț către sala de spectacole.

- Ați văzut că mâine seară are loc un nou spectacol? îi întreb eu.
- Da, chiar ultimul, îmi răspunde Elena.
- Trebuie să mergem, zic eu.
- Am fost la primul, mergem și la ultimul îmi spune Antonio, care zâmbea cu gura până la urechi în preajma Elenei.

Ajungem la sala de spectacole unde se adunase ceva lume. Ne găsim locuri cam pe la mijlocul sălii. Antonio și Elena intră primii, iar eu rămân la margine. Ecranul imens era deja aprins și ne informa că în această seară va rula ,,Battleship'', film pe care l-am mai văzut dar care mi-a plăcut. Filmul începe la ora 21 fix. Am urmărit filmul cu destul de mult interes față de Antonio și Eleana care s-au giugiulit și au chicotit tot filmul. De fapt, nici nu cred că au văzut vreo secvență cap coadă, fiind prea ocupați cu săruturi și glumițe. Părăsim sala de spectacole și ne despărțim pentru restul serii. Mă întorc în camera mea, unde mă pun în pat și ascult muzică până ce senzația de somn mă copleșește. Las căștile pe noptieră și mă întind în pat gândindu-mă la cele petrecute în aventura ce urma să se încheie . Îmi era clar că secundul are legătură cu incidentul din timpul călătoriei. Mâine era ultima noastră șansă să mai facem câteva săpături în căutarea adevărului. Simțeam că suntem aproape de el. Adorm cu gândul la evenimentele ce au avut legătură cu dispariția căpitanului.
A doua zi mă trezec cu o stare generală ciudată. Eram cumva melancolic, fiindcă astăzi era ultima zi la bordul lui Perseverance. Probabil că diseară urma să acostăm în Petropavlovsk-Kamceatski, Rusia, de unde urma să zbor către casă. Afară era înnorat. Am stat și am privit pe geam valurile timp de câteva minute rememorând toate trăirile din vacanța pe ocean. Telefonul îmi vibrează pe noptieră, întrerupându-mi gândurile. Era Antonio care s-a trezit și dorește să mergem să luăm micul-dejun. Mă schimb, încui ușa și pornesc către lifturi. Allan era liber astăzi, și vom petrece această ultimă zi, toți patru. La lift, Antonio și Elena erau deja prezenți. Nu după mult timp apare și Allan. Vom lua micul-dejun la restaurantul în stil clasic. Pătrundem în incinta acestuia și ne așezăm la o masă liberă, mai în spate. Începem să răsfoim meniul, iar în scurt timp apare și un chelner, care ne preia comanda.