O călătorie blestemată

Insulele Galapagos

Pornim entuziaști spre coridoarele de acces în exteriorul navei. Masele de turiști părăseau grăbiți nava pentru a vedea portul cât încă mai era lumina zilei. Un număr mare de turiști se deplasa pe puntea care ducea spre uscat. Apa era aici de un albastru deschis și limpede. Turiștii se fotografiau cu imensa navă, paralelă cu debarcaderul, în spate lor. Plimbarea în împrejurimi a fost una destul de scurtă, soarele a apus rapid iar întunericul punea ușor, ușor stăpânire în jurul nostru. Ne îndreptăm spre terminal, goniți de lăsarea întunericului, împreună cu o mulțime de oameni. Toată acea plimbare ne provocase o foame serioasă. Antonio îi dă mesaj Elenei că o așteptăm la restaurantul companiei, unde lucrează Allan să luăm cina. Intrăm în restaurant și ne așezăm la masa pe care prietenul nostru german, ne-o rezervase. Nu după mult timp apare și cea căreia Antonio îi datora mulțumiri. Fără a schița vreo emoție se așează la masă lângă noi.

- Bună băieți, spunea ea zâmbind jovial.
- Bună, Antonio! răspunde repezit prietenul meu.
- Elena! îmi pare bine.
- Poate o să râzi de mine dar nu îmi amintesc deloc de ce s-a întâmplat în seara aia, spune Antonio rușinat. Mario mi-a povestit tot. Îți mulțumesc mult pentru ajutor.
- Chiar nu ai pentru ce!

Între timp apare la masă și Allan, care face și el cunoștință cu noua noastră prietenă. Luăm masa împreună și ne adâncim în discuții. Dacă ar trebui să o descriu pe Elena într-un singur cuvânt acela ar fi, drăguță, dar acum nu trebuie așa că o s-o descriu așa cum era ea. Era o fire vorbăreață, energică, pe semne inteligentă și prietenoasă. Avea părul brunet, buclat și ochii de un albastru sclipitor. Era de statură medie și avea un corp atractiv. Aș putea spune că era o fată perfectă. Și, și lui Antonio i s-a părut la fel. Tipul o sorbea din privirii în timp ce afișa un mic zâmbet pe fața care deja i se înroșise. Până la urmă cine îl putea învinovăți? Nici Allan nu s-a lăsat mai prejos, căci și el o scana din cap până în picioare. În restul timpului pe care l-am petrecut toți patru în acea noapte mi s-a confirmat ceea ce deja v-am spus. Era tare prietenoasă și sociabilă. Antonio tot încerca să se bage în seamă cu ea. Cred că prietenului nostru îi cam plăcea Elena. Tânăra remarcabilă era o grecoaică din Atena ce studia la Universitatea Webster. Târziu, în noapte, spargem gașca și ne îndreptăm fiecare spre camera lui. Pe drum, Antonio se comporta cumva diferit. Era tare încântat de noua noastră amică. Ajung în camera mea și mă bag la culcare. Aveam de gând să mă trezesc mai devreme pentru a avea timp mai mult de petrecut pe insulă. Dimineață, când m-am trezit ceasul arăta ora 9:23 și cu toate că eram dornic să mai dorm mă ridic din pat și mă pregătesc să mă întâlnesc cu Antonio pentru ca mai apoi să mergem pe insule. Îi dau mesaj prietenului meu că sunt gata și pornesc spre el. Părăsim vasul dar Antonio îmi spune că a invitat-o și pe Elena să meargă cu noi la plimbare așa că o așteptăm pe ponton. După câteva zeci de minute de așteptare apare și noua noastră prietenă. Pornim toți trei în căutarea unui local pentru a lua micul-dejun. În plimbarea noastră am observat vegetația specifică zonei care se împletea și cu zone mai aride. După o scurtă căutare pe stăduțele din Baltra intrăm într-un restaurant în care se mai aflau și alte grupuri de turiști. Aici se servea meniul zilei la doar câțiva dolari. Cum deja ceasul arăta apropape ora 12 decidem să sărim peste micul-dejun direct la prânz. După ce servim meniul format din ciorbă de pui și pește cu orez și legume pornim la pas către feribot pentru a trece pe altă insulă. Ajunși în insula Santa Cruz ne plimbăm pe străzile pavate ale insulei îndreptându-ne către plajă. Ajungem la un ponton unde culoarea apelor din jur avea mai multe nuanțe de albastru deschis de-a dreptul fermecător. Pontonul era ticsit de turiști și survolat de o mulțime de pelicani zgomotoși. În jurul pontonului și în depărtare erau staționate ambarcațiuni de diferite mărimi. Continuăm drumul spre plajă pe traseul special amenajat. Soarele ardea foarte puternic pe cerul senin. Ajungem pe o primă plajă cu nisip fin și fierbinte presărată cu mici mănunchiuri de stânci. Ici-colo în mijlocul plajei răsărise copaci, la umbra cărora stăteau turiști și păsări deopotrivă. Câțiva oameni erau deja în apă. Nu departe de plajă zărim și primii cactuși care se înălțau mândrii din vegetația luxuriantă. Antonio rămâne puțin în urmă, fiind ocupat cu fotografiile. Eu mă minunez alături de Elena și de alți turiști da frumusețea insulei. Înaintăm pe poteci din rocă vulcanică bine determinate spre o frumoasă lagună formată în mod natural, între două stânci, unde apa avea culoarea smaraldului. Părăsim vrăjiți laguna, după lungi sesiuni de fotografii și ne întoarcem spre plaje pentru prima bălăceală din arhipelag. Apa era caldă, curată și clară. Intrăm în apă iar la puțină distanță de țărm zărim câteva pisici de mare, care au devenit rapid magneți de turiști. Amicul meu a profitat din plin de apa caldă și nu a stat deloc la mal. El și Elena s-au bălăcit în continuu. Bineînțeles că nici eu nu m-am lăsat mai prejos. Când soarele a început să se mai domolească și rând pe rând grupuri de turiști au început să părăsească plaja, pornim și noi către Baltra pentru masa de seară. Până la urcarea pe ambarcațiunea care ne-a dus pe cealaltă insulă am zărit primul leu de mare și primii crabi roșii, animale intens fotografiate de turiști, printre care și Antonio. Pozele urmau să îi folosească la redactarea lucrării de licență. Nu după mult timp, când soarele aproape își terminase coborârea de pe cer, ajungem la un local drăguț în Baltra, plasat la strada principală între doi palmieri. Restaurantul era asaltat și de alți turiști, însă găsim și noi o masă liberă. Ne așezăm la masă și răsfoim meniul, nu foarte divers. Mă decid destul de repede asupra a ceea ce vrau să mănânc, față de Elena și de Antonio. În cele din urmă se decide și Elena, iar amicul meu își comandă același fel de mâncare. După o așteptare de câteva zeci de minute ospătarul revine cu spaghettele cu creveți pentru mine și somon fript cu legume și sos pentru cei doi. Mâncarea a fost neașteptat de bună, iar atmosfera din restaurant ne-a plăcut, așa că ne decidem să luăm micul-dejun și mâine tot aici. Când soarele se scufundă în apele turcoaz iar noaptea își întinde pelerina întunecoasă în jur, ne întoarceam pe navă. Coridoarele erau foarte liniștite, semn că turiștii încă mai hoinăreau pe insule. Toată plimbarea de azi îmi provocase dureri de picioare, căci străbătusem distanțe însemnate pe jos. Spargem gașca și ne întoarcem în camere. Înainte de a mă băga la duș, îi sun pe ai mei să le povestesc ziua de azi și cred că am stat de vorbă cu ei mai bine de o jumătate de oră. Apoi le dau mesaje câtorva prieteni dragi de acasă, fac duș și mă pun în pat cu gândul de a mai naviga pe internet ceva timp, dar somnul mă răpește înainte de a face asta. Am dormit dus în acea noapte. Dimineața când mă trezesc, lumina puternică a soarelui pătrundea în camera mea. Era aproape ora 10. Îmi verific telefonul, dar nu aveam niciun mesaj. Mă ridic din pat, aranjez puțin prin cameră și îi dau mesaj lui Antonio să văd dacă s-a trezit. La scurt timp îmi răspunde să ne vedem pe ponton. Era a doua zi în arhipelag și aveam multe de văzut și de explorat. Încui camera și pornesc ușor spre ieșirile de pe navă. Urmez grupurile de turiști care părăseau nava spre port. Ajuns pe ponton îmi deschid telefonul și îi fac câteva poze vasului care plutea pe apa străvezie. Nu după mult timp sosesc și prietenii mei. Cu toate că eu îl așteptam doar pe Antonio se pare că e însoțit de Elena. Nu mă deranjează deloc, prezența ei chiar îmi place.