O călătorie blestemată

Povestea de dragoste

Ne continuăm masa în timp ce în minte îmi pun tot felul de întrebări fără răspuns. Elena ne încurajează să ne luăm și câte un desert, iar cum Antonio nu i se împotrivește deloc, nu o fac nici eu. Masa se termină după ce ne răsfățăm și cu câte un cheesecake, în timp ce priveam micile valuri albastre ale Pacificului. Imediat ce părăsim localul, Elena ne propune să dăm o tură prin magazinele de pe navă în căutarea de lucruri ce ne vor aduce aminte de această vacanță. Dăm curs propunerii Elenei și mergem către magazinele care se aflau în zona centrală a navei, de-a stânga și de-a dreapta parcului central. Aici sunt magazine de la branduri celebre, magazine de bijuterii și cosmetice, magazine de băuturi și țigări și chiar o agenție de turism de unde îți poți rezerva viitoarea ta vacanță ISC. Colindăm privind vitrinele lucioase și puternic luminate ale magazinelor, căutând ceva care să ne atragă. Găsesc un tricou polo, bleumarin cu imprimeu alb cu Perseverance, pe care decid să mi-l cumpăr. Îi zăresc și pe Antonio care privea la un hanorac și pe Elena care deja își luase o rochiță înflorată. Cât am cutreierat magazinele timpul a zburat foarte repede. Stabilisem să mergem la joculețul pe care ni l-a propus Elena așa că, părăsim magazinele în ciuda dorinței ei de a mai rămâne. Mă duc spre cameră pentru a îmi lăsa tricoul proaspăt achiziționat, iar amicii mei îmi urmează exemplul. Ne reîntâlnim în parc, unde și rămânem până la ora 18 când pornim spre zona unde se ține jocul. Ajunși acolo ne așezăm la una din mesele rotunde. Acolo erau câțiva turiști ce așteptau sosirea prezentatorului. Fiecare masă primește un număr. Prezentatorul rostește întrebări de genul, care este cel mai bun film? sau care este cel mai înfricoșător loc de pe pământ? și fiecare masă notează pe un cartonaș răspunsul. Răspunsul care este dat de mai multe mese este considerat câștigător. Mesele care au cele mai multe răspunsuri considerate câștigătoare vor primi divese deserturi. Jocul a durat cam o oră, timp în care ne-am distrat de răspunsurile bizare sau eronate date de respondenți. Elena a luat jocul destul de în serios dar, eu cu Antonio am râs copios. Am și câștigat ca premiu, înghețată de vanilie și tarte cu zmeură. Cum premiile noastre ne-au întârziat senzația de foame ne decidem să dăm un ocol navei pe puntea principală. Cu toate că soarele nu mai strălucea cu aceeași putere, afară era în continuare foarte cald, așa că renunțăm la idee, lăsând plimbarea pentru mai târiu. Ne îndreptăm spre o zonă mai umbroasă, spre parcul central. Ne așezăm pe o băncuță umbrită și începem o discuție.

- Ne-au mai rămas puține zile din această vacanță, ne spune Antonio cu tristețe în voce.
- Da îmi aduc aminte cu cât interes și entuziasm așteptam vacanța de vară știind că urma să traversez Pacificul, ne spune Elena cu privirea în jos.
- Mi-ați făcut vacanța mai plăcută, adaugă Antonio întorcând capul spre Elena, apoi spre mine.
- Haideți să nu vorbim despre asta acum, să ne bucurăm în continuare de restul călătoriei și să lăsăm pentru la sfârșit aceste sentimente, le răspund eu.

Pe mine mă încerca și un sentiment de nemulțumire că nu am aflat încă nimic despre dispariția căpitanului. Îmi doream să aflu mai multe dar totodată nu voiam să îi bat la cap pe prietenii mei despre asta. Antonio nu părea prea interesat de întâmplare, ci mai degrabă de Elena, iar ea era cumva atrasă de asta dar nu suficient cât să caute mai multe răspunsuri. Antonio ne trmite pozele pe care ni le-a făcut în Galapagos, poze ce ne vor păstra vie această amintire toată viața noastră. Unele poze au ieșit hazlii, fiindcă Antonio ne-a făcut poze și fără să fim atenți, în diferite ipostaze. Le trimit și părinților câteva poze și îi asigur că sunt bine și mă distrez. Elena postează câteva poze pe rețele. Antonio le trimite și el părinților lui poze din vacanța în Pacific. Ne ridicăm de pe băncuță și mergem cu Elena să își lase telefonul la încărcat. Pe coridoare se simțea agitația de seară. Turiștii se îndreptau către zona de restaurante pentru ultima masă a zilei. După ce își lasă telefonul la încărcat ne urcăm pe puntea principală pentru plimbarea aproape de apus. Soarele roșiatic aproape atingea apa oceanică, pe care o înroșise cu razele sale ca de foc. Norii pufoși s-au pigmentat și ei de la mărețul soare, într-un roșu plăcut privirii. Elenei îi pare rău că nu a putut să fotografieze minunatul apus dar, Antonio o consolează cu faptul că îi va trimite el pozele pe care el le va face. Lumea de pe puntea principală se fotografia cu spectaculoasa priveliște. După ce Antonio îi face Elenei câteva poze, cei doi se iau de mână și pornim într-un soi de plimbare romantică la apus, pentru cei doi. Proaspătul cuplu își spun unul altuia vorbe dulci iar în cele din urmă își apropie fețele într-un sărut. Mă simțeam cam în plus în timpul acelei plimbări, dar am fost și util când cei doi m-au rugat să le fac câteva poze. Plimbarea se termină când Elenei i se face foame și coborâm să mâncăm. Alegem același restaurant ca la prânz pentru a ne putea bucura, în continuare, de dispariția soarelui în apele adânci ale Pacificului. Restaurantul era plin și agitat, dar avem norocul de a ne pune la o masă de unde tocmai s-a ridicat un grup de prieteni. Consultăm meniul virtual iar eu mă decid rapid la un mix de carne de vită și de porc la grătar cu salată de sfeclă roșie și rucola. Indecis, Antonio ne întrabă ce ne luăm, iar după ce îi spun la ce m-am hotărât îmi urmează alegerea. Elena își comandă aceeași salată mediteraneană. De data aceasta, probabil, datorită aglomerației din restaurant masa noastră ne este servită după câteva zeci de minute, cu scuzele de rigoare. Atât bucatele cât și servirea au fost ireproșabile. Să nu mai vorbesc că ne-am bucurat în continuare de priveliștea superbă de afară. Eliberăm masa după ce termină de mâncat și pentru alți doritori, și pornim spre un bar pentru restul serii. Atmosfera aici era foarte veselă. Muzica răsuna tare și era completată de jocuri de lumini multicolore. Târziu în noapte, după câteva beri și sucuri alături de discuții amicale, părăsim barul și ne îndreptăm fiecare spre camera lui, dar nu înainte ca Elena să îl sărute pe Antonio de noapte bună. Ajung în camera mea puțin amețit de la alcool. Mă bag în duș, iar apoi mă pun în pat să mă culc. Îmi propun ca mâine să aflu ceva nou despre întâmplarea care nu îmi dădea pace. Au mai rămas puține zile la bordul navei și am de gând să îmi liniștesc curiozitatea. În dimineața următoare mă trezesc când soarele urca luminos, spre cer. Primisem mesaj de la cei doi îndrăgostiți să mergem la masă. Le răspund că mă schimb și vin și eu. Și această masă o vom lua tot la restaurantul companiei, restaurant unde se mănâncă bine și îl vom saluta și pe amicul nostru Allan, pe care aveam de gând să îl mai întreb câte ceva despre dispariție. Elena și Antonio își dăduse deja întâlnire, așa că mă întâlnesc cu ambii în local. Mă așez la masă și îi salut pe cei doi. Iau un meniu de pe masă și încep să îl răsfoiesc.