O călătorie blestemată

Suspectul

După câteva căutări, o găsim și pătrundem în incintă. Sala era o încăpere nu tocmai mare, bine iluminată, cu măsuțe speciale pentru șah și câteva mese cu fotolii confortabile în jurul lor. În încăpere erau grupuri de tineri ce se distrau copios jucând diferite jocuri. Mai în fund, zărim o masă goală la care ne așezăm. La peretele din spatele nostru era o masă unde găseai cărți de joc sau alte jocuri. Ne punem de acord să jucăm macao pe provocări. Luăm un pachet de cărți pe care le amestecăm și le împărțim. Prima tură este câștigată de Elena, care e surprinzător de ageră la acest joc. Deși nu am avut cele mai bune cărți, am reușit să îl las pe Antonio să primească provocarea. După câteva runde în care toți am câștigat dar am luat și provocări, schimbăm macazul pe șeptică. Chiar mi-a plăcut să mă joc cărți cu cei doi. Când ne plictisim și de șeptică, trecem la remi, iar după aceea la jenga. Sesiunea noastră de joc se termină cu câteva runde de nu te supăra frate, unde evident că cineva tot se supără. Cât ne-am jucat în acea încăpere timpul a zburat pe nesimțite și pornim spre zona de restaurante pentru ultima masă a zilei. Elena ne propune să mergem să mâncăm pizza iar propunerea ei este aprobată rapid de noi doi. Intrăm în pizzeria destul de aglomerată și ne așezăm la fix ultima masă rămasă neocupată. Ne punem de acord să ne luăm o pizza casei XXL, ce conținea sos de roșii, mozzarella, cașcaval, mușchi afumat, salam și ciuperci, din care să mâncăm prietenește cu toții. Cât timp așteptăm pizza asist la discuții sentimentale între cei doi. Elena și Antonio formau un cuplu foarte drăguț. Pizza aburindă ne este adusă de ospătarul ce o așează în mișlocul mesei. După ce terminăm toate feliile pufoase, mergem să ne pregătim de spectacol. De data aceasta Antonio mă însoțește la lift, pentru că are hainele la el în cameră. Imediat ce ajung în cabina mea mă bag în duș, după care mă îmbrac și pornesc către locul de întâlnire. Firește că Elena nu e gata și va trebui să o așteptăm. Vedeam cum turiștii se îndreptau pe scări către patinoar. După mai bine de zece minute, așteptarea a luat sfârșit. Elana arăta din nou foarte bine, îmbrăcată cu pantaloni scurți de blugi cu talie înaltă și maieu alb cu decolteu în V. Și eu și Antonio am rămas surprinși. O luăm pe scări către patinoar, ocazie cu care mai admirăm scările elegantele și masive, scări în spirală ce făceau legătura între punți. Ajungem în zona patinoarului, zonă care era foarte aglomerată. Acesta avea o formă dreptunghiulară, iar de jur împrejur se aflau scaunele spectatorilor. Observăm locuri libere tocmai în capătul celălat al sălii și mergem să le ocupăm. Spectacolele organizate pe navă au fost atractive pentru turiști, iar acesta nu era o excepție. Era ora 19:49 și locul părea plin până la refuz. Cât timp ne facem comozi luminile se stig, iar dintr-un nor de fum, în jocuri de lumini multicolore, apare o trupă de dansatori pe patine. Pista de patinaj devenea ca un monitor uriaș unde erau proiectate părți ale coregrafiei. Dansul este succedat de un altul și un altul, în care, pe pista de gheață e proiectată o furtună violentă cu fulgere. Urmează un ansamblu de bicicliști ce fac giumbușlucuri pe geață, după care pe scenă își fac apariția mai multe balerine. Spectacolul este încheiat de un colectiv energic de acrobați bine sincronizați. Tot spectacolul a fost acompaniat de aplauzele gălăgioase ale publicului. Și acest frumos eveniment artistic care a durat în jur de o oră, a fost foarte apreciat. Și mie dar și amicilor mei ne-a plăcut. După ce părăsim patinoarul urcăm pe puntea principală pentru a ne plimba. Fără să le dau timp celor doi să se inițieze în discuții de cuplu, îi întreb cum li s-a părut spectacolul care tocmai s-a terminat.

- Foarte frumos, superior celui de cabaret, răspunde Antonio. Niciodată nu am înțeles caberetul.
- Are farmecul lui, îi spune Elena.
- Mie mi se pare un spectacol cu totul și cu totul improvizat, spune el în timp ce își dă ochii peste cap.
- Ciudat este că spectacolul nu a mai fost deschis de comandantul navei ca și celelalte, adaug eu.
- Poate vine doar la sala de spectacole sau doar când are chef sau nu îi place patinajul, îmi răspunde Antonio râzând.
- Sau poate că e ocupat cu controlul navei, spune Elena serioasă privindu-ne pe rând.
- Da, mi-aș dori să aflăm mai multe despre dispariția căpitanului Caleta, le spun eu privind în jos.
- Nu știu ce am mai putea afla, sau de unde, îmi răspunde Elena.
- Eu cred că și Gerald și Yunus știu mai multe decât ne-au spus, ne spune Antonio.
- Ce ar fi să mai vorbim cu ei? întreb eu cu seninătate.
- Eu nu mai merg în spălătoria de rufe, mormăi Antonio.
- Putem încerca să vorbim măcar cu Gerald, îi răspund eu.
- Și cum dăm de el? rosti Elena.
- Ne poate ajuta Allan, le zic eu încrezător.
- Putem încerca mâine, dar acum ne scuzi, noi ne retragem, îmi spune Atonio.
- Prea bine, ne vedem mâine îi spun eu făcându-i cu ochiul.