Fiica Lui Lucifer

Capitolul 22

Diana posteste:

Aburul cafelei imi Invadeaza nariele. Sorb usor din lichidul negru aburind. Stramb din nas caci cafeaua este tare si are un guast amar.

-Mama inteleg ca, cafeaua nu este cu lapte dar de ce este asa amara? O intreb pe femeia blonda din fata mea care citea o carte in timp ce isi bea cafeua.

Nu imi raspunse, ochii ii sunt fixati in paginile cartii si mitea a este pierduta pe undeva in randurile cartii cu coperta cartonata.

-Mama?! Spun eu cu vocea putin mai ridicata pentru a o scoate din randurile cartii sale.

- Mhn? Murmura ea dintre randurile lecturii pe acum o gusta. Nici macar nu ridica capul din radurile unde este blocata alaturi de personajele ce ii dau viata cartii. Ce ai spus?

- De ce cafeaua este asa amara? O intreb din nou.

- Am uitat sa ii pun zahar scumpo. Imi raspunse cu un zambet trist asternut pe fata sa frumoasa.

- Unde esti? O intreb iar ea trasare.

Privea in gol.

- La ce te referi, scumpo? Ma intreaba uitandu-se pe fereastra din dreapta sa la peisajul dezolant de afara.

- De cateva zile nu mai esti aici, esti plecata undeva dar nu imi pot da seama unde. Ii spun eu mamei dar ea privi incontinuare prisajul dezolant de afara. MAMA! Ridic eu tonul de parca as tipa la ea, dar nu mai suport.

Tresari.

- Da scumpo? Ma intreaba ea.

- Stii ceva, nu mai suport. Spun eu si ma indrept spre usa de la intrare si imi iau geaca de piele de culoarea somonului si botinele fara toc de culoarea neagra. Am plecat!

Merg pe strada privind oameni si ma compatimesc pe mine. Am fost si eu ca ei, o fiinta umana, fragile, o fiinta cu anii Limitati, o fiinta ce merita iubita oricat de rea si fara Suflet ar fi fost.

Se apropie Craciunul dar de parca nu ar veni. Acum strazile sunt pline de trupuri nu de suflete, lumina nu mai provine din sufletul oamenilor ci din ornamrtele stralucitoare ce ne orbesc ochii si mintile oamenilor ce nu contenesc din a pasi pe scarile drumului ce duc pre nicaieri. Bisericile ce o data erau pline de suflete pure acum sunt pline de oameni cu suflele pangarite de rautate si egoism. Zambetele dispar iar oameni nu isi mai spun "Craciun fericit" ci se imbulzesc pentru cadouri.

In timp ce merg cineva se izbeste de mine iar eu ma dau un pas in spate. Ridic capul si observ o fata blonda cu ochii verzi ca smaraldul cel mai scump.

- Ai grija pe unde mergi. Imi spune fata blonda. Avea o privirea acida ca de vipera.

- Tu sa ai grija, eu mergeam iar tu te-ai bagat in mine. Ii spun si ma uit in ochii sai acizi. Ti se pare ca eu ar trebui sa ma uit pe unde merg draga mea?

- Auzi pustoaic-o, nu stii cu cine te pui asa ca stai draga in banca ta sau mai du-te pe la scoala, ca observ ca nu stii sa vorbesti cu persoanele mai mari ca tine. Ma ameninta ea iar eu ma enervez si fac un pas spre ea iar ea incepe sa rada haotic.

- Tu nu stii cu cine te pui draga mea. Ii spun eu blondei din fata mea.

- Usor cu amenintarile piticanie proasta ce esti. Ma jignise ea iar palma mea face contact cu fata sa alba.  Cateva lacrimi se aduna in colturile ochilor sai verzi.

Simt cum ochii mei se inrosesc iar venele negrei incep a-mi curge din ochii si colti mei se transforma in ace. Simt aceea arsura chinuitoare. O trag pe frumoasa blonda intr-o fundatura dintre blocuri. Imi infing colti in gatul ei si palma dreapta mi-o pozitionez be gura sa ca sa nu tipe.