Fiica Lui Lucifer

~Capitolul 7~

Lucifer's story

-- Dar, dar stăpâne, nu pot chiar nu pot.. Spune unul dintre demoni. Un bărbat înalt cu părul șaten și ochii căprui, unul din îngeri ce au decis să mă slujească încă decând eram în Rai.

-- Nici un dar, cum să nu poți Edward, ești ditamai demonul, și îți este frică să te duci la niște vampiri amărâți, care majoritatea sunt secați de puteri, ei vor tremura în fața ta. Spun eu și ce îi spuneam eu chiar era adevărat, acei vampiri la care l- am trimis vor tremura în fața sa. Și ți- am mai spus de mii de ori până acum să nu îmi mai spui stăpâne ci Lucifer.

-- Bine, Lucifer dar dacă unu' v- a sări la gâtu' meu îi voi tortura cum nimeni nu și- ar putea imagina, vor cere să moară și nu le voi da pace. Spune Edward plin de nervi, uni demoni sunt atât de sadici, și îmi place asta.

-- Așa să le faci acu' du- le pungile alea de sânge. Spun, el își înclină capul și pleacă din camera în care mă aflu, adincă în camera tronului.

Pereți sunt roșii și negri, când cineva întră în camera asta frica îl cuprindă, dar chiar nu știu de ce, adică este o cameară aproape goală, avea un tron mare și negru, înconjurat de o parte și de alta cu două mai mici tronuri, pe cel din dreapta mea este pus tronul lui Edward cel din stânga a lui Belial, cel de lângă tronul lui Edward este cel a lui Lilith, iar cel de lângă a lui Belial este cel al Aydei. Restul camerei era goale, camera era păzită de două uși făcute din stejar alb, de ce tocmai stejar alb? Am luat acum o mie de ani când au apărut primi vampiri ce li se spuneau "Originali", ultimi pomi, căci pe cei Originali îi puteau omorâ doar acest tip de arbori. Dar am lăsat câteva fragmete, și doi dintre cei șapte Originali au murit și acum se află în cele mai întunecate cotloane ale Infernului. Din spre ușă se întinde pe podeaua din lemn negru de abanos un covor roșu ca sângele.

Liniștea îmi este întreruptă de două bătăi în ușă, murmur un "intră" iar ușile mari se deschid zgomotos, pe ele intră un demon pe nume Andrei. Un băiat cu pielea palidă, cu părul blond și cu ochii albaștri. Era încă un copil când a murit, dar acest copil a făcut mai mult rău decât au făcut mulți dintre demoni mei.

-- Ce s- a întâmplat Andrei? Îl întreb eu pe băiatul cu aripi mari și negre din fața mea.

-- Am venit să îți cer permisiunea de a mă duce pe pământ. Spune el, îmi place băiatul ăsta că e direct și forte sadic.

-- Și de ce mă rog vrei să te duci pe pământ? Îl întreb eu, am cotul sprijinit pe marginea tronului iar palma aproape încleștată în pumn îmi sprijinit de obraz.

-- Aș vrea să o văd pe Diana. Spune el. Desigur dacă îmi permiți.

-- Normal că îți permit, doar ți- am spus când eu nu pot fii prin preajma ei să fii tu. Îi spun , chiar am încredere în el. Ah, și să te cunoști cu ea, acum poți că a fost externată.

-- Da' cum vrei să mă cunosc cu ea dacă Bufonu' ăla de Ștefan stă pe lângă ea douăzeci și patru din douăzeci și patru huh? Spune el.

-- La- s că vezi tu, doar ești... Cum să zic? Ești...tu. Îi spun eu.

-- Aș putea să îl omor, adică este doar un puștan, care a făcuto pe Diana să sufere, chiat nu înțeleg de ce nu îl omori și gata. Spune Andrei frecânduși palmele una de alta.

-- Ți- am mai spus că nu, nu îl putem omorâ. Spun eu, nu am spus nimănui despre ce s- a întâmplat la spital.

-- Sau pote vrei să îl faci să sufere în chinuri groznice? Cum ar fi să îl jupoi de viu, hmm ar fi foarte interesant. Spune el, copilul ăsta este cam sărit de pe fix. O pot face eu?