I'm back

Capitolul 2

A doua zi dimineața mă trezesc amorțită și ghemuită pe canapeaua nu prea confortabilă pentru dormit. Îmi dau la o parte părul de pe față, și oftez greu. Mă întind după geaca mea, pe care o lăsasem jos pe podea, din buzunarul căreia scot telefonul. Este șapte dimineața, mai am o oră până la începerea muncii.

Îmi târăsc picioarele încet prin apartamentul închiriat până ajung la baie. Îmi sprijin mâinile de chiuvetă, și îmi ridic capul pentru a-mi vedea reflexia din oglindă. Dar mai bine n-o făceam. Din cauza că ieri am adormit fără să vreau acum am tot machiajul întins pe față.

Oftez încă odată și încep să mă dezbrac de hainele pe care le purtam, pe care le pun în coșul cu rufe murdare. Intru în cabina de duș, și pornesc apa să curgă peste corpul meu amorțit. Apa caldă îmi mângîie corpul, și am stat așa relaxîndu-mă cam 10 minute, apoi am luat șamponul meu și am turnat puțin lichid frumos mirositor în mâini, l-am frecat puțin între palme, apoi am început să-mi spăl părul. După ce am termint cu părul l-am prins cu un elastic într-un coc. Am pășit atentă pentru a nu aluneca, și mi-am înfășurat un prosop în jurul meu. Îmi șterg bine corpul, și îmi pun lengerie neagră pe mine. Îmi usuc repede părul și îl prind într-o coadă de cal. Pun pe mine o pereche de blugi albaștri și un pulover negru, îmi iau o mică poșetă și ies pe ușă.

Mare mi-a fost mirarea să-l găsesc pe Justin rezemat de peretele de lângă ușa mea. Priveam mirată la el, și nu știu de ce dar simțeam o oarecare frică față el.

"Ce te uiți așa la mine?", întreabă și pornește spre ușile liftului. "Ce mai stai acolo, haide, sau vrei să mergi pe jos?", atunci mi-am adus aminte că mașina mea a rămas în fața Casei de discuri.

Îmi las capul în jos nefiind capabilă să-l ridic din cauza fricii de a da de privirea rece a lui Justin. Ușile liftului se închid și începe să se miște.

"Aș fi putut să iau un taxi.", spun simplu privind la ușile liftului.

"Ai putea să nu fii atât de enervantă."

Tonul ăsta rece pe care îl folosește mă omoară, se comportă cu mine de parcă aș fi un nimeni, de parcă aș fi un gunoi. La scurt timp veșnicul clinket se aude iar ușile metalice se deschid. De data asta Justin pășește primul încăprea, iar eu îl urmez, îmi pun capul în pământ când ieșim din hotel și o mare de jurnaliști ne întâmpină. Justin grăbește pasul la fel făcînd și eu. El a urcat pe locul lui, iar eu am lăsat un alt oftat să-mi părăsescă gura pentru că se comporta atît de urât cu mine, apoi am urcat și eu pe locul meu. De-ndată ce m-a văzut cu centrura de siguranță pusă, a adus mașina la viață. Drumul era foarte tăcut iar eu aveam o întrebare care mă roade încă de ieri, așa că mi-am spus rugăciunile în minte, mi-am făcut o cruce mintală, apoi mi-am făcut curajul să întreb.

"Justin, tu ai fost ăla, nu-i așa?", spun nesigură și cu frica că el se va enerva. Într-o zi am adunat atâta frică pentru el, câtă nu am adunat în toate acele luni pe care le-am petrecut împreună, și nu-mi place asta. Și deja îmi vine să mă bat, pentru că mă comport ca o găină fricoasă. Până la urmă ce-mi poate face?

"Despre ce vorbești?", întreabă într-un sfârșit, după ce a înghițit în sec.

"Când eram în spital, după ce am suferit un accident, într-o noapte am fost vizitată de un tip. Tu erai ăla?", spun iar scena mi se rulează din nou și din nou în minte, fiorii ăia străbătîndu-mi din nou corpul.

"Ce te face să crezi asta?", întreabă neutru, urăsc când face asta, poate să-și mascheze așa bine sentimentele.

"Păi dimineața următoare am găsit pe pervaz un fel de autograph cu o semnătură J.B. . Iar Scott a zis ieri că tu obișnuiești să-ți semnezi așa autografele.", spun privindu-i jumătate din față pentru că nu și-a întors niciodată fața, pentru a se uita la mine.