I'm back

Capitolul 4

Este a doua dimineață la rând în care eu mă trezesc amorțită pe canapea. Iar roșeața din ochii mei din cauza plânsului nu a plecat nici ea. Otfez greu, în timp ce buimacă mă îndrept spre baie. Îmi dau cu apă peste față.

Ajunge. Este destul cu asta. Istoria trebuie să înceteze acum. Nu poate continua la nesfârșit, sau cel puțin nu așa.

După cum bine mă așteptam la ieșirea din hotel am fost întâmpinată de jurnaliști. Am răspuns cât mai discret posibil la unele întrebări legate de fosta mea relație cu Niall, și când credeam că am scăpat basma curată o întrebare a venit ca o palmă. De ce mă regăsesc mereu în situații stupide? Ah da pentru că eu sunt Ivy, iar de-a lungul vieții mele am fost un ucigaș în serie, iar acum merit să fiu pedepsită. Observați sarcasmul, da?

"A'ți fost zăriți cu Justin de mai multe ori. Este ceva între voi doi?", un nod mi se formase în gât. Am înghițit în sec rapid, și mi-am reluat zâmbetul fals pe care din uimire îl pierdusem.

"Între mine și Justin nu este nimic mai mult decât o relație strict profesională.", spun și îmi continui drumul spre mașina mea.

Urc și conduc până la destinație. Parchez mașina și uitemă din nou în fața studioului. Rutina asta zilnică mă cam deprimă. Pășesc pragul, găsind același hol luxos. Îmi îndrept pașii spre biroul lui Scott, dar brusc simt două brațe pe talia mea, apoi sunt lipite de un corp tare, iar niște buze fiebinți îmi ating umărul. Încep să mă zbat pentru a scăpă din strânsoare, dar el este prea puternic pentru mine.

"Hey, linișteștete. Sunt eu, Justin."

"Știu că ești tu, tâmpitule, de asta mă zbat să scap de tine.", pufnesc. Acesta slăbește strânsoarea, iar eu reușesc să mă întorc spre el, și-l văd cum zâmbește la mine. Îl împing pentru a face măcar puțină distanță între noi.

"Ce faci Ivy?", întreabă zâmbind jucăuș. Ce naiba mai are? Zici că ia băgat cineva în fund un curcubeu, și acum se crede Micuța Zână.

"Bine.", spun simplu. "Ce mai face minunata ta iubită?", întreb și imediat după mă blestem pentru că nu mi-am putut ține gura.

"Âmmm... Bine.", spune fără să schițeze vreo emoție. Și poate este mai bine că nu a reacționat în vreun fel anumit.

"Ok. Eu o să plec.", spun și mă întorc vrând să plec, dar îmi prinde brațul la timp. Decând are așa reacție bună.

"Ai degând să pleci fără ca măcar să-mi dai un sărut?", întreabă și îmi zâmbește drăcește. Ar trebuie să fiu nervoasă pe el, dar tot ce simt pentru el acum este milă.

Ăsta numai este Justin al meu, numai este băiatul de care m-am îndrăgostit. Este doar o persoană goală, numai găsești nici urmă de sentimente în el.

"Justin ce se întâmplă cu tine? Ești total opusul la ceea ce erai.", spun încet, iar fața lui devine nervoasă, iar ochii iau o nuanță foarte închisă. Și așa o luăm de la capăt.

"Ce s-a întâmplat?", strigă și mă împinge brutal într-un perete. "Chiar vrei să știi ce s-a întâmplat?", strigă mai tare, și sunt sigură că urmează o ceartă imposibilă de oprit, și desigur, inevitabilă. Dar sigur urmează o ceartă la care eu am degând să țin piept. Nu mai vreau eu să fiu cea care plânge după asta, dacă ar fi să curgă lacrimi să curgă ale lui.

"Da Justin asta vreau!", strig înapoi fiind conștientă că dacă strig și eu nu fac altceva decât să pun paie pe foc, da sunt sătulă, sunt sătulă să fiu eu cea dominată.

"M-am schimbat, nu?", spune cu o voce calmă, și sunt sigură că se abține să nu strige. "Numai sunt băiatul care iubea necondiționat, care avea încredere în oricine, băiatul pus pe fapte bune, băiatul care avea încredere în oricine într-un singur cuvânt băiatul prost..."