I'm back

Capitolul 3

Actualizare 17.01.2017. Mi s-a părut prea scurt capitolul așa că am mai agdugat. Sper să mergi să vezi ce am adăugat.

Porniți melodia de la medie, se citește mai bine. Mulțumesc și lectură plăcută.

Conduc încet pe strada care nu era aglomerată. Pe măsură ce continuam dădeam de mai multe locuri cunoscute. Zăresc casa Patriciei, casa care era și a mea cândva. Uneori mă întreb ce era să se întâmple dacă rămâneam să trăiesc cu Patricia. Un lucru este sigur, nu era să am o carieră azi. Probabil era să rămân Ivy cea micuță, fata adoptată, era să rămân în umbră, era să rămân doar fata care trăiește pe banii lor. Era să plâng după Justin, în timp ce el își căuta de viața lui, de cariera lui, nu era să aflu cine este adevărata mea mamă, nu era să aflu că am un frate. Nu regret faptul că am plecat. Unicul lucru pe care îl regret este modul cum am plecat. Și iată-mă aici, după atâta timp. Parchez mașina câteva case mai departe de casa ei. Cobor și mă îndrept încet spre casa cu atâtea amintiri, studiind și cel mai mic detaliu. Totul pare atât de diferit, dar totuși nu se schimbase nimic, eu eram cea care m-am schimbat. Acum mi se pare interesant până și lucrurile cărora nu le-am dat prea mare importanță cândva. Fac pași înceți spre aleea casei, și iarăși acele bătăi alerte ale inimii și-au făcut apariția. Mă apropii de ușa din lemn masiv. Duc mâna la ușă pentru a ciocăni și... și mă opresc. 

Nu pot face asta, nu pot să apar așa simplu. Pur și simplu nu mă simt pregătită să o fac. Mă întorc repede și plec.

"Ivy!", aud pe cineva care mă strigă. Mă întorc și o văd pe Patricia, care stătea la câțiva zeci de metri de mine, cu câteva pungi de cumpărături în mână. Rămân blocată timp de 10 secunde apoi mă trezesc, întorc, îmi trag gluga pe cap și merg cu pași grăbiți spre mașina mea.

"Ivy stai.", o aud cum mă strigă din urmă dar în loc să fac cum mi se spune, fac contrariul și îmi grăbesc paşii.

Intru în mașină, și folosesc 5 minute pentru a-mi regla respirația, pentru a scăpa de tremurat și pentru a mă liniști. Și din nou am fost lașă, și din nou fug de realitate, și din nou mă refugiez de realitate în bula mea roz, unde totul este "just perfect". Sunt conștientă de asta, știu că va veni acea zi când pur și simplu nu o să am unde să plec, nu o să mai pot pleca, știu asta. Dar totuși prefer să mă mint că totul este bine, și că totul se va rezolva de la sine. Dar nimic nu se rezolvă de la sine.

Pornesc mașina și fără a mai privi înapoi îmi încep drumul spre hotel, de această dată cu viteză. Îmi parchez mașina în parcarea hotelului, și merg grăbită spre intrare, tot ce vreau acum este doar un duș fierbinte. Dar spre nenorocul meu sunt asaltată de jurnaliști. Aleg să îmi trag gluga pe cap, să-mi las capul în jos, și să-i ignor grăbind pasul.

Justin's pov:

"Hey mamă, sunt acasă.", strig când intru în casă.

"Justin ce bine că ai venit.", spune mama agitată, venind spre mine și îmbrățișându-mă grăbit. "Am văzuto. A fost aici.", spune mama repede.

"Cine?", întreb nedumerit.

"Ivy. Ivy a fost aici. Am văzuto.", spune mama.

Ce dracu? Cum naiba își piermite să vină pe aici.

"Ți-a spus ceva?", întreb încercînd să par calm.

"Nu. Am văzuto cum pleca pe alee, când mă întorceam de la magazin. Am strigat după ea dar a fugit."

Aha, deci puștoaica are remușcări.

"Poate nu era ea. Poate că ai confundato.", spun iar ea se încăpățânează să nege cu mişcare din cap.