I'm back

Capitolul 9

    După un somn de câteva ore bune în îmbrățișarea caldăși extrem de plăcută a patului , sunt mai obosită ca niciodată. Acea obosealăpsihologică pe care nici cel mai odihnitor somn nu este în stare să o învingă.Pentru că oboseala sufletească eate cea mai grea boală, care în zilele noastrea ajuns să fie extrem de periculoasă, pentru că anume sufletul tău obosit tepoate face să iei ceai mai greșită decizie.

Iată-mă, stând pe canapea, luni seara, în camera lăsată pradă întunericului, făcând nimic, absolut nimic. Să stai în întuneric, în singurătate și liniște uneori nu este atât de rău, indiferent de cât de depresiv nu ar părea, este un moment de comunicare cu lumea ta interioară. Momente de care toți avem nevoie, pentru a ne regăsi, și pentru a realiza unde am ajuns, unde eram și unde vrem să ajungem.

În întuneric își dau întâlnire regretul, suferința, și speranța. Asta este ceea ce noi, oamenii o facem mereu, regretăm după care suferim, și totuși la sfârșit, în ciuda tuturor lacrimilor fără număr pe care le-am lăsat orbește să cadă, acolo undeva exista acea fărâmă de speranță. Și dacă te crezi fără speranță, întrebate ce-ți dă acea putere de-ați șterge lacrimile uscate, și ce-ți dă acea putere de a merge mai departe?

Sperăm pentru ceva mai bun, pentru un viitor frumos, și doar asta uneori ne mai ține în viață.

Atunci când viața devine insuportabilă, opreștete, și pune-ți în față trei reguli simple:

1) Învață din trecut, dar niciodată nu rămâne prea mult în acele tărâmuri. Ai mai fost pe acolo, nu ai ce schimba. În schimb ai în mâinile tale propriul tău prezent și viitor.

2) Trăiește în prezent, trăiești fiecare singură secundă, pentru că niciodată nu poți fi sigur că există un "mâine", sau o "data viitoare". Trăiește fiecare zi, fă tot ce poți, pentru că ai un timp limitat în această lume, și tu trebuie să reușești să faci cât mai multe.

3) Muncește azi, speră azi, pentru un viitor mai bun.

Oare este aceasta cheia succesului? Oare este garantat că va fi ușor să ajungi acolo sus? Oh nu... Vor fi multe nopți nedormite, multe cafele înghițite cu dezgust, și multe lacrimi de dezamăgire. Iată de ce doar puțini ajung sus. Cei care ajung sus sunt cei care au știut să muncească, să regrete, să sufere, să fie dezamăgiți dar să continuie.

Să alegi calea ușoară este o opțiune, să alegi calea corectă pentru tine, indiferent de cât de grea este, înseamnă să fii un luptător, și doar luptătorii duc victorii.

Camera întunecată, este ușor luminată, de către telefonul meu. Numărul de pe ecran mă face să vreau să ignor apelul, și totuși nu o fac.

"Unde ești Ivy?", vocea obosită îmi răsună ca un ecou în timpane.

"Justin?", rostesc, deși știu foarte bine cine este persoana de la celălalt capăt al firului.

"Da Ivy, Justin. Un Justin atât de obosit, un Justin care nu are chef de jocurile tale copilărești. Așa că anunță-i te rog pe aștia de la recepție, că nu trebuie să mă mintă pe mine că "Domnișoara Malik nu mai este cazată la noi.", știu foarte bine unde ești."

"Justin... Te-ai gândit măcar pentru o secundă că, eu chiar nu mai sunt cazată acolo?"

"Bună glumă Ivy. Dar dacă nu ai înțeles încă, nu am chef de așa ceva, nu în seara asta."

"Nu este o glumă Justin. S-au schimbat destul de multe decând ai plecat, știi?"

"Unde ești Ivy?"

Este obosit, suntem abii al naibii de obosiți, iar asta se simte în vocile noastre. Deoarece, pentru prima data decând m-am întors pot spune că el chiar este sincer, iar în urma cuvintelor fără însemnătate nu se află alte scopuri.