I'm back

Capitolul 6

A plecat lăsându-mă într-o liniște mortală, singură cu demonii mei. A plecat cam 2 ore în urmă, închizând ușa în urma lui, lăsându-mă mai distrusă emoțional ca oricând. A plecat... este tot ce-mi zboară prin gânduri... De când a plecat podeau pare mai confortabilă, și rece, potolindu-mi astfel focul din corpul meu, tavanul pare mai interesant, v-ați întrebat vreodată de ce oamenii optează pentru tavanele de culoare albă? Pentru că îți poți imagina orice uitândute la ele, este ca o poartă spre o lumea a viselor.

Capul mi se învârte vederea mi se înțețoșează, mi se face din ce în ce mai greu să respir. Ați avut vreodată senzația că vă sufocați deși aveți destul aer?

Îmi trec mâna peste față, frecând un pic fruntea, ochii mă ustură.

Aveam o zi să mă odihnesc. Pe dracu odihnă. E ciudat cum niște simple cuvinte pot ajunge până în fundul sufletului fără nici o greutate, te ridică în cer și te lasă să cazi în gol.

Îmi pierd mințile. Gândesc și râd la cât de slabă pot fi uneori...

M-am ridicat de pe podeaua rece, înlocuind-o cu canapeaua mult mai confortabilă. Cuvintele lui Justin, îmi răsună din nou și din nou în minte. Îmi duc două degete la buza mea inferioară la amintirea buzelor lui Justin frământâdu-le pe ale mele. Este așa liniște acum, dar oare de ce am impresia că este liniștea dinainte furtunii? De fapt care liniște? Sentimentele mele pentru el fac o gălăgie enormă în sufletul meu, încercând să iasă și mai mult la suprafață. Iar eu nu am nici o putere în fața lor. Pot oare să le ignor? Vreau să le ignor?

Expir frustrată... în momente din astea aș vrea să fi rămas în Londra. Uneori cred că era mai ușor să fac față umilinței de-a da ochii cu Niall în fiecare zi. Cel puțin îl aveam pe Zayn lângă mine.

Sunt foarte conștientă că nu pot să mai continui în enigma asta. Situația asta trebuie rezolvată, trebuie puse toate puctele pe i.

Justin spunea că mă va suna, iar eu am avut grijă ca telefonul să fie mereu lângă mine pentru a nu rata apelul. Crede-ți că ma sunat? Păi dacă da, vă înșelați amarnic. Este patru seara iar eu am stat ca proasta o zi întreaga așteptând apelul său.

Sunt conștientă că probabil nu mă va suna, dar sunt prea sătulă de clișeul ăsta în care m-am băgat, vreau să termin odată cu toată povestea asta, oricare ar fi finalul. Cât de rău mă poate distruge? În momentul de față am impresia că dacă ar trebui să încep totul de la început aș avea destulă putere să o fac. Voi face față, nu? Adică să fim serioși, puteam să ard de mică în afurisitul de incendiu care culmea a avut loc în spitalul în care m-am născut, și am supravețuit. Am fost despărțită de părinții mei și mi-am petrecut cam 17 ani din viața mea cu gândul că am fost abandonată, și am supravețuit. M-am tăiat de atâtea ori, și am avut nenumărate tentative de sinucid, și am supravețuit. Am fost nevoită să mă intregrez mai apoi într-o altă familie, să mă îndrăgostesc de Justin, și am trecut și peste asta. Am aflat că Justin este fratele meu, și am supravețuit, și fie vorba între noi, aia a fost cea mai mare încercare a vieții mele. Justin s-a aruncat în fața unii mașini, și credeam că mor dacă el nu se mai trezește, am supravețuit. Am aflat că afurisitele de teste au fost greșite, dar totuși era prea târziu, a trebuit să renuț, dar am supravețuit.

Dacă stau să mă gândesc viața mea este formată doar din provocări și încercări. Și totuși m-au făcut mai puternică, nu știu dacă cineva mă va mai putea distruge.

Dacă Justin nu are degând să rezolve problema asta o fac eu. Dintr-un motiv necunoscut mie mă emoționez, și tatez numărul lui cu degetele tremurând. Prefer să dau vina pe sentimentele mele care practic au scăpat din colivia în care le-am închis, deveninân mai sălbatice. Au pus stăpânire iar eu încă nu mi-am dat seama cum să le țin în frâu.