I'm back

Capitolul 10

Felicitări tuturor  îndrăgostiților, și celor care formează un cuplu. Vă doresc o iubire adevărată și pură. Iar cei care sunt încă pe cont propriu ca mine, ei bine, haide-ți să-l comemorăm pe marele poet Grigore Vieru, astăzi ar fi fost ziua lui. Lectură plăcută, și vă rog mult să citiți nota de la final.

"Și acum ce?", întreb fără a putea măcar ghici unde mă va aduce această întrebare.

Justin mă privește nedumerit preț de câteva secunde, parcă căutând o ieșire din această situație.

"Ivy Danielle Malik, accepți să ieși cu mine în seara aceasta?", spune cu o seriozitate ce-mi provoacă furnicături prin tot corpul, în timp ce-mi aruncă o privire cu scopul de-ami răscoli întregul meu suflet.

Ce? Păi... din toate posibilitățile de răspuns, nu mi-a putut trece prin cap acesta.

Mintea îmi este goală, și eu nu am nici cea mai mică idee cum ar trebui să reacționez .

"Justin eu..."- vreau să zic ceva, dar nu-mi iese nimic. Nu știu ce ar trebui să răspund, și cu atât mai puțin ce se întâmplă în capul lui Justin chiar acum.

"Haide Ivy, nu este neapărat să fie o întâlnire. Putem ieși ca colegi de muncă, sau... să nu uităm că suntem frați adoptivi.", spune în timp ce se apropie atent de mine.

"Și ce vor spune ceilalți, cum rămâne cu contractul tău cu Selena?"

Vreau să ieșim, nu o să neg. Îmi este al naibii de dor de acele momente petrecute împreună. Dar nu mai este cum era odată. Lucrurile s-au schimbat, și nu mai sunt la fel de simple cum erau cândva. Iar dintre noi doi trebuie să fie cineva mai realist.

"Ivy...Ivy opreștete.", spune luându-mi fața în palme, zâmbindu-mi călduros. "Gândești prea mult. Poți face ceva ce-ți dorești măcar odată? Îți poți piermite să alegi măcar odată să faci ceea ce-ți dorești în defavoarea la ceea ce trebuie sau crezi tu că trebuie?"

"Dar în viață, trebuie să faci ceea ce trebuie, nu ceea ce-ți dorești."

"În viață trebuie să-ți piermiți să faci și ceea ce-ți dorești măcar odată.", spune serios.

Fața lui este atât de aproape de a mea încât respirația sa mentolată se izbește de fața mea.

Să-mi piermit să fac ceea vreau, nu? – Cu acest gând în minte, m-am apropiat mai mult de el și mi-am lipit timid buzele de ale lui. Prinși în atâtea probleme, am și uitat cum se simt buzele mele lipite de ale lui. Preț de câteva clipe buzele noastre au stat pur și simplu lipite. Justin fiind probabil șocat de gestul meu, ezită, dar doar pentru câteva clipe.

Se dezmeticește repede, mâna lui cuprinzându-mi talia, lipindu-ne corpurile total, iar cealaltă mână și-o duce pe obrazul meu drept, începând să-și miște buzele blând de ale mele.

Micile sale gesturi mă fac să zâmbesc în sărut, iar asta îl face și pe el să zâmbească. Rupe sărutul pentru a mă privi, în timp ce continuăm să zâmbim ca doi nebuni.

"O să iau asta ca pe un da.", spune și mă strânge în brațele lui de unde nu aș vrea să mai plec niciodată.

"Păi bine...", spune Scott, iar eu sar ca arsă, fac un pas în spate, mă împiedic, și cad în fotoliu.

Scott stă în tocul ușii, sper că abia a intrat și nu a văzut prea multe, dar după rânjetul lui îmi dau seama că a văzut destule.

"V-am spus să vă calmați, dar nu mă așteptăm să mă și ascultați, darămite să vă și găsesc în poziția asta.", spune el amuzat și după fierbințeala ce o simt în obraji sunt sigură că sunt mai roșie decât rujul pe care îl poartă secretara.