IMPOSIBIL

6. Astepti pe cineva ?

E joi.
L-am lasat pe Luca la cursul de karate. In loc sa ma plimb prin magazine, asa cum fac deobicei, am ramas sus, la locul de luat masa.

Mi-am cumparat o cafea si mi-am ales un "loc strategic", mai ferit.
Teoretic, citeam o carte. Practic, aruncam cate un ochi la standul de Play Station. Din pacate, astazi, el nu era acolo, era un alt coleg. Probabil, a lucrat de dimineata, erau organizati in doua ture...

Mai citesc vreun sfert de ora, cand aud o voce placuta:
- Astepti pe cineva ?
Era el, Alex, nici nu puteam fi mai surprinsa.
- Nnu, nu, nu astept pe nimeni. Adica, astept sa se termine cursul de karate al lui Luca.
- Pot sa iau loc ?
- Da, sigur.
- Ce citesti ?
- Aaa, Anna Karenina... ma balbai eu din nou.
- Interesanta alegere, imi spune zambind, parca, cu subinteles, sau doar mi s-a parut ?

Privirea lui se fixeaza in ochii mei, iar zambetul lui, de fapt toata persoana lui are ceva magnetic.

Observasem de la inceput cat de bine arata, dar de aproape e si mai evident. Ochii verzi, parul saten, mai lung si valurit, corpul longilin si tonifiat, cele cateva tatuaje care se intrevad, totul la el inspira un amestec interesant de farmec, tinerete si ceva nedefint..
Poate pericol ? Inca nu sunt sigura...

Conversatia, inceputa timid, a devenit tot mai animata, iar ora pe care o aveam la dispozitie a zburat pe negandite.

De la discutii banale, legate de cursul de karate al lui Luca, am ajuns la subiectul copiilor si al familiei, amintiri din copilarie, faze amuzante de la scoala...
Nici nu mai tin minte de cand nu am mai ras atat de mult.

- Ar trebui sa plec. Cred ca ma asteapta Luca, deja.
- Bine, Diana. Ma bucur ca ne-am intalnit. M-am simtit bine, cu tine.
- Si eu, a fost placut.
- Ne vedem data viitoare cand mai de asteptat, daca vrei.
- Alex, nu stiu ce sa spun, nu cred ca ar trebui sa...
- Doar ca si prieteni. Nu iti face griji, stiu ca esti casatorita.
- Ok, atunci. Prieteni, da, asa e OK... ii spun grabita in timp ce ma departez cu pasi mari.

Din greseala, ma ciocnesc de cineva.
- Oo, Diana ! Ce surpriza placuta. Ce mai faci ?

Era Victor, directorul mall-ului, un prieten al lui Mihai. De fapt, cuvantul "prieten" nu se potriveste cu fiinta asta, e o influenta negativa si mai mult ca sigur, nu ma simpatizeaza deloc.

- Scuze, Victor. Nu te-am observat, ma grabesc sa il iau pe Luca.
- OK, saluta-l pe Mihai din partea mea. Oricum, in weekend ne vedem la cina, la noi acasa. Draga mea sotie, Beatrice, vrea sa fie originala si sa gateasca ea. Iti dai seama ce ne asteapta, nu-i asa ? ma intreaba zeflemitor.
- Nu fi rau cu ea, e laudabil ca incearca. Intentia conteaza, ii raspund zambind pe fuga. Ne vedem atunci !