IMPOSIBIL

18. O viata noua (Epilog)

- Diana, treci astazi pe la birou ? aud glasul Elenei la telefon.

- Da, voi ajunge pe la ora 10. De ce ma intrebi ?

- Am selectat 3 candidati pentru postul de grafician si am vrut sa le vezi lucrarile si sa asisti la interviuri. Ce zici ?

- OK, ne vedem la birou.

Inchid telefonul grabita. Sa ai firma ta nu e ceva usor, dar e placut sa iti indeplinesti un vis si sa fii independent. Au trecut deja 3 ani de cand a murit Mihai si abia acum am reusit sa pun la punct toate afacerile lui si sa ii platesc  toate datoriile.

- Luca, hai ca te las la scoala. Oricum trec pe acolo pentru ca ma duc pana la birou. 

- Hai ca vin acum. Mama, diseara ma duc pe la bunicul. Sa nu te sperii daca vii acasa si nu sunt aici, bine ? striga Luca din bucatarie.

Imediat apare si fiul meu cu ghiozdanul in spate, pregatit de plecare. Parca nici nu imi vine sa cred ce inalt e. E aproape cat mine deja. Anii acestia nu au fost usori nici pentru el, dar cumva a gasit resursele necesare in interiorul lui pentru a se reechilibra. Un ajutor in acest sens a venit si de la tatal meu, cu care a avut mereu o relatie foarte apropiata.

Ajung la birou si impreuna cu Elena ne uitam peste lucrarile celor trei graficieni cu care urma sa avem cate un interviu. Ne formam o parere si ne alegem un favorit. Mie mi-au placut cel mai mult lucrarile ultimului candidat, aveau ceva deosebit, parca imi aduceau aminte de ceva cunoscut, dar nu reuseam sa identific exact despre ce era vorba... 

In timpul interviurilor care urmeaza ii urmaresc pe primii doi candidati (un baiat, apoi o fata) raspunzand intrebarilor Elenei. Sunt foarte tineri amandoi si talentati. Raspund grabiti si incearca sa isi pastreze un zambet politicos pe buze.

La un moment dat, dupa al doilea interviu, ies sa imi iau o cafea de la automat. Cand ma intorc in sala, a inceput deja al treilea interviu. Candidatul sta cu spatele spre usa, dar e ceva familiar la el. Parul lung, saten si lasat liber pe spate, umerii largi , parfumul cunoscut si vocea aceea invaluitoare imi aduc in fata ochilor mintii o perioada foarte agitata din viata mea. Cand isi intoarce privirea spre mine, parca ar fi trecut doar o zi, nu trei ani.

- Alex, tu aici ? ingaim eu descumpanita.

- Va cunoasteti ? intervine Elena.

- Se poate spune si asa, intervine Alex.

- Foarte bine atunci ! El era graficianul ale carui lucrari le-ai admirat mai devreme, precizeaza Elena.

- Ma bucur ca esti atat de talentat, reusesc sa articulez eu cam stangaci.

- Multumesc. Dar pe langa talent, e vorba si de multa munca. In plus, am terminat si o facultate in domeniu. S-au schimbat cateva lucruri de cand nu ne-am mai vazut, completeaza Alex.

Interviul e continuat de colega mea cu intrebari specifice. La sfarsit, simtind probabil ca aveam sa ne mai spunem niste lucruri, Elena pleaca mai repede, sub pretextul ca mai are de adus niste formulare.

- Ce mai face Luca ? Nu cred ca l-as mai recunoaste acum, incearca el cumva sa porneasca discutia.

- Da asa e, a crescut mult si e un copil bun. Nici nu stiu ce ma faceam fara el in anii astia...

- Vad ca ai reusit sa iti indeplinesti visul de a avea firma ta si a fi independenta.

- Da, asa e. Sunt multumita acum, imi place ce fac. Vad ca si tu ai reusit sa te desprinzi de viata de dinainte ... Stii, Alex, dupa ce s-a intamplat atunci cu Mihai, am incercat sa dau de tine de multe ori, dar nu am reusit. Mi-a povestit Beatrice, sotia lui Victor, tot : ca el te-a platit si a gandit tot planul acela oribil...

- Si eu regret ca te-am mintit, dar nu vedeam nicio alta iesire. Dupa ultima noastra discutie, am crezut ca nu mai vrei sa ma vezi vreodata.

- Imi pare rau ca te-am acuzat atunci de moartea sotului meu. Am incercat apoi sa te sun de multe ori sau sa iti aflu adresa, dar nu am reusit.

- Am vrut sa o iau de la capat, de aceea am rupt toate vechile legaturi si mi-am schimbat si numarul de telefon. Daca nu ma chema la interviu colega ta, probabil nu ne-am mai fi intalnit...

Elena revine cu documentele cautate:

- Alex, ma bucur ca te-am cunoscut. Saptamana viitoare toti trei candidatii vor sustine o proba practica in urma careia vom alege castigatorul. Pana acum suntem incantati de toti trei, deci trebuie sa va departajam cumva. 

- OK, ne vedem saptamana viitoare. Ma bucur au fost apreciate lucrarile mele prezentate astazi. Sper sa putem lucra impreuna. Evident, daca voi corespunde cerintelor voastre dupa proba practica, incheie Alex.

Elena ne vede pe mine si pe Alex ca nu ne grabim sa parasim sala, asa ca o ia ea inainte. 

Ramasi singuri, ne simtim un pic inconfortabil, nu stiu exact ce asteapta sa ii spun. Ma ridic, la fel si el. In momentul in care trec pe langa el, se interpune intre mine si usa. Ma blochez si imi ridic privirea. Ochii aceia verzi ma fixeaza cu o intensitate care imi da fiori.

- Te-ai mai gandit la mine in anii astia ?

- Nu... mint eu fara convingere.

- Eu, da, de multe ori. Cu toate ca incercam din rasputeri sa nu o fac. As fi vrut sa mi te smulg din minte si sa sterg orice urma a tot ce s-a intamplat. Dar nu am putut... Uneori imi apareai in minte zambind  in mijlocul fulgilor de zapada, ca si atunci pe patinoar, sau trecand grabita prin mall impreuna cu Luca ori razand in hohote in timp ce jucai un joc pe Playstation. 

In timp ce vorbea, vocea lui devenea tot mai adanca, iar bratele lui puternice ma aduc tot mai aproape de pieptul lui. Parfumul cunoscut ma invaluie, iar bataile inimii mele imi bubuie in tample. Ca intr-un vis, il cuprind si eu cu bratele. Nu ma mai pot controla.

- Dar stii ce mi-a fost imposibil sa uit ? ii aud vocea ragusita.

Acum eram lipiti unul de celalalt, ii simteam palmele fierbinti prin tesatura usoara a bluzei.

- Nu am putut uita senzatia corpului tau lipit de al meu, parfumul tau si felul in care ma simteam atunci cand eram cu tine. 

- Simteam ca imposibilul devine posibil si ca as putea face orice cu tine alaturi, raspunde el intrebarii mute din privirea mea.

Un val de caldura si emotie imi inunda sufletul.

- Crezi ca am putea incerca sa o luam de la capat ? De data asta fara minciuni, fara interese, doar noi doi ? ma intreaba Alex.

- Da, doar noi doi... ii raspund eu incet.