Aparența unei vieți perfecte, dărămată de realitatea unei atracții periculoase.
Doi oameni, care nu au nimic in comun, se întâlnesc într-un mod banal.
Ea: are o viață perfectă, un soț bogat și frumos, un copil sănătos și cuminte. Nu are grija zilei...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Astazi e marti. L-am lasat pe Luca la karate, urmand ca dupa aceea sa mearga acasa la un coleg de curs, insotiti de parintii acestuia. De aici, il voi "recupera" eu, mai tarziu. Cand eram pe punctul de a pleca, apare Alex. Arata la fel de bine ca de obicei, in niste jeansi negri si o haina, in aceeasi culoare.
- Ce faci, pleci ? - Initial, asa m-am gandit. - Mai stai. Voiam sa iti arat ceva. Hai afara.
Iesim pe acoperisul mall-ului, in dreapta parcarii de masini. E destul de rece afara. Ceva normal, pentru luna februarie. Dar nu a mai nins de anul trecut din decembrie. Pacat, imi placea zapada.
- Ce vrei sa imi arati? - Hai, e o surpriza.
Ajungem la fata locului.
- Nu stiam ca s-a deschis un patinoar mic, aici pe acoperis. Credeam ca e doar cel mare, de jos. - Oficial, nu s-a deschis. Maine e deschiderea. Tu esti prima clienta. - Nu voi fi o clienta prea buna pentru ca nu patinez. Nu vreau sa iti stric surpriza, dar chiar nu ma pricep la asa ceva. - Ai mai patinat pana acum ? - Da, de cateva ori, cand eram copil, pana cand m-am accidentat destul de rau. Dupa aceea, nu am mai incercat. - Hai sa incercam impreuna. Stai jos, te ajut sa te pregatesti.
Imi arunca un zambet si o privire incurajatoare, in timp ce imi leaga patinele. Si asa m-am trezit, intr-un echilibru precar, pe gheata.
- Hai, cu curaj. Ia-ma de mana, vine indemnul lui.
Ma prinde de ambele maini si ma trage inspre el. Niciunul nu avem manusi, dar ii simt mainile incalzindu-mi-le pe ale mele.
- Nu te mai uita in jos, uita-te in fata. - Incerc, ii raspund, zambind usor si privindu-l in ochi.
Continuam, cam in acelasi fel, inca vreo 20 de minute. - Asa, e foarte bine. Vezi, deja faci progrese. Acum incearca si singura cativa pasi. - Nu cred ca pot. E prea devreme. - Ai incredere in mine, imi spune, privindu-ma concentrat. Hai, incearca. Nu te voi lasa sa cazi. Se indeparteaza cativa pasi de mine, iar eu il urmez, incet. - Asa, e grozav. Hai, mai un pic.
Crede ca nu imi dau seama, dar a mai marit distanta dintre noi. Vrea sa ma forteze sa imi depasesc limitele. Mai am doi pasi pana la el, dar din graba, ma dezechilibrez. Dar, el e pe faza si ma prinde din nou de maini si ma trage catre el. Din cauza vitezei, ne ciocnim un pic si ma cuprinde cu bratele. Pana acum nu am mai stat asa de aproape, respiratia mea se amesteca cu respiratia lui. Ii simt parfumul discret, iar mainile lui imi sustin corpul. E placut, ma simt in siguranta.
- Te-ai speriat ? - Doar un pic. Ai vazut ? Am avut incredere in tine. - Si iti pare rau ? - Nu, chiar deloc, ii raspund zambind si privindu-l.
Imi cuprinde fata cu mainile, ii observ privirea care se plimba de la ochii mei la buze. Stiu ce ar trebui sa urmeze. Dar totusi nu fac nicio miscare de a evita sarutul anticipat. Ar trebui, dar nu o fac...
Imi simt tot corpul incordat in asteptare, dar totusi nu se intampla nimic. Incet imi da drumul si ne reluam exercitiul pe gheata. Usor, usor progresez. Probabil, dupa inca vreo doua vizite la patinoar, voi trece peste frica mea de gheata.
La un moment dat, obositi, ne cumparam un ceai cald si luam o pauza. Ma intreaba de Luca si ii povestesc faza cu masa la snobii aceia. Ma simt bine sa vorbesc cu cineva strain, mi-e mai usor asa. Doar ma asculta, nu ma judeca. Uneori, imi mai pune cate o intrebare.
Ii povestesc si de mama, de relatia dificila pe care o am cu ea. De Mihai: partea frumoasa de la inceput si ce era acum. Planurile mele legate de facultate si firma. Despre Luca si relatia distanta dintre el si tatal lui. Toate gandurile astea, care se tot invalmasesc in mintea mea, in ultima vreme.
- Multumesc, inchei eu intr-un final. Chiar aveam nevoie sa vorbesc cu cineva. - Sigur. Doar pentru asta sunt prietenii, nu-i asa ? - Prieteni... Da. Asta eram noi : prieteni. Nu-i asa ? Tot in calitate de amici , facem schimb de numere de telefon.
Deodata a inceput sa cada cate un fulg de zapada. Apoi tot mai multi, mari si pufosi. Era placut afara. Nu mai simteam frigul.
Din cand in cand, il mai studiez cu coada ochiului. Sunt sigura ca a vrut sa ma sarute atunci. Oare de ce s-a oprit ?
