IMPOSIBIL

4. E doar un joc...

Astazi am fost sa il iau pe Luca de la cursul de karate, ca de obicei.

Dar, ca niciodata, cand am trecut pe langa standul de Play Station-uri, unde era el, a inceput sa insiste sa il las sa se joace o jumatate de ora aici. Initial nu am vrut, dar a insistat atat de mult, pana am fost de acord...
De fapt, cred ca in sinea mea, voiam si eu sa vorbesc cu el, sa il pot observa mai de aproape.

Dupa ce am intrebat care era pretul si mi-a aratat unde era afisat (evident mare si clar, la vedere) imi venea sa imi dau o palma. Am asa un talent de a ma face de ras cand am emotii...
Nici eu nu prea ma inteleg, de ce am emotii ? 

E doar un baiat ca oricare altul. Dar atunci cand ii priveam zambetul, parul ceva mai lung care ii incadra fata, felul in care privirea lui se adancea in ochii mei, parca uitam de toate, ma blocam in timp. La un moment dat, povestea ceva despre jocul lui Luca, iar eu auzeam doar vag ce spune. Mi s-a parut ca a spus ceva de "sex", dar cred ca am luat-o razna de tot. Sau de fapt, cred ca de vina sunt gandurile mele. Nu e prima data cand imi trece prin minte un flash, il vad sarutandu-ma si ...
Nu, nu ma pot gandi la asta, nu e bine.  Orice femeie in locul meu, ar fi fericita. Material, am tot ce mi-as putea dori, sotul meu e frumos si destept, mama e multumita de casatoria mea. Luca e un copil minunat, noi toti suntem sanatosi...

Dar e ceva, care nu imi da pace, un sentiment de neimplinire, o tristete vaga, nu stiu exact cum sa il descriu...

Am renuntat la a mai face o facultate, cand l-am nascut pe Luca, poate ar fi o idee sa o fac acum.
Mi-ar placea sa fiu mai independenta, poate asta ar fi rezolvarea. Ma gandeam sa ma inscriu la o facultate din domeniul marketing-publicitate si apoi sa fac cateva proiecte, chiar si pentru mall, daca tot suntem actionari.
Ar trebui sa ii spun si la Mihai. Dar el tot timpul m-a descurajat si mi-a spus ca nu am nevoie sa lucrez, ca are el grija de noi. Uneori cred ca ii face placere sa fim dependenti de el, sa controleze tot si pe toti...

Ma intreb cum ar fi fost viata mea daca nu il intalneam atunci pe Mihai. Mama mea era in culmea fericirii cand l-a adus la cina de Craciun din acel an: era frumos, destept, educat si mai ales bogat. Mama lui fusese colega de scoala cu mama mea, de aici se cunosteau.
M-am simtit ca intr-un carusel lunile care au urmat: cine la restaurante exclusiviste, vacante in locuri exotice, cele mai neasteptate cadouri, o nunta ca in povesti si apoi peste noua luni se nastea fiinta cea mai draga pentru mine, fiul meu.
Dar, atunci nu prea am apucat sa reflectez la ce vreau eu, mama ma tot imboldea de la spate:
- Hai, nu fii fraiera, nu te mai gandi atata ! Crezi ca sanse din astea gasesti pe toate gardurile ?
- Dar nu ar trebui sa imi spui ca sunt prea tanara sa ma marit ? Ca nu il cunosc prea bine pe acest om ?
- Eu iti spun sa te mariti cat mai repede, ii faci un plod si te-ai asigurat pe toata viata. Mai ales ca nici macar nu a pomenit de vreun contract prenuptial.
Si asa s-au intamplat lucrurile pana la urma.
Dar pe masura ce anii treceau mi-am dat seama ca Mihai avea si el neajunsurile lui. Unele afaceri si mai ales unii oameni cu care avea de-a face, erau cel putin dubiosi.
In plus, fiind un barbat aratos si plin de bani, un anumit gen de femei mereu ii dadea tarcoale. Dar el era discret si nu am aflat nimic, pana acum vreo doi ani.
Cand i-am spus mamei ca am gasit pe telefonul lui mesaje de la o alta femeie, nu a parut prea impresionata.

- Asa si ? Toti fac la fel, pana la urma. Dar ce iti bati capul atata ? Te bate ? Te scoate din casa ? Aduce pe alta in casa peste tine ? Nu. Atunci eu zic ca e bine. Ai tot ce iti trebuie, el se poarta frumos cu tine si cu copilul, lasa lucrurile asa...

L-am confruntat pe Mihai. La inceput, nu a recunoscut nimic. Apoi mi-a spus ca a fost o greseala, care nu se va mai repeta.
Cand a vazut ca nu ma potolesc si ca aduc vorba de divort, a venit din partea lui o replica scurta si dura:
- Tu nu vei divorta de mine, niciodata. Nu imi voi imparti copilul si banii, niciodata.
Asa s-a terminat discutia noastra. Sunt constienta ca daca, cumva, l-as insela si ar afla, mi l-ar lua pe Luca. Cu avocatii si banii pe care ii are, ar aranja lucrurile in asa fel incat ar obtine custodia totala a copilului. De asta mi-e cel mai frica.
Se aude un ciocanit in usa si aproape instant apare Luca:
- Mama, vii sa imi citesti ceva inainte de culcare ?
- Stii deja sa citesti singur.
- Hai vino. Stii ca imi place sa imi citesti tu, sa iti aud vocea si sa stau langa tine, inainte sa adorm.
- Bine, vin, ii spun zambind usor.

Ma pun langa el pe pat, si incep sa citesc din Cartea Junglei. Pare ca asculta, dar la un moment dat ma intreaba:
- Mama, cand mai mergem la mall, sa ne jucam la Play Station ?
- Nu stiu...
- Ti-a placut si tie, nu-i asa ? Am vazut ca te-ai distrat cu Alex.
- Alex ?
- Da, baiatul de la Play Station. Pare de treaba.
- Da, asa pare... ii raspund dusa pe ganduri. 
In mintea mea deja se deruleaza imagini cu el zambind si privindu-ma intens. A fost doar un joc, nu are rost sa ma mai gandesc la asta.
- Mama, cand mai mergem ?
- Data viitoare cand mai ai cursul de karate, e ok ?
- E super, acum poti sa citesti mai departe. Te iubesc, mama.
- Si eu, puiule.
Si continui cu povestea lui Mowgli si a lui Sherkan pana cand Luca e in lumea viselor.
Ies incet, las lumina de veghe aprinsa si trag usa dupa mine.