IMPOSIBIL

13. Mama si fiica

Eram in masina cu Luca si ma grabeam sa ajung la ai mei. Am sunat-o pe mama de trei ori si nu mi-a raspuns, sper ca nu a patit ceva. Tata mi-a spus sa nu ma stresez : ea plecase la mall, sa isi faca parul, trebuia sa ajunga cat de curand.

In ultima vreme, mama slabise destul de mult si obosea mai usor decat inainte. Am indemnat-o sa isi faca niste analize, dar ca de obicei era foarte incapatanata si tot amana momentul. Imi fac griji in privinta ei. 

Intru pe strada unde era casa parintiilor mei si nu mica imi este mirarea cand il vad pe el. 

- Mama, uite-l pe Alex de la mall !

- Da, l-am vazut.

  Opresc masina si cobor.

- Buna! Te-ai mutat in zona ? il intreb zambind.

- Buna. Nu, nu mi-as permite sa ma mut aici. Eram doar in trecere, vine raspunsul cam sec. 

- Ce mai faci ? 

- Bine.

- Ne vedem saptamana viitoare, marti sau joi ? Sa imi treaca timpul de astepare mai usor, spun incercand sa imi mentin zambetul.

- Nu stiu. Mai vedem, ma grabesc acum.

- OK, te las atunci. Daca vrei sa ne vedem, ai numarul meu. Ma poti suna. 

Il urmaresc cum se indeparteaza usor, prin aerul rece de februarie. A inceput sa fulguie din nou. Ultima data cand a inceput sa ninga eram la patinoar, cu el. Dar astazi era foarte schimbat, distant. Nu era deloc in apele lui. Probabil avea si el problemele lui, voi incerca sa vorbesc cu el data viitoare, cand ne vom intalni. Daca ne vom mai intalni... 

Sper ca da, pentru ca aceste ultime intalniri m-au scos din amorteala in care eram, am inceput sa simt niste emotii pe care nu le-am mai incercat de mult ... Teoretic eram doar prieteni, dar trebuie sa recunosc, cel putin fata de mine, ca in afara atractiei initiale, am inceput sa simt ceva pentru acest baiat inalt, care se indeparta cu pasi mari si cu parul lui lung, ravasit de vant.

- Mama, vii ? se aude glasul lui Luca.

****

Am gasit-o pe mama in casa, impaturind rufele spalate si uscate.

- Mama, te-am sunat de trei ori si nu ai raspuns. Mi-am facut griji.

- Imi pare rau, cred ca am uitat telefonul pe silentios.

- Buna, bunico ! Unde e bunicul? intreaba precipitat Luca.

- E jos in pivnita. Mestereste ceva. Du-te la el, te asteapta.

Ma pun langa ea si o ajut cu aranjatul rufelor.

- Ce-ati mai facut ? Mihai ce mai face ? ma intreaba mama. 

Atat a fost de ajuns pentru a incepe sa ii detaliez mici nimicuri, plus intamplarea cu cina la Victor. In mod normal, mama ii ia apararea sotului meu si reduce importanta nemultumirilor mele. Dar nu si data asta. Doar sta si asculta...

- Imi pare rau. Imi pare atat de rau, si incepe sa planga incet.

-Of, mama, nu plange. Nu de asta ti-am povestit, Nu e chiar asa important, ii spun imbratisand-o. 

Ma uimeste, nici nu mai stiu de cand nu am mai vazut-o cu lacrimi in ochi. Deobicei, era destul de dura, putin impresionabila. 

- Diana, imi pare rau ca aproape te-am fortat sa te mariti cu Mihai. Am fost atat de orbita de banii lui, de nevoia de a te stii in siguranta incat am uitat ce importanta e iubirea si respectul reciproc. Omul asta vrea doar niste marionete, care sa dea bine in societate, nu are nevoie de o familie. Eu si tatal tau ne-am iubit tot timpul ,dar am avut o viata dificila din cauza lipsurilor materiale. Am vrut altceva pentru tine, ceva mai bun, dar am pierdut din vedere esentialul...

- Lasa, mama. Linisteste-te. Nu te mai necaji.

- Si da, ai dreptate. E normal sa vrei sa fii mai independenta. Ar trebui sa iti urmezi planurile.

Dupa cateva minute, cand s-a mai linistit, ma surprinde privind pe geam.

- Am vazut ca te-ai intalnit cu cineva, inainte sa ajungi la noi.

- Poftim ? intreb rosind usor.

- Ma uitam pe geam si te-am vazut vorbind cu un baiat inalt, cu parul saten si mai lung.

- A, da. Era un prieten. Era in trecere.

- Un prieten ? Parca nu mi-ai mai povestit de el.

- E Alex, baiatul de la mall, de la standul de Play Station, raspunde Luca in locul meu. Intrase fara zgomot in camera.

- Aha, am inteles. Atunci e si prietenul tau, nu-i asa ? Daca e vorba de jocuri, completeaza bunica zambind.

- Sigur, mi-a aratat noul Street Fire !

- Hai la bucatarie Luca, ti-am facut  prajitura ta preferata.

Apare si tatal meu, se pare ca terminase ce avea de lucru in pivnita.

- Buna, tata. Ce mai faci ? La ce lucrezi ?

- Am inceput ceva interesant, pentru mine si Luca: facem o diorama. Adica o lume in miniatura cu trenulete, oameni, natura , orase. Avem planuri mari !

- Interesant, tata. Sunt sigura ca il va captiva si pe Luca. Se bucura atat de mult cand venim la voi. Tata, ce e cu mama ? S-a plans de ceva, se simte rau ? 

- Nu, doar a slabit si nu mai are aceeasi rezistenta. Mi-a promis ca luna viitoare merge la analize. 

- Asa a spus si luna trecuta.

- Stii cum e mama ta, se lasa greu convinsa, imi spune el zambind incurajator.